SOFTUL ROMÂN. Pînă-n pînzele albe
- 19-07-2012
- Nr. 633
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 15 Comentarii
Motto: „Pînzele albe sînt nişte pînze foarte albe.“ (Eugen Ionescu, Nu) „Ţara asta“, cum se cheamă România în idiomul propagandei prăpăstioase („Mi-e groază cînd mă gîndesc ce se va alege din ţara asta […]. Parcă văd cum răsar lagăre peste tot!!!“), e gata să se înveşmînte în albul cel mai virginal, în semn de solidarizare cu un ins mai „alb ca albul de hermină“ (cum ar fi spus poetul Şt. O. Iosif). Altminteri, albul este reflectorizant şi, pe caniculă, recomandabil tuturor – mai puţin persoanelor în doliu (cu toate că, prin China şi Japonia, culoarea morţii, a dezolării şi a absenţei e, dimpotrivă, tocmai antinegrul), clerului (cel, îndeobşte, mavrofor – minus capul cinului, Patriarhul), cioclilor şi celor pentru care, în lipsă de trusou şi garderobă, vara e ca iarna şi iarna e ca vara. Mai este o categorie pentru care culoarea estivală e contraindicată. Care anume, vom vedea. În orice caz, această înălbire (predicată în pustiu, o vreme, de către proorocul Lăzăroiu, sub numele de Albă-ca-Zăpada) are meritul că poate să-i imprime unui partizanat politic sensul unui eveniment monden – iar designerilor vestimentari (dlui Botezatu, bunăoară), să le asigure un dever substanţial. Nu e, fireşte, „ţara asta“ cea dintîi […]
Hazardul face ca motto-ul articolului să provina din Eugen Ionescu, „NU”.
Am avut aseară, cu maestrul, o convorbire (spiritistă!).
Iat-o în continuare.
Eu: NU?
El: BA DA!
Mulţumesc, din nou, multicolor (sau, dacă vreţi, policromatic).
Pentru o săptămînă, însă, v-aş ruga să vă schimbaţi pseudonimul (ceea ce cred că,-n gînd, aţi şi făcut), – anume în… Dacă-da-da!
NU S-AU ALBIT AICI ÎNCĂ SUFICIENT TOATE OASELE
ca să le înfigem liberi în toate pînzele
ce fîlfîie maldăr prinse-ntre blocuri batînd aerul zgomotos groaznic
imposibil să-şi ia zborul tocmai legate fiind de chiar ideea
cea împinsă pînă dincolo de marginile hotarelor iluzorii acum
ţîşnind doar NERVII(-i) ucid [siguri de sine]
ca pruncii pe prunci [singuri, pe sine]
Hei, Dependenta, nu te-am mai vazult demult. Imi pare rau ca zici asa. Eu am sesizat, dr nu-mi permit sa-mi exprim parerea pe marginea articolelor lui S.F., pentru ca eu sunt o doar o vietuitoare care soarbe cuvintele domniei sale. Si de altfel a inteles lucrul asta. In schimb parerea mea este ca taman comentariile acelea ii pot alimenta -uneori- inspiratia, ironia si sictirul necesar pentru depasirea crizei actuale. Si altfel…pe la ce Congrese ati mai fost? ce ati mai vazult prin lumea asta larga si frumoasa?
@) Dependenta
…dar mă gândesc, aşa, cum ar suna – când citeşti un poet de foarte multă vreme – să „remarci” de fiecare dată „subtilitatea, umorul, seriozitatea, amărăciunea, erudiţia şi stilul admirabil”, mai ales când este vorba de Poetul Şerban Foarţă, nu de oricine. Îmi închipui că nici Maestrul n-ar mai lua în serios astfel de „constatări”, spuse în mod repetat. Or, Domnia Sa are aici o rubrică, pe care o citim săptămânal, iar spusele Domniei Sale sunt adevăruri care cad cu precizia unor lovituri de bici. Oricum, un comentariu în subsolul articolelor lui Şerban Foarţă, dacă e să fim cinstiţi, se fac din start vinovate de o fărâmă de sacrilegiu… Dar asta e, n-avem ce face, e şi acesta un exerciţiu (recunoscut şi asumat) de vinovată plăcere. Şi zeii olimpieni coborau printre muritori şi le grăiau în viers divin. Şi muritorii se-ntreceau, la rându-le, în viersuire, poate ca să le facă zeilor pe plac, poate-n speranţa că vor găsi o cale de comunicare cu neînţelesul cel de nepătruns… cine ştie? Vedeţi dumneavoastră, de-atâtea mii de ani oamenii se-ntrec în a vorbi unii cu alţii şi, vai!, mereu şfârşesc în a vorbi unii despre alţii. Nu e uşor – şi nici plăcut, aş spune – să vorbeşti despre o persoană prezentă ca şi când nu ar fi de faţă. Cu-atât mai mult când vine vorba de un mare poet. Mă-ntreb dacă poeţii sunt aşa cum credem noi sau dacă nu cumva avem puterea limitată de bănui numai că sunt într-un anume fel… Aceasta nu înseamnă că poetul despre care discutăm aici nu are toate calităţile semnalate de dvs. Dimpotrivă! Dar dincolo de ceea ce se vede, rămâne de-nteles şi nepătrunsul. Şansa noastră este că un mare poet a hotărât să coboare în cetate şi, mai mult, ne-a dat dreptul la cuvânt, prin aceste comentarii. În profesiunea mea – ingrată ea, de felul meu – se spune rareori de ce un poet este mare; de cele mai multe ori se ia frumuşel omul de mână, se conduce spre text, cu minime indicaţii, aşa încât să vadă el, să se convingă singur de ce e mare cutare poet. După mintea mea, Şerban Foarţă nu mai are nevoie de nicio prezentare. El ESTE, ori cu noi, ori fără noi. Sigur că ne jucăm cu vorbele lui, în străduinţa noastră neroadă de-a le pătrunde sensul. Dar cred – şi sper că nu greşesc spunând asta – că e un dublu joc: prin însuşi stilul său Poetul ne invită la un astfel de exerciţiu, altfel ne-ar fi spus într-o frază ceea ce, datorită Harului său ne-a spus într-o pagină. Credeţi că oricine poate face asta? Ştiu că nu credeţi.
Dar, ca să nu mai abuzăm de spaţiu, putem trece la subiect, desigur. Eu vă întreb – cam plastic, ce-i drept: ce părere aveţi de „vara asta se poartă alb”? Ca să nu vă influenţez, nu vă spun că eu am o părere proastă.
Gând bun şi să ne citim sănătoşi!
Vă multzumesc multicolor!
Îmi pare rău că nimeni n-a sesizat (sau nu şi-a exprimat părerea în acest sens) subtilitatea, umorul şi totodată seriozitatea şi amărăciunea articolului lui Ş. F., pe lângă erudiţie şi stilul admirabil, ca de obicei.
De altfel, constat că, în general (şi nu numai în cazul ăsta), comentariile sunt total „pe lângă”, în sensul că, dacă tot avem un spaţiu, hai să abuzăm de el şi să aberăm în voie!
Oricum ar fi, eu tot dependentă rămân…
Acum căpşuni? Şi-s încă buni? Ok. Mai bine-n Albacete cu vorbe faine şi încete, decât în albul „vara asta”. Păi nu-i aşa? Ba da. Şi basta! Deci: albieşte către Rin un Alb – nu-i miere, nici pelin… Dar Crişul Alb? Dar Balta Albă? (Aproape că avem de-o salbă…) Dar Alba Regia? Alb-Donau?! (Oriîncotro aş vrea s-o iau, oricare mi-ar părea mai bun lacticolor decât acum…) Alb violens, alb ferum, ALB, cretula, apis, lana, Alb (Tibullus vates cum Horaţ), oricum ar fi, ei bine, fraţi, Amulius Albanorum rex de-ar fi aici, prea mare preţ ar fi de preţuit la poartă. Mă-nchin, salut, mă-ntorc la Artă: Mă onorează-al Vostru gioc (nu-mi iese versul alb deloc), şi-acum conchid: E mult mai bine să pun ceva color pe mine!
:)))
(Aşa mi-a ieşit. Sper că n-am pierdut esenţa…)
Ca să ne stingem alba sete,
bem căpşunată-n Albacete!
De-am şti şi am pricepe de unde şi care-ncotro sînt hăţurile trase, : DE CE NU !
Şi-apoi am cîteodată-impresia că tălmăcirea-i tare răs-trasă-aiurea de coadă sau de păr
Totuna or zice poeţii plecaţi surprinzător în sensuri rele sau aplecaţi spre rîul curgînd invers
Gratuit ‘ntr-o rînă printre coclauri ce nici visam pe cînd gîndul mă împingea la scris.
De-aceea poate “hooo” o fi vreun “bîrrr” mai faunistic, eu speram floral şi fără-atîtea subt-
Înţelesuri, cal, iapă, catîr , măgar, zebră sau taur dromader arhanghel Liber Poet NeÎNHĂMAT deloc destul, NU ÎNCĂ !
Poate o lămurire s-ar cuveni mai bine mai răspicat mai clar : nici niciodată-improvizaţia-mi, bună, rea, aiurea, neoprită, nu are-un sens concret, materialist, la propriu şi adresat direct POETULUI stimat, n-aş îndrăzni, m-aş pedepsi pe dată singur, mi-aş tăia cuvinte şi le-aş hali întregi să mă rănesc să-nvăţ !
Tocmai de-aceea, chiar de mai multe ori am fost surprins puţin, de alte ori mai mult, de-interpretarea prea iute şi la un nivel simplist, a rîndurilor-mi gînduri-versuri cuvinte-ntortocheate ala-n dala aparent.
Deci, NOAPTE BUNĂ, vise plăcute şi cuvinte dragi, să fie “hooo” de nu e “bîrrr” ! AHOE !
După atîta albă sete,
hai la căpşuni, în Albacete!
Aho, aho! E voie
să spunem: „Hooo, Ahoe!”?
DEGEABA NE SCOBIM PRINTRE DINŢI DACĂ RESTURILE ÎMBÎCSIND ZAC MALDĂR LIPITE PE RETINE
De-atîta ALB-JEG IMACULAT orbit-a un popor întreg, cu el, şi-intelectualii liberi de la curţi.
HAM , HAU, „H”aş-ul aici fiind ORB, adică MUT, lipsa viziunii-i mai mult decît strîmb-strîmtă, şchioapă ciuntită şi-obturată-adînc se lasă dusă-n lanţ de gît, de gînd, de sens, : URÎT !!!
De-atît MATRAPAZLÎC şi-atîtea vorbe inutile spus-zise surz-orbilor-infatuaţi fuduli şi unici, am obosit, ne-am PLICTISIT !
Otrava proliferînd nu poate fi decît pedeapsa vreunui ZEU !
Fără Catarg, nici pînze nu-s şi nici iluzii de doi bani, dar mite ALBE, e plin spitalul de pacienţi plutind cu ochii-n sus, cu capu-n nori radiocativi ideologic.
ATÎT NE-A MAI RĂMAS : Să dăm cu banu’ care nu-i, să luăm un HAP şi iute-un Drum Mult Bun şi Lung ! AHOE !
O fi el alb, Maestre, Blajul, dar una-i albul de artist şi alta-i albul „vara asta”; dum cuget, ergo dum exist, de-aci, din Blaj, eu ştiu c-o poartă mai duce-nspre apus (prin Tiur)… De închinat, mă-nchin la Artă, că-ntr-însa luce albul pur. E Albul care-n veci se poartă! „La porte etroite – ouverte. Toujours!”
Aceleaşi bune sentimente.
M.
În rîndul 14 de sus, [culoare] c a p e ţ i a n ă (nu capeţină).