Pe verticală (I)
Nicolae BREBAN - Bunavestire
- 27-07-2012
- Nr. 634
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Literatură
- 4 Comentarii
Pentru tinerii şi mai puţin tinerii comentatori ai fenomenului literar care, din inocenţă culturală ori amnezie, vorbesc şi scriu despre statutul privilegiat al criticii estetice în timpul socialismului de stat, merită reamintit un episod semnificativ din confruntarea permanentă a scriitorilor şi criticilor noştri nealiniaţi cu forurile. Sîntem în vara lui 1977 şi asupra romanului Bunavestire de Nicolae Breban (scris între 1972 şi 1974, respins la Cartea Românească şi la Eminescu, apărut în mai 1977, la Junimea din Iaşi) se aplică două tipuri de critică şi se formulează două verdicte, diametral opuse. Primul este exprimat în cronica din România literară (16 iunie 1977) a lui Nicolae Manolescu: „Un roman excepţional este Bunavestire a lui Nicolae Breban: dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original. Se precizează în el şi o ruptură de tradiţia prozei noastre psihologice sau naturaliste…“. Al doilea, în cuvîntul lui Titus Popovici la Plenara din 28-29 iunie a C.C. al PCR: „Bunavestire este romanul unui autor pe lîngă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o […]
Nu Doar, se plagiază pur şi simplu, Realitatea românească de azi !
În lumea asta, în ţara asta, neavînd idei, argumente sau curaj, se-njură, se face literatură de maidan, da mahala, se jigneşte şi se reiau fără imaginaţie şi nici cea mai mică urmă de personalitate, aceleaşi şi aceleaşi TEME ale dezumanizării Comuniste de acum 30-40 de ani, lamentîndu-ne-lăudînd un roman depăşit şi atît de provincial încît pînă şi românii serioşi îl pun pe etajeră la closet pentru a-l răsfoi din cînd în cînd, în funcţie de nevoi.
Criticii ”en vogue” fac teoria unei literaturi de două parale cu care de la Piaţa Chibrit pînă la Foişor n-ai putea eventual, decît să-ţi aprinzi bricheta pentru a da foc unui carpaţi puturos, azi fără nici cea mai mică vlagă.
Cei care se fac că nu pricep în ce BALTĂ sinucigaşă se scaldă literatura ( şi societatea) româneasc de cel puţin 22 de ani, nu pot fi decît ”revoluţionarii aceia de plastic, ai socialismului de stat, triumfător”.
Comentatorii provocatori fiind de altfel, microbiştii, fotbalagii ignari şi frustraţi, ai unei galerii fără idoli, întărind proletar, doar rîndul propagandiştilor de gaşcă.
Tocmai de-aceea rolul ”domnului critic” are un rol esenţial ( aici, diabolic).
Tocmai de-aceea comentariul acesta nu este deloc ”politic corect”.
Tocmai de-aceea există impetuos necesitatea existenţei şi a altor voci decît cele ale sistemului tăvălug acceptat şi pus în mişcare chiar înainte de 1990.
Şansa de-a fi priceput-auzit azi în România este diabolic, minimă.
Tocmai de-aceea ! Stă scris !
Deloc pe verticală, ci doar Sub Orice Critică !
Pardon ! @ rabacet troienescu
HÎK !
amace, merşi ! asemenea ! hai rinoceroc troc noroc la frendendum !
că Socialisma-i damă bună !
Ea să ne trăiască ! că-i d-aia de-a noastră ! gabă miZica ! te ţuc !
Eşti tare fain măi muzic hol ! Dar sună bine, d-ale noastre, cu sos ! Zeamă !
HÎK !
@Garabet: amice, esti idiot!
Plecînd de la un roman românesc
Zac căzut dureros într-o rînă şi mă întreb uimit, Cum este posibil ca un critic ca acesta, devenit instituţie şi şcoală, de neocolit şi frecventat-gîdilat de toţi, să ne înşire diverse atît de multe banalităţi, aici, acum şi nu doar de ieri şi de azi, judecăţi de valoare, analize, anatomii şi tot felul de disecţii literare cînd, ne dovedeşte, de fiecare dată că, ”habar nu are” ce a fost în România de dinainte de 1990, îndrugînd baliverne şi folosind sintagme ”stass” inoculate, se vede, profund în anii copilăriei glorioase, zice dînsul, cea a ”socialismului de stat”. Celebrul nostru, zis şi, recunoscut critic literar şi, eseist pe ici şi pe colo între două recenzii, plesneşte din pleonasme academice de partid, plagiind aparent inofensiv şi involuntar, tocmai ceea ce propaganda ”socialismului de stat” a anilor de-atunci a reuşit cu succes proletar, a-i introduce genetic în creierul injectat de elucubraţii deşănţate de un hilar hidos. Ceea ce dînsul defineşte doctrinar şi fals, ”socialism de stat”, a fost în Realitate, o perioadă de CRIMĂ şi TEROARE COMUNISTĂ de cea mai pură speţă, origine, originală şi, aplicarea întocmai a teoriilor marxist-leniniste ale Comunismului în toată splendoare sa.
Cînd dînsul, adică domnul Daniel Cristea-Enache, scrie, repetă, insistă şi afirmă existenţa ”socialismului de stat” românesc, privindu-l calm, cu ochii limpezi, zîmbindu-i drăguţ, am să-i zic, lăsîndu-l cu propriu-i adevăr absolut, că, nu numai că se înşeală, dar ce-i mai Grav, Periculos, Morbid, ÎNŞEALĂ ! Induce în eroare, deturnează adevăruri, schimonoseşte istoria României şi deci, interpretările, înţelegerile, re-interpretările şi sub-înţelegerile literaturii româneşti din anii terorii comuniste a Comunismului Criminal în România, cu întregul bordel, haremuri şi haznale care au acompaniat şi acompaniază, infestează şi azi întregul peisaj românesc de la social şi politică, pînă la literartură şi artă, de care domnul critic Daniel Cristea-Enache, devenit şi notorietate celebră-n materie, se pare că nu ţine cont mai deloc, propagînd şi încurajînd în mod vădit o literatură de tip ”socialist realistă Nou-Modern-Postmodernistă de Stat” ignorînd adevărurile esenţiale şi covîrşitoare ale unei ţări în absolută derivă, tocmai datorită acestui ”socialism de stat”, tocmai acestui fel de a povesti Istoria şi a răstălmăcirilor malefice de toate soiurile şi izurile ale sensurilor literaturii.
Plecînd de la aceste premize primordiale, este foarte dificil a afirma că domnul Daniel Cristea-Enache are reala capacitate de a judeca cît de cît corect o literatură realist-materialist-proletar-socialist-comunistă de maidan şi subsol infestat de miasmele distrugerilor de tot felul ale Comunismului Luminos, pe care, repet, dînsul îl numeşte blasfematoriu, ”socialism de stat” şi pe care o încurajează periculos în rîndurile tinerilor scriitori de 22 de ani încoace. Cît despre celebrul (în special atunci, tocmai datorită contextului Comunist,abominal Criminal ) roman ”Bunavestire” a lui Breban, se pot isca discuţii nenumărate. Între noi fie vorba, cine mai poate citi, azi, într-o lume civilizată şi invadată de culturi fulminante, un astfel de roman, o astfel de poveste şi alte tot felul de creaţii româneşti, care frizează o literatură de internat de şcoală primară, educat şi reeducat în cea mai neagră şi decadentă viziune a lumii şi a culturii in general. Exemplele sînt nenumărate, şi cu atît mai trist, tocmai în mariile reviste literare, în care domnul Daniel Cristea-Enache are credit deschis şi face propaganda literaturii de tipul ”Noului socialism de stat”.
Oare mai are sens să ne mai mirăm de zoo-morphia unui boicot-borhot de referendum ? ! ? Aşijderea este şi literatura şi încurajarea ei cu toate ocaziile, pe toate forumurile, în şcoli şi universităţi.
Aşchia nu sare departe de trunchi. După 45 de ani de Crimă şi Teroare Comunistă ( ”socialism de stat” afirmă şi insistă dl. D. Cristea-Enache) şi alţi 22 de totală cacialma şi hidoasă bătaie de joc post-neo-comunistă, nici nu putea fi altfel.
Tocmai de-aceea-am putea fi mult mai Atenţi, şi Corecţi.
Adevărul nu iartă. Minciuna persistă.