SFada cu literatura. Jurnalul Răului – Lucian Mareş

Volumul de proză al lui Lucian Mareş, Jurnalul Răului, editat de Herg Benet Publishers anul trecut, încă nu şi-a atins potenţialul maxim de lectură. Nefiind o carte uşoară, nici în conţinut şi nici ca expresie,Jurnalul Răului ar putea fi un roman dacă nu s-ar încăpăţîna să fie un jurnal/blog şi ar putea fi un construct confesiv, dacă nu ar avea atîtea artificii narative. Un lucru trebuie spus înainte de începerea lecturii şi Lucian Mareş îl spune în stilul frust, definitoriu pentru proza sa, şi anume: un moralist, un estet, un burghez, un „om recent“, chiar un „om normal“ nu are rost să citească Jurnalul Răului. Cine ar mai rămâne atunci?! Ca să nu fiu acuzat de rea-credinţă, citez textul de pe coperta a IV-a: „Nici n-are rost să citiţi textul. N-aveţi cum să-l înţelegeţi. Sunteţi depăşiţi!“. Dacă adaug şi indicaţiile de lectură de la început, pe care nu le mai citez, dar pe care mi le voi aminti mai departe, se vede că Lucian Mareş deţine o conştiinţă auctorială în stare de manifeste, doritoare de revoluţii, capabilă de jocul cu miza apropierii cititorului prin împingerea sa către conştientizarea limitelor. Pare că nimic nu e nou sub soare, nimic nou sub […]