LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Autori români
- 10-08-2012
- Nr. 636
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
O frumoasă surpriză este noua ediție din Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia (Mănăstirea Rohia, Editura Polirom, 2012, îngrijirea ediției, compararea textelor, variantelor, note, addenda și indice de George Ardeleanu), care ne oferă nu doar o variantă inedită a faimosului jurnal, dar și relansează interesul pentru un autor important. Chiar dacă N. Steinhardt beneficiază de un prestigiu real și are parte de prețuirea/admirația unui mare număr de cititori, locul pe care-l merită în istoria literaturii române încă nu e bine fixat. Ca și în cazul altor scriitori români cu opera deja încheiată. Dar asta ar fi o altă discuție și nu e momentul acum – aflu că s-a stins din viață criticul și profesorul S. Damian, cel pe seama căruia se pune mereu această sintagmă – să intru în cine știe ce divagații care nu duc nicăieri. Să ne bucurăm de ceea ce avem la îndemînă. Cărțile. Am fost și am rămas o mare admiratoare a autorului Jurnalului fericirii. Cartea mi-a marcat – ca și jurnalul lui Jeni Acterian și cărțile lui Cioran-Eliade-Noica-Sebastian – anii de studenție. Am recitit cu atenție noua ediție, în primul rînd pentru substanța textului și mai puțin pentru a face studii comparate. Profesorul George Ardeleanu […]