Harta identității noastre colective, schiță de portret cu nostalgii
- 10-08-2012
- Nr. 636
-
Mona MOMESCU
- ESEU
- 0 Comentarii
În Harta și teritoriul (1.), Michel Houellebecq trasează, prin intermediul artistului plastic Jed Martin, o hartă extrem de verosimilă a singurătății zgomotoase, expuse cît mai des sub aparența unui colectivism vesel. Jed Martin are ideea de a fotografia hărți rutiere Michelin și de a reconstrui o Franță profundă, deformată, dar fascinantă pentru obișnuiții vernisajelor pariziene, de la care nu lipsesc fotomodele de succes și corporatiști gourmet: „În vederea expoziției, alesese o parte a hărții Michelin reprezentînd regiunea Creuse, unde apărea și satul bunicii sale. […] În depărtare, drumurile care șerpuiau în pădure […] apăreau ca un teritoriu de vis, feeric și inviolabil. Pe fundal și în stînga imaginii, ieșind parcă dintr-o perdea de ceață, se zărea încă destul de limpede fîșia albă și roșie a autostrăzii A20“. Consacrat prin această expoziție, care îmbina imaginația artistului tradițional cu avantajele tehnologiei fotografice celei mai avansate și cu omagiul adus Franței profunde, specificului regional, Jed își continuă activitatea și „imortalizează“ (termen riscant de utilizat în lumea noastră, a „modernității lichide“!) profesii dispărute, cum ar fi „măcelarul specializat în carne de cal“, sau profesii de interes global, „Bill Gates și Steve Jobs discutînd despre viitorul informaticii“. Am putea spune că romanul acesta este bun […]