SOFTUL ROMÂN. Căldură mare

    Cînd termometrul spune, la umbră, treizeş’trei de grade Celsius, e căldură mare (1.) la unşpe bis pe strada Pacienţii (nu e trei- sprezece că-i fatal, precît se pare). Calea Pacienţii una-i cu-aceea a Sapienţii, şi viceversa, domnilor sapienţi! N-o ai pe-a doua fără de-ntîia: a Pacienţii, drept care trebuie să fim pacienţi. Fie şi dacă baba e ramolită foarte, băiatul cu şorţ verde, insipid, muscalu-şi doarme somnul, pe capră, cel de moarte, în vreme ce feciorul e stupid, ei ştiu (şi o confirmă,-ntr-o doară, şi sergenţii de stradă, în poziţie de drepţi) că e aceeaşi calea Pacienţii cu-a Sapienţii şi numai răbdătorii-s înţelepţi. De unde şi un aer de calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate (2.),-n tîrgul lui Bucur, ca şi-n ţară, în iuliele urmabil de augustul ce nu-şi ogoaie sîrgul caloric, – de-i loveşte pe cetăţeni cu leuca în cap şi cu o sete de boieri din Africa (3.) … Într-astfel că toţi ai mei şi eu ca ei toţi, în şpriţ o ţinem, şi în beri. Încît, cînd genul proxim e-un număr, diferenţa specifică e numele stradal, – e ceea ce confirmă, cu toată deferenţa, sergenţii fleaşcă,-n ceasul austral, cînd se descalţă,-n stradă, după-amiaz’, de […]