Criza politică: între pericol şi oportunitate

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

Criza politică din România n-a început în această vară şi nici în acest an. În acest an, criza a devenit mai acută şi, ca urmare, a angajat mai mulţi actori sociali, dintre care unii au fost tăcuţi sau reduşi la tăcere pînă acum. Cauzele, rădăcinile şi condiţiile crizei sînt mult mai vechi. Printre ele se află şi modul în care s-a realizat tranziţia de la puterea politică comunistă, evident dictatorială, la noul mod de guvernare şi organizare socială. A existat atunci (1989-1990) un contract? Un pact între diferitele forţe care au participat direct la înlăturarea dictaturii? Probabil că da. I-a angajat acest pact nu doar pe politicieni, ci şi pe intelectuali? Probabil că da. Pentru cîţi ani a fost realizat acest pact? Pentru aproximativ 20, se pare. Acest pact a fost întărit prin exploatarea abdicărilor morale anterioare anului 1989. Ulterior, ele au devenit o rezervă eficace pentru banca de şantaje politice și mai puţin politice. Separarea de fostele structuri ale Partidului Comunist Român a fost şi a rămas, chiar și după 22 de ani, o condiţie necesară a eliberării fiecărui individ și a regenerării morale a corpului social. Actuala criză din România are loc în contextual unei crize financiare (care […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

Paltin Ionescu august 18, 2012 la 11:18 am

Pe masura ce va citeam frumosul articol, imi crestea uimirea, risipita doar la ultimul cuvant, edificator (desi marcat de o mica „typo”-DUBUQUE). Se pare, asa cum o dovedeste si articolul Doamnei Doina Ioanid, ca Romania se VEDE/INTELEGE mai bine daca ne INDEPARTAM de ea (nu obligatoriu spre vest, India, Coreea sau Japonia fiind la fel de recomandate). E, probabil, zicala cu „copacii si padurea”, iar povestea cu „ciorba”, pe care o citati, e doar „zeama chioara”.
Principiile „gandhiene” pe care le enuntati sunt emotionante, si simpla lor lectura ar trebui sa-i puna pe ganduri, pe multi. Din pacate, ma tem ca sansa unei astfel de abordari este vizibila in modul cum ea se reflecta in sanul „minoritatii de origine indiana” de la noi.
Am o singura nelamurire asupra articolului:
mesajul „gandhian provocator” catre Cartarescu.
As vrea sa-mi indicati, daca aveti posibilitatea, locul unde pot citi „cealalta” scrisoare, la care va referiti, pe una am citit-o in Observator. Va intreb pt. ca observ, in paginile acestei reviste, o anumita LEGATURA SISTEMATICA intre orice ATAC la adresa personajului public central
in aceste momente, si SALVE trase asupra „generalilor adversi”. Adica, „estetu’ „,
„filosofu’ „, „fizicianu-ala de-a luat banu’ „, „politrukologu’ ” si, mai rar, „scriitoru’ „. Legatura este atat de vizibila, incat am ajuns sa ma intreb „Ce-o fi fost intai ? Oul sau gaina ?!”.
Adica RESENTIMENTUL fata de EI deriva din optiunea politica (fata de EL), sau INVERS ?!
Cu mentiunea, sper inutila, ca nefiind eu „SOLDAT” (adica, nici n-am SOLDA), oricare raspuns imi pare „negandhian”.

profesor august 17, 2012 la 5:17 pm

Frumoasa analiza, dar nu cred ca ofera solutie
decat daca „comunistii” (sau „neo-comunistii”),
stanga actuala din tara, ar trece printr-o „convertire
morala” asa cum spuneti si dumneavoastra …
Fascistii au trecut prin asta chiar daca s-a facut
prin forta invingatorului. Din pacate, la asa-zisa
cadere a comunismului nu a existat o „condamnare”
reala si o „convertire morala”. De aici dificultatea !

Comentariile sunt închise.