„Fii plural ca universul!“ (II)

Scrisul, expresivitatea și metafizica senzațiilor Rolul jucat de senzații, de trup și de ima­nență este subliniat de Dinu Flămând în prefața la ediția română a Operei poetice. Acesta observă în poezia primului dintre heteronimii intens folosiți de Pessoa, Alberto Caeiro, o recuperare sistematică a senzorialității: „Lucrurile şi obiectele, «natura» informă, comunică direct cu simţurile noastre, în obiectivitatea lor totală, lipsită de vreo rezonanţă spirituală. Nu ar trebui să le complicăm cu atribute şi simboluri ce ţin de natura limbajului, nu de cea a materiei. Proiectul unei literaturi eliberate de literaturitate sau al unei poezii din care să dispară poezia este o «fantomă a limbajului pur», cum o defineşte Maurice Merleau-Ponty. Sigur că acest nivel zero al expresiei directe este iluzoriu şi irealizabil, şi chiar ciclul «turmelor» debutează cu o comparaţie şi propune un simbol gregar cu puternică încărcătură culturală. De reţinut însă enormitatea pledoariei, ideea că ar fi posibilă o regresie radicală spre infralimbaj şi pre-istorie (sau non-istorie). Este o «imen­să capcană» sau, de fapt, însăşi «capcana universală a limbajului». […] Din această perspectivă tot arhipelagul heteronimic pare o uriaşă construcţie de stăvilare în faţa unui ocean de insignifianţă, care dărîmă periodic digurile ce vor să instituie asupra lui controlul […]