Lucruri oglindite în ape tulburi
Alexandru VLAD – Ploile amare
- 07-09-2012
- Nr. 640
-
Adina DINIŢOIU
- Literatură
- 0 Comentarii
Trebuie să spun, din capul locului, că, pentru mine, romanul Ploile amare al prozatorului clujean Alexandru Vlad este romanul anului 2011. El a obţinut deja cîteva premii importante, ca semn al recunoaşterii, deşi, în cazul său, nu se poate vorbi de o revelaţie şi nici măcar de o confirmare. Alexandru Vlad, prozator optzecist de multă vreme confirmat – care a publicat în 2008 un fin roman confesiv, de scriitor retras în mediul rural, Curcubeul dublu –, revine în 2011 cu un amplu, extraordinar roman, rămas tot în mediul rural, cu un titlu melanolic şi poetic, Ploile amare. E o carte scrisă îndelung, cu răbdare şi stăruinţă; o carte copleşitoare precum viaţa însăşi cuprinsă între paginile ei – cu riscul de a spune o banalitate –, în care acţiunea demarează lent, evenimentele se produc încet, conflictele întîrzie să se facă simţite, accelerîndu-se cumva către final, o carte în care, în ciuda dimensiunilor, nimic nu este în plus, nici o notă nu sună fals, iar personajele şi situaţiile narative invocate sînt, pe cît de pregnante, de autentice, de vii, pe atît de surprinzătoare, de dramatice şi în fond complicate în aparenta lor simplitate ţărănească. Alexandru Vlad e, pe lîngă prozatorul rafinat pe […]