Senatul a votat: Andrei Marga – preşedinte la ICR
USL l-a propus pe Horia Gârbea vicepreşedinte, PDL urmînd să facă o propunere pentru al doilea vicepreşedinte al ICR
Fostul ministru de Externe Andrei Marga a fost votat, marţi, la şefia Institutului Cultural Român ( ICR), la propunerea PNL, care a solicitat un vot fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate. Numirea lui Andrei Marga a fost aprobată de Senat cu 50 de voturi „pentru“, 26 „împotrivă“ şi 5 abţineri. Pentru funcţia de vicepreşedinte, USL l-a propus pe Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. PDL va face o propunere pentru al doilea vicepreşedinte al ICR. În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, senatorul PSD Sergiu Nicolăescu a cerut amînarea audierii pentru şefia ICR. El şi-a motivat propunerea prin faptul că Andrei Marga este plecat din ţară, astfel că se impune amânarea acestor audieri pentru săptămâna viitoare. Propunerea senatorului PSD Sergiu Nicolăescu a fost respinsă cu 30 de voturi „pentru“, 46 de voturi „împotrivă“ şi 5 abţineri. La rîndul său, senatorul PNL Mario Oprea a cerut în plenul Senatului ca propunerile pentru şefia Institutului Cultural Român să se supună oricum votului plenului, chiar dacă nu au mai avut loc audierile din comisiile de cultură şi externe, el precizând că liberalii îşi menţin nominalizările pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte. Senatorul PDL, Radu F Alexandru, a […]
IERI INFORMATOR AL SECURITATII SI ASTAZI VOTAT LA CONDUCEREA ICR-ului ?!?!?
MARE-I GRADINA LUI DUMNEZEU !
CRED CA-I SFARSITUL PAMANTULUI !!!!!!