Romanele lui Mario Vargas Llosa. O teologie a puterii
- 12-09-2012
- Nr. 641
-
Alonso CUETO
- ESEU
- 2 Comentarii
Opera lui Mario Vargas Llosa reprezintă o vastă explorare, la nivel narativ, a mecanismelor puterii. În universul creaţiei sale, puterea este unica garanţie a supravieţuirii sociale, cheia cu ajutorul căreia se poate ajunge la deţinerea supremaţiei într-un univers dominat de legea violenţei. Însă setea de putere nu se manifestă doar în plan social sau politic, ci se vădeşte şi în relaţiile intime ale personajelor, în sentimentele lor şi în iubirile ascunse, în reacţiile pe care le au în anumite momente, la fel ca şi în ambiţiile ori dorinţele de care sînt caracterizate. Prin urmare, se poate afirma că romanele lui Vargas Llosa, ca şi eseurile pe care le-a scris de-a lungul anilor ori piesele sale de teatru evaluează, de fiecare dată, efectele pe care le are asupra noastră simplul fapt de a trăi într-o lume definită încă de la originile ei de funcţionarea extrem de clară a unor mecanisme ale puterii. În acest univers, doar cei puternici, adică cei mai violenţi, găsesc resursele de a se impune asupra celorlalţi. Istoria este relatată întotdeauna de către victime, căci naratorul (şi autorul) se situează mereu alături de ele. Pentru Vargas Llosa, chiar istoria puterii e povestită din perspectiva reacţiilor celor oprimaţi. […]
Inspirat, posibil, de formula Fundatiei Nobel motivind premierea autorului (…Llosa ganó el Premio Nobel de Literatura 2010 por su „cartografía de las estructuras del poder…”) studiul de fata este, inevitabil, oarecum insuficient nuantat, dat fiind faptul ca pare sa privilegieze doar aspectul brutal al puterii, ocultind -sau punind in surdina- complexitatea, stratificarile, nuantele diverselor forme de putere. Ca sa n-o lungesc, as exemplifica situatii din El Hablador si din La guerra del fin del mundo. In cel dintii cheia de bolta e puterea (detinatorului) cuvintului ca structuratoare a memoriei si, prin aceasta, a entitatii colective; in cel din urma, asociata puterii cuvintului (el Consejero) este el poder de los sin poder (hmm!): cei \”privilegiati\” de a fi saraci, femeile violate care-si iau \” revansa\” convertindu-i pe raii de teapa lui Joao Grande, Joao Abade si Pajeu. Tot in El Hablador, cameic, e prezenta puterea mijloacelor tehnice – ori absenta ei- in culturalizarea de massa ori in manipularea masselor. Cartografia puterii in opera lui Llosa e infinit minutioasa si, corolar, dificil de expediat in studii cu limite atit obiective cit si subiective, raminind un domeniu a carui defrisare e doar in faza incipienta.
Autorul acestui eseu a surprins foarte bine sensul operei unui mare prozator. Un prozator care are valori clare, exprimate intr-un stil deosebit. Romanele lui Mario Vargas-Llosa merita citite. Indrazniti!