Grădina îngerilor
Şapte ani de drumuri către Sighet
- 21-09-2012
- Nr. 642
-
Marius OPREA
- ISTORIE RECENTĂ
- 0 Comentarii
Povestea de mai jos este o încercare de a arăta, încă o dată, cum trauma comunismului a afectat, în mod direct, omul. Comunismul nu a fost un sistem. Sistemele sînt matematice. Cînd am început să scriu rîndurile de mai jos, am pornit de la premisa că oamenii nu pot fi făuritorii unei căi, ci doar că pot fi oameni prin ei înşişi, prin viaţa şi moartea lor. În investigaţiile de teren pe care le-am făcut din 2006 şi pînă astăzi, în căutarea celor dispăruţi dintre noi ca urmare a represiunii comuniste, am încercat să dezleg mai ales tainele care însoţesc această viaţă şi moarte ale unui popor pierdut – ale celor pe care, încetul cu încetul, am început să îi descopăr ucişi de către regimul comunist. În fond, ceea ce am încercat şi încerc să fac din 2006 alături de prietenii mei, nu doar printr-un demers istoric, cît printr-unul moral, e să redau măcar o fărîmă din ceea ce s-a întîmplat. Să povestesc viaţa şi moartea unor oameni. Să istorisesc toată această căutare a poporului pierdut şi cum m-a schimbat ea în toţi aceşti ani. Şi să încep cu începutul, cu prima întîmplare care m-a îndreptat către acest destin. Să […]