TEATRU. „«Independent» înseamnă libertatea artiștilor“
Interviu cu Radu POPESCU
- 21-09-2012
- Nr. 642
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Maratonul Teatrului Independent – desfășurat la București între 10 și 16 septembrie 2012 – e chiar un fel de maraton, avînd în vedere numărul mare al spectacolelor programate într-o zi și distanța de parcurs dintr-un spațiu de joc într-altul. Spectacole multe, de genuri diferite și anvergură valorică – la fel, care trasează un peisaj al „independenței“ bogat cantitativ, dar nu neapărat și divers. În interviul de mai jos, regizorul Radu Popescu, de la Asociația Teatrul.ro (organizator al Maratonului), vorbește despre evoluția recentă a teatrului independent, despre limitele acestei întreprinderi teatrale și viitorul lui dincolo de comercial. (Iulia POPOVICI) Maratonul Teatrului Independent e la a doua ediție. Care a fost impulsul care v-a făcut să inițiați un astfel de festival – în condițiile în care exista deja Festivalul Undercloud, destinat tot producțiilor independente? Atunci cînd am demarat proiectul, atît la prima, cît și la a doua ediție a Maratonului, noi nu ne-am pus problema concurenței sau a existenței în paralel cu Festivalul Undercloud. Este foarte bine că există deja două festivaluri mari de teatru independent și vom discuta între noi, organizatorii, ca la edițiile viitoare să nu mai existe vreo suprapunere de program. Impulsul inițial a fost de a ne […]