România ignorantă ca proiect pe termen lung
- 27-09-2012
- Nr. 643
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 11 Comentarii
De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, da’ cere biserica, iar dacă nu cere Biserica, oferă politicienii români. Ultimul pe listă e din categoria „tinere speranțe“, parlamentar de la 27 de ani: îl cheamă Andrei Sava (găsiți un interviu despre fulminanta lui carieră și despre cum vrea să alunge tristețea de pe chipurile românilor în Adevărul) și s-a gîndit să propună un proiect de lege prin care salariile clericilor să nu fie impozitate. Pesedistul fost pedelist își motivează propunerea prin aceea că biserica are un „rol social“. Iată ce spune tînărul social-democrat, citat de site-ul Gândul: „De multe ori oamenii săraci primesc mai mult sprijin prin intermediul unor proiecte sociale ale Bisericii decît de la serviciile sociale clasice aflate în criză de finanțare“. Carevasăzică, statul nu are bani să se ocupe de „serviciile sociale clasice“, dar are bani de dat bisericii, instituție privată, ca să fie sigur că aceasta își va vedea în continuare de rolul ei social. Se observă o stare de fapt anormală („criza de finanțare“ în domeniul protecției și asistenței sociale) și, în loc să apară o idee în vederea normalizării situației, responsabilitatea este transferată bisericii. Totuși: de ce să nu fie scutite de la impozitare […]
“Dacă se va întâmpla vreodată ca putinţa de a fi iubit a Creştinismului să înceteze (lucru care probabil s-ar întâmpla dacă el s-ar înarma cu autoritate imperioasă în locul duhului blândeţii), atunci, deoarece printer lucrurile morale nu-şi poate găsi locul neutralitatea (şi cu atât mai puţin o coaliţie a principiilor opuse), aversiunea şi neascultarea vor deveni modul de gândire dominant printre oameni; iar Anticristul, considerat oricum prevestitorul zilei de pe urmă, îşi va începe domnia, fie ea şi scurtă (şi probabil bazată pe frică şi interese egoiste); însă apoi, deoarece Creştinismul a fost ce-i drept m e n i t să fie religia universală a întregii lumi, dar nu şi f a v o r i z a t de soartă să ajungă astfel, va apărea s f â r ş i t u l (denaturat) al t u t u r o r l u c r u r i l o r în perspectivă morală.”
(“Sfârşitul tuturor lucrurilor”, în vol “Începutul şi sfârşitul”, ed ALL, 2011)
Ca să ne lămurim cine când ce a spus despre religie ca „opiu al popoarelor”: http://en.wikipedia.org/wiki/Opium_of_the_people 🙂
Cred și nu cred în anticomunism
Un site pe care nu-l stimez, dar care mai are și condeie bune, unde am încercat să mă exprim, fără succes, mi-a inspirat acest articol – mărturie . Ca orice site fanatic anticomunist, șefii lui nu acceptă opinii decât pe măsura slabei lor înțelegeri. Nu-i numesc, pentru că nu sunt singurii. Nu sunt nici un avocat al comunismului prăbușit în 1989.
Să fac puțină istorie personală. Am încetat să cred în comunism în jurul anilor 80. Sunt născut în 1941, în Caucaz, acolo s-au refugiat și s-au ascuns părinții mei, fără aprobarea Cominternului, de ocupanții germani năvăliți în 22 iunie 1941 în URSS. Bunicii mei din partea mamei, cernăuțeni, au fost împușcați pe malul Bugului, în 1942. Eu nu sunt holocaustolog. Nu particip la dispute legate de aritmetica Holocaustului. Voi spune doar, că indiferent cine a fost Stalin, ce a fost URSS, salvarea a șase milioane din cele 12 milioane de evrei europeni, a venit în principal de la victoria URSS, aliată cu SUA și Anglia împotriva lui Hitler.
În anii 1936-1939, tatăl meu a fost , alături de 800 de voluntari din România, participant la războiul din Spania, împotriva lui Franco. Acest război a fost pierdut din vina Franței și a URSS ( în speță, Stalin) . Dar aceasta este o altă temă.
În 1945, tatălui meu i s-a refuzat reprimirea în Partid, din motive absolut absurde , deși cunoștea mulți dintre noii lideri ai PCR. A suferit enorm, era un naiv, s-a rugat în mii de scrisori, până în 1954, să fie reprimit. A fost, dar sănătatea i-a fost zdruncinată ( și de cele două războaie), a murit în 1960, fără a dori să ocupe un post important, fără a fi nomenclaturist. Tovarășii m-au convins să accept incinerarea, că așa e la comuniști, ceea ce era o minciună. I-am scos , în 1990 urna de la „colțul roșu” al Crematoriului Cenușa. Îmi era urât acel loc. Dar tatăl meu, care cunoștea câte ceva din luptele interne din mișcarea comunistă, mi-a spus – comunismul e bun, evreii ar trebui să-l susțină. A greșit . Iartă-mă , tată, nu am crezut niciodată că evreii trebuie să susțină un regim care se baza pe ura permanentă față de dușmanii de toate etniile. Procesul halatelor albe, al medicilor de la Kremlin, din care 90% erau evrei, aiureala cu Birobidjanul, pogromismul din vremea țarilor, antisemitismul „popular” nu promiteau nimic bun. În 1956, Hrușciov a dat, în sfânta lui ipocrizie, o lovitură fatală stalinismului ca teorie și practică, dar nu s-a dezis de sistem. În 1964 și-a început cariera marele demascator al Gulagului, Alexandr Soljenițân. În 1980, am citit romanul lui Marin Preda „ Cel mai iubit dintre pământeni”. M-am întrebat adesea, ce ar fi spus tatăl meu? Mulți evrei, comuniști dezamăgiți sincer, nu din interese materiale, au părăsit țările socialiste, inclusiv din România. Ceea ce mă miră peste poate este anticomunismul înverșunat al fiilor , fiicelor celor care erau în familii de nomenclaturiști, unii mai nemulțumiți, alții , buni profitori. Nu mă refer la evrei în mod special, ipocriți au fost de toate etniile, așa cum au fost și comuniști foști legionari, așa cum în partidul nazist au intrat foști comuniști, în 1933-1934. În ce mă privește, am studiat chimia la Moscova, în anii 1961-1965, mi-a plăcut traiul de student cu 70 ruble lunar, mergeam la filme, teatre. Intrarea în producție, la București, în 1965, m-a readus cu picioarele pe pământ. Ședințe, urlete, frica de secretarul de partid, de președintele de sindicat, de secretarul de UTC, mitingurile tâmpești pentru NC, pentru pace, pentru oaspeții de peste hotare…. În 1983 eram propus să fiu dat afară din PCR, am scăpat cu un avertisment sever, pt. că am citit o carte în timpul unui miting pentru pace, nu am strigat că NU VREM BOMBE NUCLEARE. Unii credeau, probabil, că eu le vreau. În anii 1978-1983 am condus ca director tehnic o uzină, în provincie. Directorul fusese secretar de partid la alt combinat, era un analfabet sub aspect tehnic, deși avea diplomă, lingău și intrigant de prima mână, secretarul cu probleme economice era un pitic ( 123 de cm. cred că avea), venea de la județeană să ne sperie și să ne dea îndrumări, ofițerul Secu, aluneca zilnic, din birou în birou și se interesa de sănătatea mea, a altora. Munca, totuși, mi-a plăcut, simțeam că fac ceva, nu pentru socialism, pentru o uzină care putea hrăni un număr de oameni amărâți. Începuseră lipsurile, ouă, lapte, carne, pâine, iarna frig. Revenirea la București, în 1983 mi-a adus aceleași „bucurii”. Visatul rai se prăbușea. Ce ar fi spus tatăl meu? I-am văzut de aproape, i-am auzit pe N. Ceaușescu, Dincă, Bobu, Winter ș.a. Nu erau oameni ce inspirau încredere. Vorbeau ca niște stăpâni. Nici prea inteligenți. ”Inteligență nativă”? Povești.
În 25 decembrie 1989 NC a fost împușcat ca un infractor. Nu am regretat, m-a mirat calmul sau „tăria ” sa. Nu cred că Elena ar fi fost de vină pentru dezastrul în care ne aflam. Dar …
Din peste trei milioane de membri PCR nu mai găsești un fost comunist. A apărut o clasă de 10.000 ( aprox.) de capitaliști născuți peste noapte. Industria românească, fără a avea performanțe la nivel occidental, , funcționa. Agricultura stătea prost, acum nu mai este decât un ciot de agricultură. OLTCHIMUL, una din puținele supraviețuitoare ale jafului național este disputat de un pișpirică precum DD. În timp ce semidoctul NC era plimbat cu careta de regina Angliei, acum liderii europeni râd de liderii de la București. Rusia, care a fost mereu o mare putere, care a adus mari necazuri României este desconsiderată, deși are mari resurse. Nu s-a luat exemplul Chinei, care a păstrat parțial avuția națională, a practicat politica pașilor mărunți și a ajuns o mare putere. Tinerii de azi nu au perspective, locuri de muncă, educație, posibilități de a-și face un cămin. România, încotro? Iar spre dictatură, de dreapta, de stânga? Doamne ferește. Viitorul este dependent de factorul demografic. Treptat se va ajunge la concluzia necesității unei coordonări a dezvoltării economice și sociale pe plan global. Nu asta dorea și Marx?
Cât timp vom da vina pe comuniști, pe evreii care au adus comunismul ( ei, dar creștinismul nu l-au adus evreii? ) ? Stalin a fost un fascist-comunist, dacă se poate spune așa, la fel și clonele sale din țările socialiste. Ne trebuie un fascism, un stalinism? Nu, nu pot fi un nostalgic. Nu sunt nici viitorolog. Dar m-am cam săturat de veșnicele demascări, de anticomunismul de operetă. Știu, au fost oameni care au murit în închisori, la Canal, mulți. Generația mea a fost o generație mințită. Dar generația de azi nu este mințită de politicieni? Se vorbește de corupție ca de un fenomen natural. În Cișmigiu vin ciori în fiecare seară și mânjesc parcul, nimeni nu a găsit o soluție să scape de urâtele zburătoare. Așa este și cu corupția. Ce să-i faci, și în capitalism este corupție. De ce? Că doar capitalismul este bun, stimulează valorile. Poate, așa o fi, Occidentul este mult înaintea restului lumii, mai sunt Japonia, China, Coreea de Sud. Este frumos să-ți iubești patria, dar ce faci pentru ea? Așa au întrebat Kennedy și Ben Gurion. Nu erau comuniști. Ce facem, fraților?
BORIS MARIAN
Mi s’a spus odata ca opium…. nu este originala din gura lui Lenin. V.Ilici a „adoptat-o” dela un filosof german a carui nume imi scapa. Intr’adevar multi dintre Americani cred intr’o dumnezeire dar presiunea de a crede nu este prea tare decat in anumite subculturi fundamentaliste. Oameni care se considera catolici, de exemplu, nu necesar au o droaie de copii. Exista si o anumita deziluzie, un termen cam slab, ca oamenii bisericii au abuzat copii. Exista o miscare ca sa lase si femei sa devina „preotese”. Adica religia personala e mai nuantata. In romaneste se spune daca esti ateu esti faradelege!
… la frumoasa definitie marxist-leninista a religiei?
(Resimtiti si acum efectele cursurilor de ateism stiintific audiate la o varsta frageda?)
Inseamna ca pt dvs peste 80% din populatia SUA n-a iesit inca din „intunecatul” Ev Mediu… Cum suportati niste conditii atat de vitrege?
Ce usor e sa treci dela credinta in Comunism la credinta bineinteles ortodoxa , in sensul literal. Pacat e pacat si ajungi in iad eventual. Ciudat ca s’a constatat cat de multi sunt superstitiosi . Am o verisoara (de a doua) o femeie culta si desteapta care a sosit peste ocean dupa ’89. Intre altele mi-a spus ca ea crede in toate „basmele” despre pisica neagra care-ti trece in fata si-ti distruge toata ziua. s.a.m.d. Am ramas cam tampit si nu am comentat. Acum este educatoare de studenti americani la o universitate. Oare il accepta pe Galileo. Exista tari in care credinta din batrani isi mentine locuitorii in Evul Mediu.
uite, ma esprim *chiar asha*: cum ca, mie, botezat creshtin (dar care *nu cred intr-un D-zeu cu barba alba, „moral”, care-tzi da cu batzu pasta deshte – pe cei care nu ma cred, ii rog muuult de-a ceti *noul* Testament), imi „cad” cam greu, cam greutz, sa shtitz’, „opintirili” astora, ale clericilor, d-a face rost da *bani*!!!
Ca, li s-a *spus* (ma scuzatz’: pan’ chiar Noul Testament): ca sa nu sa duca dupe *bani*… N-asha?
Desigur, m-adrisez beietzilor vesili cu potcap -mda, ai da manca & beu *bine*! -, m-adrisez nenumaratzilor poponari/ lesbiene da pan’ *manastiri* (cari, orishicum, *nu cetesc p-acilea*! ), pe scurt, m-adrisez *tuturor* alora care-ncearca de-a *prosti lumea* – care, proasta fiind , &, *ne-cetind* Scripturile, care promit fericire pentru veatza *d-apoi*, lumea care *chiar crede* ca-n *veatza asta* ni se vor rasplati faptele bune – ei bine, baietz’: sa o *bine shtitz’*: ca, lumea e tat mai greu *prostita*…
Vorba aia: „Dumnezau cu mila”… Ca di credincioshi care *omoara* (din prostie, din pura rautate, din , pur & simplu
„bigotizm”, ca di preotzi care *rapesc* o fata pentru a o viola, di *calugari*, filmatz’ dand-o pan’ kur, ni cam *saturaram*…
Capishi, mai draga?Ca, vaz ca, mai nou, *ura* e „inflamata” da *chiar* „credintza”. Hai, mai lasatzi-ne, rogu-va, oleaca mai moale.
Ca sa fiu mai *precis*: lasatzi-ne, rogu-va, cu *declaratziile*. Datzi-ne & noua, o *sperantza*: sperantza ca *voi* (credincioshii ashtia „pur sange”) suntetzi *mai buni* decat noi, adicatelea „anticrishtii” ashtia, care ni permitem sa va *observam* cat suntetz’ da *mici* & da
ipocritz’…
V-o scriu *cu drag*, & cu sperantza. Dar, e-o sperantza, vai, dintotdeauna inshelata…Ceea ce-nseamna cam asha: cum ca, *natura umana n-o poate schimba religia*…Asha suntem, *din pacate* asha vom ramane…
Nea Marin (desigur, Antihristu’!)
E un fatalism inerent în a arunca vina pentru boli pe „păcate”; care fatalism nu are cum să ducă la un spirit critic față de măsuri de genul celor la care m-am referit. A existat în mișcările din ianuarie și sloganul „vrem spitale, nu catedrale”, dar dată fiind influența majoră a Bisericii în societatea românească și a gândirii de tip irațional, cred că o bună parte a cetățenilor acestei țări vor biserici și catedrale în loc să ceară mai mulți bani pentru sănătate. Ciroza, cancerul de plămâni și bolile venerice au la bază în special absența unei politici sanitare profilactice și a unei educații sexuale (în cel din urmă caz). Pentru că, nu-i așa, e important să-i educăm pe copii și tineri în spiritul credinței și fricii în Dumnezeu, dar nu e așa de important să-i învățăm să folosească prezervativul.
Domnule Cercel,
De unde rezulta ca daca se accepta faptul ca bolile sunt o consecinta a pacatelor tale sau chiar a pacatului originar, nu te zbati sa ai spitale mai bune? Din contra, cei care fura din banii Sanatatii sunt cei fara Dumnezeu? Oare ciroza nu are la baza, in unele cazuri, pacatul betiei? Oare cancerul de plamani nu are la baza, in unele cazuri, pacatul fumatului? Oare bolile venerice nu au la baza, in unele cazuri, pacatul preacurviei?
Da, aveți perfectă dreptate, declinul sistemului educațional duce la „România ignorantă”. În articol am încercat însă să mă concentrez pe problemele stricte legate de sprijinul acordat de stat Bisericii Ortodoxe (ca instituție) și, implicit, unui anume tip de îndoctrinare religioasă promovat de aceasta. Acest sprijin vine, într-adevăr, la pachet, cu prăbușirea școlii: nu am de ce să vă contrazic aici pentru că fix asta cred și eu. Aș adăuga că și prăbușirea sistemului sanitar poate fi pusă în corelație cu influența tot mai mare a unei gândiri de tip irațional: dacă 40% dintre români cred în deochi și dacă de la profesorii de religie afli că bolile sunt o consecință a păcatelor tale sau chiar a păcatului originar (eu am învățat ceva de genul ăsta prin gimnaziu de la profesorul meu de religie), n-o să-ți treacă prin cap să te zbați să ai spitale mai bune. Fără doar și poate, pot fi spuse mult mai multe lucruri despre „România ignorantă” către care ne îndreptăm (sau în care trăim deja?), intenția mea a fost să subliniez una dintre caracteristicile (și cauzele deopotrivă) acestui fenomen. E departe de a fi singura, iar discuția despre ce se întâmplă în această privință poate fi foarte lungă și complexă, așa că nu pot decât să vă mulțumesc pentru comentariile și adăugirile Dv..
Din păcate, lectura lui arată că pentru Dvs “ignoranţa” = acceptarea “ideologiei religioase”, iar contrariul ignoranţei = “gîndire rațională și educație fundamentată pe temeiuri raționale“. Atât!
Este vorba, pe de o parte, de o abordare cât se poate de ideologic motivată, amintind de celebra definiţie marxistă a religiei ca “opiu pentru popor” şi, bineînţeles, de raţionalismul exacerbat, moştenire a iluminismului secolului XVIII, care din punct de vedere istoric a pregătit terenul pentru apariţia diverselor dogme “materialist-dialectice” care au încercat să ia locul dogmelor Bisericii, pentru a construi “singura concepţie ştiinţifică despre lume şi viaţă” – ideologia marxist-leninistă.
Dar pe de altă parte, este o abordare profund reducţionistă, făcând totală abstracţie de conţinutul “clasic” al noţiunii de Cunoaştere (cu “C” mare) şi de tot ceea ce constituie inepuizabila complexitate a Educaţiei.
Ca dovadă: pornind de la abordarea dvs, depăşirea ignoranţei este o chestiune de aplicare a câtorva principii extreme de generale, în mare parte verbale şi, dacă am trăi cu un sfert de secol mai devreme, numai bune de introdus în capul absolvenţilor unei şcoli serale de partid; în schimb articolul dvs nu menţionează nici măcar o singură dată cuvintele “şcoală” sau “Universitate”. Ca şi cum nu pe declinul accentuat al acestor instituţii (provenit din cinismul şi nepăsarea unor guvernanţi suferind ei înşişi de boala numită “ignorantia invincibilis”) s-ar baza “Proiectul unei Românii ignorante”, care personal cred că există efectiv şi este transpus în viaţă sub ochii noştri!
PS Pentru a nu fi confundat cu un nostalgic al ortodoxismului sau al altor forme de fundamentalism religios, sunt gata să recunosc că acumularea de prea multă putere (în primul rand economică) în mâinile unei ierarhii eclesiastice autoritare şi netransparente este, probabil, una din problemele societăţii noastre actuale.
Dar, încă o dată, nu ACESTA mi se pare normal să fie subiectul unor reflecţii despre ignoranţa care ne ameninţă viitorul.