2014: O odisee după Sociu

Dan Sociu - Combinaţia

  • Recomandă articolul
Fără distanţa temporală mare asumată de Kubric (şi, implicit, de Clarke), dar cu mult curaj în prorociri legate de realitatea imediată actuală, Dan Sociu construieşte în Combinaţia, romanul lansat în 2012 la Editura casa de pariuri literare, un fragment de odisee jurnalistică ce nu se desfăşoară în spaţiul cosmic, ci în terestrul Bucureşti al anului 2014. După ce optează, în Nevoi speciale, pentru deficţionalizare şi discurs confesiv, Sociu revine în combinaţia la proza de tip pulp, cu apetit pentru senzaţional, organizaţii secrete, conspiraţii politice, religioase şi tot tacîmul, pe care îl arătase în primul său roman, Urbancolia, publicat în 2008. Deşi păstrează mulţi dintre tropii narativi din Urbancolia, aici Sociu demonstrează o maturizare a scrisului romanesc. Ea se observă la nivelul rafinării stilistice şi compoziţionale a discursului şi a poveştii, renunţînd la elementele, deseori flamboaiante, din 2008 (apariţia unui spion american, implicarea în acţiuni de trafic de persoane şi pornografie infatilă, programele internaţionale de exploatare mentală şi emoţională), în favoarea unor tuşe realiste şi, astfel, mai credibile. Nici aici nu lipsesc drame tratate în răspăr, fantezii de thriller hollywoodian şi conflicte sociale abordate cu o seriozitate excelent mimată; dar, faţă de primul roman, acestora le lipsesc ostentaţia cu care sînt […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.