ARTE VIZUALE. Quod Erat Demonstrandum
GALERIE FOTO: Lucrări de Zoltan Bela
- 05-10-2012
- Nr. 644
-
Adina ZORZINI
- Arte
- 0 Comentarii
Zoltan Bela este un artist de extracţie clujeană a cărui evoluţie şi carieră în cadrul circuitului şi pieţei de artă contemporane s-au constituit şi demonstrat ulterior mutării sale la Bucureşti, oraşul în care acesta trăieşte şi lucrează în prezent: în luna octombrie a acestui an, cele mai noi lucrări ale lui Zoltan Bela pot fi văzute în cadrul expoziţiei personale Traces de la Galeria „Anca Poteraşu“ (situată în strada Plantelor, nr. 56), unde artistul prezintă un proiect aflat la limita interactivităţii. Pe urmele lui Belucci Zoltan Bela, căruia prietenii i se adresează cu apelativul Belucci, a lucrat de la bun început cu amintiri personale pe care le-a transformat, prin intermediul unor proceduri specifice demersului său artistic, în locuri comune ale memoriei colective care aparţin unei întregi generaţii. Astfel, în expoziţia Traces artistul reiterează, printre altele, cîteva dintre cele mai cunoscute motive biblice, pe care le dublează apelînd la temeri generale ale omenirii: necredinţa în lucrurile nevăzute care ne afectează viaţa psihică dincolo de înţelesul strict testamentar, frica de trădare din partea aproapelui, care transgresează gestul lui Iuda şi ne pătrunde existenţa cotidiană, sau focul veşnic destinat păcătoşilor, reprezentat printr-un chibrit supradimensionat, care se traduce în limită a conştiinţei cu privire […]