Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre Armată, fără patos
- 17-10-2012
- Nr. 646
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 19 Comentarii
La începutul lunii octombrie, ziarul Adevărul a publicat, în categoria „Incredibil“, atît de dragă presei române, un material privind acoperirea unui basorelief cu inscripția „Budapesta“ de pe arcada Arcului de Triumf. Vinovații ar fi fost, pasămite, Primăria Capitalei, care ar fi restaurat „pe furiș“ monumentul, precum și UDMR-ul. Iată cum istoria armatei (pardon, Armatei) române era practic rescrisă ori ocultată „de dragul ungurimii“. Se pare însă că basorelieful a dispărut în timpul regimului comunist, întrucît existența unui monument care preaslăvea (printre altele) o victorie împotriva unei revoluții bolșevice nu dădea bine. După mai bine de o săptămînă, Adevărul revine asupra temei, renunțînd însă la categorizări de tipul „incredibil“. Aflăm doar că Ministerul Culturii va restaura monumentul, ceea ce include și montarea unei plăci identice cu cea inițială. Într-adevăr, conform Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, basorelieful cu pricina „făcea cinste ostașilor Armatei Române“. E cel puțin o problemă de perspectivă aici: cine citește, de pildă, cartea istoricului maghiar Paul Lendvai, Ungurii, poate vedea că pătrunderea trupelor române în Budapesta nu e privită, dincolo de Tisa, cu aceeași satisfacție cu care se raportează publicul român la respectivul eveniment. Cu puțin timp în urmă, pe platforma CriticAtac, Florin Poenaru publica un text cu […]
Regele implineste 91 de ani.
Autorii loviturii de stat de acum 65 de ani sunt de mult imposibil de tras la raspundere.
Republica, falimentara si nefunctionala, a intrat in traditiile lasitatii si fatalismului nostru incurabil.
Capodopera prozei poetice si exortative a lui Vasile Parvan se numeste, dupa cum e bine stiut, „MEMORIALE”.
Azi se implinesc 92 de ani de la nasterea MS Regele Mihai I si 68 de ani de la eliberarea Transilvaniei de ocupantii germano-unguri.
Gusturile, convingerile, gândurile pot evolua.
Chiar din mintea cea mai puţin cultivată şi din inima cea mai uscată pot răsări la un moment dat seminţele schimbării şi ale reînnoirii care ne menţin cu adevărat în viaţă, ferindu-ne de îmbătrânirea prematură.
Încercaţi şi alte tipuri de lectură, care să vă dezvolte apetitul pentru un alt fel de “muzică”.
Dacă deschideţi de exemplu “Memorilele” lui Vasile Pârvan la secţiunea “In mortem commilitonum” (Despre moartea celor care au luptat împreună cu noi), veţi găsi pasaje ca acestea:
“O, de-aţi puteà fi tineri, ca să aveţi în voi visul şi nemuritoarea speranţă: speranţa cea care mereu ne înşeală şi mereu ne dă frumuseţă, caci toate câte sunt, înşelare sunt, şi numai speranţa este aievea. Şi fiind tineri, de-aţi puteà biruì urîtul, nesfârşitul urît din lume, care e ca pulberea ce se pune mereu pe noi – doritoare de a ne ìngropà încă din viaţă – urîtul, care ne cuprinde din toate partile – îmbătrânindu-ne înainte de vreme, făcându-ne neîncrezători, întunecaţi şi practici.
…………………………………………………………………………………………………………………..
Morţii nostri, scumpii nostri morti, ne îndeamnă să luptăm, spre a nu lasà ca jertfa lor sa fi fost zadarnică.
………………………………………………………………………………………………………………….
Cei morti şi cei vii ai vremii celei moarte se desfac acum în spaţiul cosmic. E fermentarea toamnei si iernii pentru primăvara ce vine. Toată durerea de azi va fi numai fondul negru sau violet, pe care se va proiectà splendoarea vieţii nouă şi toţi vor fi cu atât mai veseli, cu cât suferinţa va fi fost mai mare. Şi vor uità pe cei ce au suferit şi cari de suferinţă au murit şi vor uità tot ce nu e bucurie şi vor fi noui, cum sunt copiii: cari cred că lumea ìncepe cu primele lor cunoştinţe despre dânsa.”
Volumul poate fi descărcat şi pe internet, de la adresa
http://www.cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Vasile-Parvan.html
Găsiți în articolul meu o trimitere la cartea lui Paul Lendvai, „Ungurii”, care face afirmații și privind armata română în Budapesta. Desigur, Lendvai e un istoric printre alți istorici, dar perspectiva lui asupra prezenței trupelor române în Budapesta, profund diferită de cea românească, poate fi un punct de plecare pentru o dezbatere. Luați articolul meu ca pe o invitație la dezbatere și, implicit, la cercetare.
Sute de mii de inși și-au dat viața pentru o cauză pe care o considerau vrednică de acest sacrificiu? Ăsta nu este un lucru valoros în sine – și soldații armatelor germane ori japoneze făceau același lucru. Și legionarii erau gata să-și dea viața, ba chiar și-o dădeau, pentru cauzele pe care ei le găseau vrednice. Vă susțin în pledoaria pentru bun gust, dar discursul actual privind trecutul armatei române nu e unul de bun gust.
Dotmnule Cercel,
Daca nu vreti sa cercetati, ce rost are toata asa-zisa chestionare? Numai ca parada a atitudini „libere de clisee”?
……………………………………………………………………………………………………………………………….
Eu v-am reamintit faptul ca sute de mii insi purtand uniforma armatei pe care vreti s-o „chestionati” si-au dat viata pentru o cauza pe care o considerau vrednica de acest sacrificiu, dvs imi raspundeti ca „membri ai armatei romane si-au adus contributia”: Problema este CE FEL de contributie?
Daca NU STITI ce a facut armata romana la Budapesta, si nici cat a durat aceasta ocupatie, de ce deschideti astfel de subiecte in preajma zilei de 25 octombrie, care a devenit Ziua Armatei deoarece, in cinstea zilei de nastere a Regelui Mihai, comandamentul armatei si-a propus si a reusit, pana la aceasta data a anului 1944, „eliberarea” completa a teritoriului national de prezentza ocupantilor germani?
PS Personal (abstractie facand de interferentzele cu celelalte nationalitati ale fostei „Monarhii”) am o mare simpatie fatza de temperamentul, tinuta si demnitatea natiunii maghiare. Toata pledoaria mea era una pentru bun gust – impotriva noilor forme de conformism, care nu ne fac mai simpatici sau mai respectabili in fatza Europei. Din contra.
E un articol de opinie, nu unul de cercetare. N-ați aflat nimic de la mine legat de ce a făcut armata română în 1919 în Budapesta: problema mea e că în general nu aflăm nimic despre asta în afară de niște clișee de genul celor la care m-am referit.
Mă tem apoi că nu înțeleg exact ce vreți să spuneți cu programul ideologic al depășirii clișeelor. Eu afirm că la urma urmei armata română în Budapesta a fost una de ocupație și că în România în general chestia asta e tratată într-o cheie pur omagială și câtuși de puțin analitică ori critică. Da, sunt total de acord cu Dv. că armata română a avut un rol covârșitor în ceea ce privește formarea statului român modern, că membri ai armatei române și-au adus contribuția la asta, dar asta înseamnă că nu trebuie chestionată istoria acestei instituții, mai ales când ea fie este tratată cu indiferență, fie într-un stil omagial care nu are cum să nu oculteze episoadele negative și cauzele lor. Nu văd de ce „trecutul” ar trebui „respectat” prin simplul fapt că este trecut – există destule pete în istoria României (ca în orice istorie, de fapt), cu ele ce facem: le „respectăm”, le chestionăm, le trecem sub preș?
… stiati si dvs punctele 1-3 de mai sus, dar obsesia „demistificarii” va impiedica sa tineti cont de ele. (Sau va face sa le considerati niste amanunte neglijabile.)
Trebuie sa mai remarc ca din articolul dvs n-am aflat absolut nimic despre „ce a făcut armata română acolo în perioada aia, cât o fi ea de scurtă, în care a ocupat Budapesta”. In schimb am ramas cu impresia ca urmariti un program ideologic, axat pe „depasirea cliseelor”.
Dar oare nu observati ca insusi programul acesta a devenit de mult un cliseu, si inca unul extrem de plictisitor? (El nedezvoltand niciun fel de „constiintza istorica” veritabila, ca dovada propria dvs indiferentza fatza de faptele care-l contrazic.)
Nefiind adeptul „teoriei conspiratiei”, personal nu cred ca programul respectiv este produsul unor „agentii” interesate in subminarea „unitatii si integritatii” noastre (teritoriale si nu numai).
Nu, cred mai degraba ca el este un artefact al confuziei si adaptabilitatii noastre „post-revolutionare”, un produs tipic al tristei noastre „originalitati”.
Fiindca nicaieri in Europa nu cred sa mai bantuie acest tip de legitimare „europeana”, aceasta jalnica afectare a non-conformismului nicidecum pus in practica. Intrebati pe orice adevarat intelectual polonez sau maghiar si va veti convinge imediat!
PS Stiti de ce mi se pare nepotrivit tonul „fara prejudecati”, de inspector sau procuror improvizat, la adresa armatei romane?
Pentru ca armata asta a inclus foarte multi oameni care si-au dat in mod constient viata pentru a realiza entitatea pe care noi o numim azi „Romania”; asadar tonul respectiv este, oricum l-ati intoarce, dovada unei cronice lipse de respect fatza de propriul trecut, si in ultima instantza, fatza de noi insine. /
(Este exact ceea ce pe poetul indian Rabindranath Tagore il facea sa spuna ca cetatenii Europei vizitate in anii ’20 ai secolului trecut îi sugerau spectacolul unor oameni dansand pe mormintele propriilor lor parinti…)
Vă mulțumesc pentru precizări – 1,2,3 îmi erau cunoscute, 4 nu, dar mi se pare foarte interesant dacă e așa. Cât despre punctul 5, dacă se înțelege din textul meu că acest episod e unul de durată lungă, mea culpa, ceea ce încercam să transmit ținea mai degrabă de modul în care ne raportăm la el, acel faimos „i-am scăpat pe unguri de comuniști”, pe care eu personal l-am tot auzit/citit. Care interpretare se leagă, la un nivel mai general, de o privire total necritică la adresa instituției Armatei române, a trecutului ei etc. Într-adevăr, făcând o eventuală ierarhie, probabil că alte momente/episoade ar merita dezbătute mai întâi (armata română pe frontul de Est, armata română și Holocaustul). 6 – nu am cum să vă răspund pozitiv la întrebare (adică nu, nu aș fi preferat o înfrângere), ceea ce nu înseamnă că nu trebuie discutat despre ce a făcut armata română acolo în perioada aia, cât o fi ea de scurtă, în care a ocupat Budapesta, dincolo de clișeele clasice privindu-i pe „ostașii noștri”.
Fără a ajunge să vă neg bunacredinţă sau să vă atribui intenţii antinaţionale, ca anumiţi cititori contrariaţi de non-conformismul opiniilor pe care le susţineţi despre rolul armatei române în campania anului 1919 din Ungaria, ţin să vă semnalez că opiniile acestea se bazează pe date factuale incomplete şi conduc la concluzii tributare ideologiei demistificării cu orice preţ (chiar şi cu cel al adevărului unei situaţii istorice extreme de complexe). Enumăr pe scurt elementele care nu se regăsesc în tabloul pe care-l propuneţi:
1. Faimoasa “ocupaţie a Budapestei” nu a fost un eveniment singular, ci un episod (e drept, decisiv) al confruntării dintre regimul terorist al lui Kun Bela si armata română renăscută din propria-i cenuşă după înfrângerea din 1916 şi rezistenţa (pe care unii o numesc eroică) pe frontul moldovenesc în 1917.
2. Această confruntare a început cu un atac al ungurilor împotriva forţelor româneşti din Transilvania în aprilie 1919 şi după diverse înaintări şi retrageri de ambele părţi, a condus la o ultimă ofensivă maghiară declanşată pe 25 iulie, al cărui eşec a fost urmat de retragerea guvernului Kun pe 31 iulie şi la intrarea trupelor române în Budapesta.
3. În toată perioada martie-iulie 1919, trupele române n-au acţionast de capul lor, ci în colaborare cu trupele franceze şi cele cehe, urmând în mare recomandările Consiliului Aliat de la Paris şi ale generalului Franchet d’Espérey, comandantul corpului expediţionar francez.
4. Intrarea propriu zisă în Budapesta s-a produs se pare împotriva voinţei acestui Consiliu (adică a marilor puteri occidentale, şi în primul rând a Franţei). Tot un ultimatum al Consiliului a fost cel care a condus la retragerea trupelor române din Budapesta şi de la vest de Tisa.
5. Nu am timp să verific acum data exactă a acestei retrageri, dar e clar că în total faimoasa ocupaţie n-a durat mai mult de o lună. (Adică de vreo 20 de ori mai puţin decât ocupaţia Bucureştiului din 1916-1918). De ce vorbiţi despre acest episod al unui război care nu se încheiase încă (tratatul de la Trianon a fost semnat în 1920!) ca şi cum ar fi fost vorba de o acţiune “imperialistă”, întinsă pe durate de ani sau decenii, precum ocupaţia sovietică în România şi restul Europei de est, sau cea americană din Irak?
6. Personal, ca ziarist roman, dvs aţi fi preferat o înfrângere a armatei române pe frontal operaţiunilor din Ungaria în 1919, urmată de realipirea Transilvaniei la Ungaria lui Kun sau a urmaşilor lui?
Ia uitați ce fapte de vitejie au mai făcut, printre altele, soldații noștri:
http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/GALERIE_FOTO_Cel_mai_batran_supravietuitor_al_Holocaustului_tiganesc_0_796720633.html#
„Ati umblat, cu curaj, domnule Cercel”…
Sunteti profund si cultivat, cu oameni ca dvs, ar trebui sa comandam oastea tarii, soldatii nostrii ar fi de neinvins, respect d-le Ionescu Paltin.
In schimb vesnica rusine lui Averescu! Jos maresalul Prezan! Huo Ecaterina Teodoroiu! Moarte locotenentului Apostol Bologa (sic).
In naivitatatea si confuzia mea apevista credeam ca Penes Curcanul a fost curajos sau generalul Dragalina, Toparceanu sau Camil Petrescu, ca escadronul sarjei de la Robanesti sau Rosiorii de pe Neajlov sunt eroi. Gresit, sunt criminali!
Ce sa vezi, un june catindat acoperit la functia de inginer social redefineste curajul, e viteaz nevoie mare la proba de aruncat rahat in ventilator.
Ai nostri tineri la Budapesta invata, si Poenarul cel citat de pe siteul bolsevic-caviar Criticatac si eroul aci de fata. Ce invata acolo? Ca Armata Romana a fost si ramane rea? Ha, ha, ce surpriza…
Desfiintati armata zic bursierasi cei viteji. De acord, dupa Ungaria, ca ea-i modelul de civilizatie.
Astept 1 Decembrie, sa vezi atunci activare de idei antiromanesti printre profesionistii stagiilor de umanioare suspecte, progresisti „pe bani europeni”, e deja traditie printre tutseri sa-njuri parada, frigul, soldatii…
Ramane cum am stabilit, va astept la munca campului, al dvs, col. Dogaru.
„… si-au dat masura..”
Ati umblat, cu curaj, domnule Cercel, la lucruri sensibile, pentru unii tabu` sau „axiome ideologice”.
Si bine ati facut. N-as fi intervenit (n-aveti nevoie de ostasi!) daca erau doar ceva „inimi aprinse, iubitoare de legende si uniforme”. Dar vad ca-i mai rau, tov. colonel (Dogaru?) isi iezercita ieroismul anonim trimitindu-va la reeducare prin munca si pentru munca. Asa ca:
1. De la Troia, trecand prin Cruciade si terminand (?) cu „blestematul secol XX”, armatele de ocupatie s-au comportat cum (ar trebui sa ) stim. Vai de cei invinsi! Desigur, in cazul in speta, fiind noi „blanzi, cinstiti, eroici, etc.” om fi fost o exceptie. Mai ales ca e vorba de „vecini si prieteni traditionali”.
2. Eroismul si profesionalismul armatei romane din ultimii 67 de ani si-a dat masura in ’89. Poate ne rezolva tov. colonel si dilema:
A fost ticalosia criminala a impuscarii concetatenilor dezarmati, sau/si „profesionalismul” cu care au fost lasati altii (cine?) s-o faca ?
Oricum, apara-ne Doamne de modul in care ne-ar fi aparat, la o adica, culegatorii profesionisti ai porumbilor patriei.
3. Cat despre Istorie, s-o scriem „asa cum a fost”
(ca sa putem crede in ea), fara a mai amesteca dorintele cu putintele, tragediile si momentele de glorie cu legendele, etc.
DEZVELITI TOT ADEVARUL, cum zice cantecul!
„Să fim mândri că în 1916 am aruncat în război o armată slab echipată și că am fost în scurtă vreme ocupați de trupele germane?”.
Da, sa fim mandri, tinere studinte budapestano-bruselez. Trupele germane au fost patru: germane, austro-ungare, turce si bulgare. Trei imperii si o speranta cu ceafa lata. Si le-a fost greu, greu de tot. Dupa ocupatie s-au purtat mizerabil, dar asta nu te mai priveste desigur, tinere propagandist neinstruit. Am aruncat in razboi o armata slab echipata ca sa poti talica scrie la gazeta in 2012 fara chirilice. Sau umlaut. Degeaba, tot urat scrii.
In Armata Romana au luptat si bunicii matale, banuiesc ca ei s-au purtat frumos cu dujmanu’, doar bunicii mei sunt criminali de razboi…
Nascut in ’84, neotavarisi Cercel? Frumoasa coincidenta.
Pentru porumbei roz si stipendiati ai pacii ca matale am o singura solutie de reeducare, nici macar patriotica, ci doar la nivelul politetii pierdute fata de batrani: doi ani de armata la munci agricole!
Nu văd care e legătura cu cum „sunt ungurii” acum. O fi fost o „întâmplare a istoriei” – în cazul ăsta mi se pare interesant cum ne mândrim cu o „întâmplare”. Despre cât de „mândri” trebuie să fim de armata română – asta e o judecată așa de generală că mă sperie: să fim mândri de Budapesta 1919, Stalingrad, Odessa? Aș zice „pas”, ar fi mai bine să dezbatem momentele astea. Să fim mândri de Irak și Afghanistan astăzi? Chiar nu. Să fim mândri că în 1916 am aruncat în război o armată slab echipată și că am fost în scurtă vreme ocupați de trupele germane? Mândria v-o las Dv., mai ales că se apropie Ziua Armatei, eu îmi permit să ridic niște semne de întrebare.
stimate domnule cercel,
va pierdeti in argumente irelevante! nu de patos este vorba aici, doar despre corectitudine intelectuala si jurnalistica! 1. invocarea doar a lui lendvai a fost cel putin o.. inabilitate a dvs., daca nu mai mult! 2. de ce ar trebui sa ne pese atat de mult de cat de recunoscatori sau nerecunoscatori ne sunt ungurii ca am intrat in budapesta! pana la urma, actul respectiv a fost mai mult sau mai putin o… intamplare a istoriei, daca veti avea timp sa va aplecati asupra documentelor istorice! apoi, acele documente istorice ne arata ca armata romana era cu, adevarat, prin comandantii si trupa ei, o armata de care ar trebui sa fim mandri! cred ca dorim neaparat, prin atitudinea noastra, uneori cu tente usor chiar anti-nationale (nu ma feresc de cuvantul asta!) sa placem europei, cand, prin ceea ce fac si acum, ungurii sunt excesiv de nationalisti si anti-europeni, dar noi tot nu ne lasam! pacat de pierderea dvs. de vreme si de faptul ca observatorul cultural a gasit spatiu pentru o asemenea insailare!
Mai puțin patos n-ar strica. „Transilvania era sub ocupația lui Bela Kun” – asta e fără doar și poate o exagerare, trupele maghiare au atacat Transilvania, până la a o „ocupa” e cale lungă. De demistificat, nu demistific nimic, vreau doar să subliniez că există cu siguranță și o altă fațetă a poveștii: am dat de exemplu cartea lui Lendvai pt. că arată și această altă fațetă, nu înseamnă că Lendvai e culmea obiectivității. Armata română a fost totuși o armată de ocupație în Budapesta, și în general armatele de ocupație nu se remarcă doar prin gesturi extraordinare. Atunci când auzim fie și numai de posibilitatea ca soldații români să nu fi fost niște băieți simpatici gata să-i „salveze” pe unguri de comuniști, ni se ridică părul în cap. Și e de asemenea interesant cum în general momentul Budapesta 1919 înseamnă în România „salvarea” ungurilor de comunism, dar nu înseamnă neapărat același lucru și în Ungaria. Nerecunoscători ungurii ăștia, ce să le faci.
Da, au murit sute de mii de oameni, poate că tocmai de asta ar trebui să fim ceva mai circumspecți în a lăuda tot ce a făcut armata română de la 1877 încoace. Repet, mai puțin patos n-ar strica.
Nu stiu cine sunteti, dar prost ganditi si, si mai prost scrieti.
Este o rusine sa „demistificati” fara argumente un episod din istorie care are cu totul alta fata. Stiati ca Transilvania era atunci sub ocupatia lui Bela Kun si fara aceasta actiune a generalului Mosoiu unirea cu Romania nu ar fi fost posibila? Sau poate asta nu va intereseaza si unul ca D-voastra ar fi lasat lucrurile sa curga asa, fara agresiunea armatei. Dar la Plevna de ce a luptat armata, in cele doua razboaie de ce au murit sute de mii de oameni, doar asa ca sa aiba unii despre ce vorbi si demistifica in anul 2012. Ce ar fi daca v-ati ocupa de altceva unde sa va manifestati spiritul critic mai cu folos.
articolul dvs. este rusinos si total nedocumentat! lasand la o parte placa in sine (care, n.b., a facut parte din monumentul original), asertiunier dvs. despre armata romana fac parte din subiectele la moda, sub-sumate temei ” eu nu sunt nationalist, eu sunt european”! de ce va faceti dvs. purtatorii de mesaj ai istoricului maghiar, care nu face decat sa laude, fara dovezi, ”maretia ungurilor si Ungariei”! Cum de afirmati ca romanii ar fi comis furturile pe care individul acesta le pune pe seama soldatilor romani, fara sa invocati si o alta sursa! este rusinos pentru un intelectual sa procedeze asa! nu rezulta de nicaieri ca soldatii romani s-au dedat la furturi in 1919! cititi istoria! aceasta este intelectualitate romana!