A fost Negoiţescu „veşnic tînăr şi ferice“?

În numărul 32 al României literare, domnul Nicolae Manolescu, în editorialul său intitulat „Veşnic tînăr şi ferice“, comemorează 90 de ani de la naşterea lui Ion Negoiţescu. M-a nedumerit titlul, căci aceia care îl cunoscuseră mai bine pe Negoiţescu, contemporanii lui, puteau să ştie că a avut un destin tragic, că nu l-au ocolit cele mai insuportabile privaţiuni în comunism. Cum să fie asemănări între Alecsandri şi Negoiţescu? Alecsandri era cu adevărat „veşnic tînăr şi ferice“, cum, printr-o sintagmă de neuitat, l-a caracterizat Eminescu, în Epigonii. Era boier, bogat, cu studii din copilărie în străinătate, om politic, ministru, ambasador, recunoscut de contemporani ca „rege al poeziei“, trăind doar suferinţa de a o pierde pe Elena Negri, dar, oricum, unul dintre rarii noştri scriitori împliniţi şi fericiţi. Pe cînd bietul Negoiţescu a luptat toată viaţa cu vitregiile anilor comunişti: patru ani de închisoare, interdicţia de a publica în reviste sau edituri, nevoia unei slujbe, nevoia unei locuinţe, exilul nefericit.   În revista Manuscriptum nr. 1-4/2012 – recent lansată la Muzeul Literaturii Române, în cadrul Rotondei 13, închinată scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu-Cluj –, s-au publicat texte inedite de o mare valoare documentară, printre care şi corespondenţa lui Ion Negoiţescu […]