SOFTUL ROMÂN. Centenarul Caragiale: Tablă de materii
- 02-11-2012
- Nr. 648
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 32 Comentarii
Ceas unisex. Y-Pad copii. Pilotă. Crăciun Praga. Pachet sutiene. Aparat foto. Madrid. Predeal. Bran. Pernă. Încărcător laptop. Lenjerie de pat. Colier Shamballa. Colecţia MARI COMPOZITORI. Ochelari Ray Ban. Camera auto. Perdele. Prosoape. Lampioane. Lenjerie intimă sexy. Cuţit. Maşină tuns animale. Lenjerie de pat din bumbac. Curs Cambridge. Masă laptop. Corset slăbit. Viena. Trusă machiaj. Curs expert achiziţii. Excursie transalpină. Pilotă microfibră XXL. Tigaie grill ceramică. Saci vid. Curs Manager Proiect. Plasturi detoxifiere. Robot de bucătărie Kaiserhoff. Căşti wireless. Halat Valentini Bianco. Mop cu aburi. Ascuţitor cuţite. Cîntar portabil. Lenjerie pat copii. Aspirator auto. Flori. Octombrie în Veneţia. Bumper + folie. Mouse optic wireless. Suport laptop. Set lanţ + cercei. Zărneşti. Dispozitiv pentru coloană. Pachet ceasuri. 2 zile la Predeal. Aparat foto copii. Cuvertură Naf Naf. Electrostimulare musculară. Feţe pernă mari. Viena, avion inclus. Telefon copii. Lentile Contact. Rinoplastie. Ţigară electronică. Roma. Excursie Peştera Urşilor. Sutien din silicon. Tabletă Android. Card 16 GB. Scaun-fashion. Ceas cu LED. Tigaie Doubletta. Noul Y-Pad II copii. Husă saltea + feţe pernă. Colier + cercei. Enciclopedia Populaţii ale lumii. Bandă magnetică spate. Cameră parcare auto. Piaţa de Crăciun – Viena. Replica Galaxy S3. Tigaie ceramică. Ceas damă. Curs ghid. Rîşniţă cafea. Circuit Grecia. Buşteni. Cel […]
Stimate domnule StPaul, mulţumindu-vă pentru mesaj (şi cerându-mi scuze că e prea complicat – şi nici timp nu prea este – să dezbatem tema supărării ca „dublă postulaţie păcătoasă”), adaug că „hoarnă” este un regionalism pentru, provenit din ucrainiană, „horn”, a cărui formă de cilindru gol aduce a kürtős kalács.
Exact!
Tre să ceri musai un helicopter, să fii sigur că_capeți macară o cutie de creioane cu gumă!!! Și nu vorbesc din auzite, ci din experianț!!! Parol!
🙂 🙂 🙂
Da, și eu am auzit numele „hoarne” pentru „kürtős”, dar pentru ceilalții, „baigli”, la noi, covriji sî zîși, covriji sî scrii…
🙂 🙂 🙂
Exact așa făcui, dragă Maestre, dar nu-mi trecu vedenia: salariul nu crescu, pensiile așijderea, prin urmare, geaba compresa, câtă vreme tot fierbinte situațiunea…
🙂 🙂 🙂
Deoarece Dacă_nu_nu a transcris două strofe din „La Moşi”
(proză care e alta decât „Moşii”, pe care am parafrazat-o-n
acest „Soft”), îngăduiţi-mi să citez întreaga poezie, adica punerea mea în versuri a schiţei amintite, – pentru a nu vă lăsa sur votre faim:
LA MOŞI… sau Urmările unei alimentaţii proaste
Trei ouă răscoapte, o căpăţână
de miel cu borş, nişte stufat,
prune cu carne (o săptămână
coana Lucsiţa,-n spital, să fi stat?);
prune cu carne, friptură la tavă
cu o salată de castraveţi,
o cafeluţă (n-a fost bolnavă,
ci-i voluptuoasă, – o să vedeţi);
o cafeluţă, bez trei cinzecuri
de vin cu sifon (acesta a fost
prânzu’ Lucsiţei, care, de seculi,
a dus-o, parcă, tot într-un post);
un vin cu sifon, două litre de bragă
(golul de chaos la lingurea
ce-i căşunase-n tramvai, să şi-l dreagă
tanti Lucsiţa, draga de ea);
două litre de bragă, mititei şi o halbă,
dar nu cu guler de gheneral
(pofta o face când roşie, când albă,
şi-i pofticioasă în general);
o halbă de bere, o turtă dulce
ruptă în treacăt, patru gogoşi
(căci doară n-are icter, nici ulcer,
şi-i e o foame, moaşei, la Moşi!);
gogoşi, limonadă şi două bărdace
de floricele calde (un alt
chef de-al Lucsiţei, – care, dădace
nu-şi vrea în preajmă, să-i spuie „halt!”);
două bărdace de floricele…
Or, în grădină la Iliad,
unde se-aud musikii dintre cele
mai asurzitoare, zvonind ca din iad,
de-a comandatară fleici dom’ Mitică,
fleici şi cârnaţi („La fleiţi să le pui
ţimbru si ţeapă!”, – că-i cam peltică),
şi-o baterie de vin, care nu-i
băubilă fără un sifon mare, –
când tòţi tac şi muzica tace de tot,
de pe sub scaunul căruia, oare,
se-aude-o cadenţă ca de fagot?!
@ Domnului Şerban Foarţă
Si daca ne permite Nenea Iancu, tomnai scapat (doar de citeva ore) ca prin ochii si urechile acului de „incercarea puterii – distracţia americană -„, constat (din nou) cita acuitate inteleapta contine remarca Dvs. despre rolul esentialmente „hegelian” al ideii de „petite histoire”. Constanta amicala pe care mi-o extindeti cu eleganta si generozitate si pe aceasta cale, precum si tema de reflectie a profesorului ” „ancien régime” ma obliga sa reciporochez , tot anecdotal.
Acum vreo…. 45 de ani (si ceva), un pretuit dascal posedand un pedigree dxe aceeasi sorginte (prof. Henri H. Stahl) ne povatuia in legatura cu fundamentarea si metodologia cercetarii sociologice. La unul din primele cursuri ne-a comunicat pe un ton plin de distinctie academica, ca in schitarea fundamentarii teoretice a oricarei cercetari de teren, daca nu putem raspunde in mai putin de 5 cuvinte la intrebarea „care este esenta vietii sociale ?”, ar fi cazul sa renuntam la sociologie. Si, cu un stil impregant de aceeasi solemnitate savanta, si o expresie solemn grava, ne-a explicat ca in alcatuirea listei de rechizite trimisa la „foruri” pentru oricare ancheta de teren, este absolut esential sa punem in capul listei indispensabilul helicopter, si sa incheiem cu o cutie de creioane cu guma.
Domnului Serban Foarta
Supararea, il s’en faut de très peu…Oricit de bineintentionat va fi fost gestu-mi de a incerca aducerea unei marunte lumini referind la vocabularul caragialian reprosuri ar incapea (e.g. e vorba de punctul meu de vedere – chiar daca trimite la facerea bagelului montrealez ca pe vremi contemporane cu Nenea Iancu- si , nestiind ce va fi fost efectiv in mintea lui Caragiale, acest pdv, neverificat, poate contribui la punerea pe piste false) ori, pentru a fi suparat e, deseori, nevoie de chiar mai putin decit a fi intr-o stare inducatoare de repros. Cu intermitentse, imi aduc aminte ca supararea face o dubla postulatie pacatoasa : pacatuieste si cauzatorul si suparatul. Conform parintelului de la Rohia, cel suparat e mai pacatos chiar decit desfrinatii etc. De-aici si cazuistica implicind cauzarea de suparare: de ce o fi mult mai pacatos suparatul decit cel care, la o adica, ar fi provocat supararea, rectelea eu? (carea, nevrozant, nu-mi da pace)
Si una, doua de-a/le prajiturilor: chiar daca am mincat destul baigli la amici unguri, am trait convins ca numele-i, ca si saray(g)li, va fi fost turcesc. Iaca, din raciuni de dezvaluiri s(m)oftologice, am ajuns la un motiv in plus de nelinisti metafizice. Referitor la kürtős kalács, am auzit printre romani numele de „hoarne” ( cred ca nu „hornuri”, cum ar trebui)
Draga Dacă_nu_nu, mă bucur că termini cu „Auguri”, care-i un soi de „Numa fain”.
Îţi trimit, la rându-mi, o „recetă”, cu rugămintea şi îndemnul de a pune-o-n practică urgent:
Se ia o pulpă de oblete,
se bat două-trei ouă
cu pumnul, ca pentru omlete,
într-o buiotă nouă,
se poate şi într-una veche
(dar nu mai veche d-un
an, doi), se-adaug-o ureche
de crab sau de lăstun,
se lasă-n geam, să se pătrunză
în suc de cretă mov,
se-nfăşură apoi în frunză
căzută în alcov,
se fierbe-n sos de ploaie, după
ce, mai întâi, se trece
prin sita lingurii de supă
şi se serveşte rece.
Lucsița nu-mi făcu nimică, dragi și iubiți priiatini… Dar-însă-avui noroc de șansă de-a fi la tocmai eu condeiul…
Cu alte cuvinte:
Lucsița nu greși nimică. Dar eu, având condeiul, o făcui a se subțiirea…
Căci:
Oare ce să fi greșit eu, când alții,-având condeiul, tăiară din salarii, pensii etc.???
Ce învățătură tragem noi de-acilea?
Anume că bărbat trebui să fie cine-a avea condeiul!
Deci?
Doi-tri bărbați cam c-un condei cum vi-s domniile voastreeee… și fras capătă ăști de se-nghesuiră ei în cărțile de istorie!… Pe termen scurt, da, intrară-n scripte; pe termen lung însă vorba cui știm… „bate vântu-n coastă”!!! (Vai de sula noastră!!!). Adică a lor!
Nu că spun, da numa zic:
In stilo veritas, non solum in vino!!!!
AUGURI!
După cum există o istorie care se cheamă „mică” („petite histoire”), există şi o erudiţie măruntă, dar, de multe ori, deschizătoare de nebănuite perspective.
Îi mulţumesc domnului Gheorghe Câmpeanu, de care mă leagă o constantă prietenie exprimată şi pe alte bloguri, pentru trimiterea-i la „The Bagel – The Surprising History of a Modest Bread” de Maria Balinska (Yale University Press).
Tomul, pe cât cred inaccesibil, poate să fie, totuşi, căutat de vreun cititor al „Softului român” (nr… 8!).
Un prof „ancien régime” al nostru ne provoca, acum vreo 55 de ani, să reflectăm la consecinţele apariţiei potcoavei sau a furculiţei!
Cum aş putea, domnule StPaul, să mă supăr (şi/sau ofuschez) din pricina unui cuvânt exotic, noima şi obârşia căruia le lămuriţi într-un moment când Centenarul Caragiale ne-ar cere să punem osul (ca să rămân în perimetrul culinar) la o mai bună înţelegere a sa?!
În ceea ce mă priveşte, provocat de dl Mihail, am procedat prin fler şi intuiţie, pornind de la „baigli”-ul timişorean. „Auscultându-l”, dacă vreţi, – sonoritatea-i mă ducea la idiş (yiddish), sorgintea sa fiind, spuneţi Dvs, în acest grai germanic, iar nu în germana propriu-zisă (cum credeam eu, considerându-l, eventual, o corupere a unui termen iniţial tedesc).
Vă mulţumesc şi eu, şi… Nenea Iancu!
… dar si cu ‘Hop si eu cu tata Lina! adevarata placinta romana si cozonaci moldovinesti!’ , amarasc pe cineva daca sugerez ca merita consultata cartea „The Bagel- The Surprising History of a Modest Bread” de Maria Balinska (Yale University Press)?
@Daca_nu_nu
M-am uitat la meniul Lucsitii si am inceput sa salivez; am fost a mirare, ca n-ati specificat gramajul la peste, la fructe de mare – o fi coada de homar?- altminterea sa fie silueta mneaei cum se arata din cauza de metabolism indracit ori fiindca meniul e pre stihuri tocmit?
Domnule Mihail, „beigălă”, cum scrie Caragiale, e intruvabil în toate dicţionarele, patru la număr, în care-l caut de vreo oră.. Nu are rost să vi le mai înşir…
După cum un „kürtős kalács”, ce desemnează, în maghiară, un soi de cozonac tubular, gol pe dinăuntru (pe care-l aminteşte,-n treacăt, dl St Paul, cu nostalgie), este, pesemne, un regionalism, – tot un regionalism pare a fi şi acest „beigălă” exotic, ce desemnează,-n Timişoara, sub numele de „beigli/baigli”, un cozonac cu nucă sau cu mac.
Bănui că „beigălă” este, în idiş (?), o deformare a termenului german „Beigli” şi sau „Beigel”.
@Dumitru Mihail
Fiindca in fiecare dimineata cred ca ma izbesc (nu vad ce altceva ar putea fi) de obiectul interesului dv. in propria-mi bucatarie si sperind ca gazda rubricii nu se va supara, am sa incerc a va lamuri .
In America de nord (Canada, SUA), probabil si in Israel, bagel e o specialitate de panificatie de provenienta evreiasca , se pare ( in Yiddish termenul e “beygel”); e un fel de covrig dulce, deci nu din cei uscati, ceva mai mic in diametru si mai gros care , dupa ce a dospit, se cufunda in apa fiarta si apoi se poate da prin mac, susan etc si se coace in cuptor. De-obicei se taie in jumatate pe grosime , obtinindu-se astfel doua O-uri destul de dodoloatse intre care se pot pune diverse, ca intr-un sandwich, dar se maninca si natur ori tartinate cu diverse (unt etc).
Dragă Dacă_nu_nu, ce ţi-a făcut ţie Lucsiţa, că vrei s-o promovezi la rangul de campioană a modelingului anorectic?
E drept că sadic voi fi fost şi eu,recomandându-i diete pe bază de salate.
Am recurs, însă, la broccoli, vocabul ampolos, să zicem, prin, baremi, „o”urile-i incipiente…
Cât despre vita japoneză, n-am vrut să fac aluzie, printr-însa, la Bacovia, – dată fiind penuria culinară a universului poetic bacovian… Fie şi dacă şi la el apare o astfel de dihanie (ne-, însă, comestibilă – păcat! – nici chiar pentru un mare gurmand ca M.R.U.): „Plâns de cobe pe la geamuri se opri.” (v. „Gri”, în „Plumb”)
E turtă, Mitică.
Și dulce, Nene Iancule…
🙂 🙂 🙂
http://en.wikipedia.org/wiki/Bagel
In schita pe care ati parafrazat-o apare un dulce sau o zaharica ce se cheama beigala (cu caciula pe primul „a”, dar n-am semne diacritice) pe care n-o gasesc prin dictionare si sunt curios sa aflu cam despre ce e vorba.
Va multumesc.
Biata Lucsiță…
Acuma, pusă la dietă,
O să mai tragă vreo planetă?
Sigur! Cât se mai află tobe
‘N măcelării și vite… Kobe!!!
Broccoli. Pește. Fructe de mare
atinse-abia de ulei de oliv.
Un gram dulceață de cele amare
nuci. Nu smântână, că nu e motiv!
O pară. Pepene. Una salată.
Semințe de in. De susan, mai vârtos.
Pui fără pieliți. O roșie spălată.
Iaca: Lucsița – piele și os.
Ramin cu impresia ca Lucsiţa-i una brava donna (adeca barbata) si nu si-ar refuza aventura gustului gastronomiei moleculare, drept care sugerez pentru meniul ei fie Molecular style Alien eggs fie Ruby Red Grapefruit “Caviar”
si affinités, mai multe la, de ex. : http://mylastbite.wordpress.com/2008/12/31/adventures-in-molecular-cooking-3/
…bolovanul filosofal. Sau „nu te fa chinez”
@ Domnului Şerban Foarţă
Candva pe la mijlocul anilor 90’s , in timpul uneia din imprudentele mele vizite in orasul de bastina, am fost fugarit de niste vajnici bodyguards din fata restaurantului chinezesc aciuit in blocul Wilson. Tocmai iesisem de la Capsa unde perenul sef de sala domnul col. (nu in retragere) Arnautu, aratind semne ca ma recunoaste, ma tot gratulase cu ‘monserule’, cind nevoit de imprejurarile culinare vitrege, am consumat numai emblematicul parfait de alune ca aperitiv, fel principal si desert. In cautare de informatii care sa-mi mai domoloeasca aleanul, mi-a cazut privirea pe vastul menu chinezesc de la coltul strazii (fosta) Onesti, in care am citi cu proprii ochi categoria preparatelor de ….. urs, care fusese cu siguranta inspirata de distinsul fanariot. Iata specificile feluri de mincare chineza ce m-au facut sa ma indoi de ris, spre indignarea musculara a sentinelelor: urs in sapte feluri, urs cu ceapa, si (favoritul meu), urs cu gust de peste.
Pofta mare si sa va fie de bine.
Ar trebui să recompunem menu-ul Lucsiţii după gustul zilei. Încep eu, – cu broccoli…
-Buna ziua, ma Istrate!
-Sapte pui de rata, frate!
-Ma Istrate, tu esti surd!
-S-aseara o-trecut un card!
În copilărie, domnule StPaul, o soră mai tânără a străbunicii mele, îmi spunea această cvasi-cimilitură:
– Cât dai, babo, urda?
– Vin tocmai de la Turda.
– Babo, eşti surdă?
– N-are maica urdă.
@Daca_nu_nu
Nu ma indoiesc de vitejia, pina la capat, a coanei Lucsița, asumind si urmarile. In treacat, unii zic ca pentru niste lapin aux pruneaux, adecvat stropit, merita sa asumi si…
Domnului Şerban Foarţă
S-a’ntimplat ca bilciul pe care-l mai car in mine sa resuscite, dupa legea lui, ci dara nu datorita pornirilor mele gurmande, cu arome de bucate “specifice” parind a face nota discordanta cu frugalitatea vremilor apuse. N-a fost sa fie ca turta de Turda (nu mult diferita de Turda de turta…) ori niste kürtős kalács sa adaposteasca, asemenea madeleinei, arnauti spaimintosi gata sa aresteze timpul, insa in gustul si mirosul lor am fost stampilat cu premonitia intilnirii bastinei cu lumi pe care n-am ispravit a le intilni si care, altfel, nici n-ar fi putut salaslui in tabla de materii a felurimii marfurilor de bilci necomestibile. Acuma va multsamesc ca, in extremis, m-ati salvat si de la inanitie si de la ispite de a sfirsi bahic insotindu-ma cu materia lichida a Madeirei.
…dar e și cu de-ale urmările!!!
„Trei ouă răscoapte, o căpățână
de miel cu borș, niște stufat,
prune cu carne (o săptămână
coana Lucsița,-n spital, să fi stat?);
prune cu carne, friptură la tavă
cu o salată de castraveți,
o cafeluță (n-a fost bolnavă,
ci-i voluptuoasă, – o să vedeți)”…
(Fragment din „LA MOȘI… sau U r m ă r i l e u n e i a l i m e n t a ț i i p r o a s t e”, în vol. „Caragialeta”, ediția a II-a, revizuită pe ici pe colo, în părțile esențiale, Brumar, MMII, pp. 42-44)
Stimate domnule StPaul,
am selectat cândva, în schiţa „Moşii”, articolele culinare. Nu sunt multe. Sau, poate, eu am preferat puţinele zaharicale, –
pentru a „rescrie” schiţa, dacă vreţi, în cheie nostalgico-dulceago-infantilă! (Fapt pentru care, văd acum, am scos din joc tocmai pelinul!):
O, bâlciurile de-altădată; o, dulciurile: bragă, limonadă, îngheţată de vanilie, ciucalată, rahat, covrigi, nuci, mere, portocale, bèigălă, roşcove, fisticuri, stafide, turtă dulce, cofeturi pentru colivă ş.a.m.d., – o, dulciurile, aşadar, din care te-nfruptai acolo, în bâlciurile de-altădată. O, giulgiurile de praf cosmic, ce le-au acoperit cu totul. O, Giurgiurile lui Nastratin Hogea şi Câmpulungurile lui Selim: „Hai bragă bun!” – „Hai, dragă, la o bragă!”; „Adă-mi, monşer, o limonadă!”; „Îngheţata de vanilie satisface-orice familie!”; „Ciucalata te dă gata!”; „Rahat Lokum, nu fitecum!”; „Ia covrigii, rigii simigeriilor curate!”; „Nuci, – nu le mai laşi dacă te-apuci!”; „Ia, vere, mere!”; „Portocale, 3 ocale la un franc!”; „Hai, neică, la bèigăla, că-i faină!”, „Roşcove necoşcove la coajă!”, „Fistic verde la fişic!”; „Ce e,-n gură, numai turtă, iar în gură, numai dulce e, în burtă, turtă dulce!”; „Stafide, stàfii de-aguride!”; „După colivă, aş lua, dom’le, o olivă, că mi s-a aplecat de-atâta dulce!” – O, bâlciuri, bâlciuri, doldora de dulciuri! O, Giurgiuri ale Hogii Nastratin; o, Câmpulunguri ale lui Selim! O, giulgiuri, giulgiuri de praf cosmic, ce le-aţi acoperit cu totul!
Criză teribilă, monşer, daca in bilciul aggiornamentat lipsesc de-ale mincarile/mincarurilor (nimic!!!), mai subzista doar amintiri cu mai mult sau mai putina metonomie in ele si alte vagi trimiteri :Toaster. Tavă prăjituri. Peştera Urşilor, Tigaie ceramică. Tigaie Doubletta. Răzătoare. Mixer. Rîşniţă cafea. Cîntar portabil. Corset slăbit. ANGRY BIRDS. Cuţite. Albire dentară. O ultima nadejde de a nu muri de foame: Pachet sutiene (daca cestea or fi din sortul lenjerie comestibila). Abundenta intru ale “sistemelor de dormit/culcat” (cum, oare, ii ziceau motii patului?) Desertaciunile au si ele onoarea lor de familiste (ma rog, de gen, ca tot ne ingroapa studiile generice), si poarta cu mindrie numele pe ecuson: Vanitas vanitorum. Materia originara da lemnul, in unele idiomuri ; lemnul da padurea, padurea da insula, insula da vinul de Madeira. Ca orice om, am dreptul la un pahar cu vin si, dup-aceea, sint alt om, carele si el are dreptul… Si tot asa, stim noi pina cind.
Din păcate, domnule Dumitru Mihail, dreptatea e de partea dvs. E pentru ce şi termin parafraza cu „Nu ţinem poze cu actori!”
Ţara („tara” scrieţi dvs, în lipsă de semne diacritice) lui Nenea Iancu suntem, însă; dovadă, festivismul însuşi: „Muzica, muzica!” adică, – ce n-are alt temei, se pare, decât să acopere vacarmul şi să umple, în acelaşi timp, vacuitatea.
Cred că voi reveni…
Punem pariu, domnule Foarta, ca cei mai multi dintre aceia care obisnuiesc sa spuna ca „asta e tara lui Caragiale”, habar nu au ce schita parafrazeaza textul dvs?