Casa Bernardei Alba sau teroarea purităţii

Gîndită să deschidă Festivalul In­ter­naţional de Teatru Clasic (19-26 octombrie 2012) din vestul ţării, cea mai recentă montare națională a Casei Bernardei Alba este semnată de Mihai Măniuţiu la Arad. Executat cu o precizie de mecanism fin, gîndit pînă în cele mai mici detalii, original şi complex, spectacolul lui Mihai Măniuţiu se adresează, prin mesajul stratificat, unei diversităţi de receptori. Prin puternicul impact vizual, scenografic şi ritmic, cucereşte un public larg; prin complexitatea simbolică, îi farmecă pe cei mai înveteraţi cunoscători de artă ori degustători de teatru. Extrăgînd din textul originar doar replicile apte să servească unei viziuni proaspete, mizanscena lui Mihai Măniuţiu previlegiază enorm corpul actorului ca unealtă de lucru. Nu cuvîntul, nu declamaţia, ci corpul şi emoţia corporalităţii exprimate ambele prin ritmicitate. Mişcarea actorilor angrenaţi în grupuri heteronome de tip feminin-masculin, corul de voci şi corul ritmic, toate imprimă spectacolului multă forţă.   Cunoscător de teatru antic, Mihai Măniuţiu poate reda la modul infailibil modul în care ritualurile s-au transformat în automatisme şi în compulsii. Pe măsura condiţionărilor sociale, a pierderii libertăţii interioare a fiinţei, omul postmodern a renunţat la ritualuri şi a devenit tot mai alienat. Cele cinci fete ale Bernardei, melancolice şi depresive, manifestă o gestualitate […]