Cînd scrisul e o „emoţie“
Mirela Stănciulescu - Emoţia
- 23-11-2012
- Nr. 651
-
Alina PURCARU
- Literatură
- 9 Comentarii
Să fi apărut la o editură de mai mică anvengură, romanul Emoţia de Mirela Stănciulescu ar fi trecut neobservat, cel mai probabil. Nebăgate în seamă trec foarte multe cărţi bune publicate la edituri mici, darămite unele proaste. Emoţia a ieşit, însă, pe piaţă, cu girul uneia dintre cele mai puternice edituri din România, anume Humanitas, şi a fost apoi inclus de un juriu format din critici literari de prestigiu în lista scurtă a nominalizărilor la Premiul „Augustin Frăţilă“, foarte mediatizat la rîndul lui. Mai mult, acelaşi roman a cîştigat Premiul Publicului şi, odată cu el, şi mai multă vizibilitate. Faptul că o carte ajunge să se vadă şi cîştigă un dublu capital de încredere şi de la critici, şi de la cititori ar trebui să fie un motiv de entuziasm într-o lume în care cărţile, în special, şi orice proiect constructiv, în general, cad, de regulă, într-un soi de gaură neagră din care nu se generează nici o reacţie. Că aceste reuşite, rare, cum spuneam, le-a întrunit tocmai acest roman mi se pare însă un caz alarmant. Conglomerat de clişee Povestea împachetată în Emoţia poate fi redusă la următoarea schemă: Clara Martin, o adolescentă care în 1975 are 17 ani […]
Va certati, dragi oameni de litere! spor la cearta!
Va rog, cand terminati cearta, imi explicati si mie cum a ajuns romanul „emotia” – foarte prost – sa fie nominalizat pe langa alte patru – foarte bune, printre care „Ploile amare”, exceptional !, capodopera lui Alexandru Vlad.
Domnule Daniel Albulescu,
presupunerile pe care le faceţi despre Lucian Dan Teodorovici sînt injuste şi nu vă avantajează. Aş vrea să vă propun să lăsăm deoparte atacurile la persoană, şi în spaţiul privat, şi, cu atît mai mult, în public. Regret că un scriitor a fost lezat într-un mod brutal şi complet nefondat. Nu îmi propun să vă conving că romanul lui LDT numai cărţulie de fiţe nu e, vreau doar să vă rog să respectaţi acest spaţiu de dezbatere renunţînd la afirmaţii ofensatoare şi la jigniri.
Domnule Daniel Albulescu, nu v-aş fi răspuns dacă n-aţi fi strecurat jignirea pe care am preluat-o eu în titlu. O să explic totuşi, deşi în suspiciunea generalizată de azi e de-a dreptul o prostie să încerci să explici ceva. Tot familionul, adică soţia mea, are carnet de şofer, în timp ce eu n-am. Cu trenul nu puteam veni, pentru că trebuia să ajung din Bucureşti în Rădăuţi, a doua zi, unde o altă parte a „familionului”, la care ţin foarte mult, era internată în spital. Aşa încît poate, eu sper asta, veţi avea decenţa să pricepeţi de ce soţia mea a fost alături de mine.
Cît despre sugestia că Matei Brunul e o carţulie de fiţe (dacă nu la cartea mea vă refereaţi, atunci scrieţi prea complicat pentru mine) – e dreptul dvs. de a o privi cum doriţi. Eu doar mă mir puţin, căci pînă acum nimeni nu a privit-o astfel. Dar poate toţi ceilalţi greşesc, cine ştie.
Eu nu am suspiciuni, ca Dl. Vasile Radu, ci chiar convingeri, vazandu-l pe cistigator sosit la decernare impreuna cu tot familionul. Stia, deci, altminteri n-ar fi venit nici singur… Juriile noastre fac si desfac, si, din pacate, asa va fi inca multa vreme. Nu castiga un roman sobru si admirabil scris precum PLOILE AMARE ci o cartulie de fitze, cu care s-a gandit sa scoata ceva parale o editura de top.
Sincer? Da. – Am suspiciuni asupra listei finale de romane pentru premiul acadaecu – „Premiul Augustin Frăţilă”. Înainte de toate – careul de edituri la care au fost publicate romanele finaliste. Apoi, juriul a regretat faptul că un roman anume nu a intrat în concurs – cu alte cuvinte, regretul suna cam aşa – De ce nu ai participat, că noi ţi-am fi dat premiul… Da, am suspiciuni şi asupra romanului care a fost premiat, atâta timp cât autorul are o funcţie importantă într-o editură de care – se spune – e „legat” d-l Daniel Cristea-Enache. Despre romanul premiat, numai de bine… Dar reacţia d-lui Daniel Cristea-Enache? – Spune suficient.
În rest – ar trebui să deschidem o bursă de pariuri cu miza: cine va câştiga anul viitor premiul acadecu. Eu ştiu pe cine să pariez…
o analiza a romanului „Emotia”, ci o executie sumara. Nimic nu e bun, de la primul la ultimul cuvant din carte.
D-na Purcaru vorbeste de lipsa distantei – mult-teoretizatul concept critic – fara sa ne spuna insa ceva despre diferenta autor-narator-personaj. Finalul cartii i se pare a fi „prea deschis ca sa fie si credibil” (acesta este un nonsens, d-na Purcaru!). Intr-un spirit ultra-corect politic, reuseste sa gaseasca in text si cateva franturi de atitudini internalizat-misogine, ba chiar si rasiste, confundand fictiunea cu realitatea sociala.
Cartea este tratata ca si cum ar fi una de debut, fara a se face nicio referire la romanele anterioare ale scriitoarei, in sensul descoperirii unor traiectorii comune, dar si a unor neimpliniri. D-na Purcaru se declara doar alarmata de succesul cartii, la public si la unii critici. Sa fie iarasi o conspiratie la mijloc?
Ca autoarea articolului o mai scranteste pe ici pe colo cu limba româna, vorbind de „o ruptura amoroasa” sau de „justificarea verosimilitatii CU modul naiv, edulcorat”, treaca-mearga. Dar de executii sangeroase suntem satui pana peste cap, citind si ascultand comentariile politice. As dori sa citesc in OC o analiza adevarata, ampla, fara parti pris, privitoare la acest roman.
Dar *de ce oare*, ne chiar inflamam chiar atata?
Autoarea scrie ca *nu* i-a placut un roman premiat, nu?
Un cititor spune ca nu i-a placut.
Un membru al juriului, D. C.-E., ne scrie, ofuscat, c-o *repeta* – adicatelea, promisiunea de-a nu mai scrie p-acilea (sic!)
Hm… Doamnelor, domnilor (autori, cetitori, d-a valma): dar *de cand, oare*, are, oare, *cineva*, oare, „sceptrul” ala, de „rege” d-al criticei, care sa o (sa-l) asigure ca ceea ce *decide* e „scris pan’ cheatra”, ca Tablele lu’ Moise, pentru *vecie*?
Ca, *fiecare* prizeaza precum poate pa nas, n-asha? Dar, e *chiar* asha – mda, parerea mea, a lu’ fitecine.
S-a de muuuult dus iepoca-n care aparea una carte (au cinci) pa an…Iepoca-n care *inca mai puteai* face pa criticu’ atotputernic, adulat pa la „Capsha” etc. etc.
Gata! Fiecare are *dreptul* (dar, *argumentat*, cum vad ca o chiar face autoarea) sa-shi sustzina opinia.
Cele doua comentarii de mai sus – nu, nu-mi pasa din care parte vin, nicidecum- ma scuzatzi: stau mai *slab* la capitolul *argumente*. Nu, n-am cetit cartea, nici n-aveam cum. Comentez, insa, asupra unui fapt care vaz ca tinde de-a deveni *norma*: adicatelea, *atac fara de multe argumente*.
Un expert precum membrul *de mai sus* al juriului, un expert care *fara de-ndoiala* are chiar motive de-a fi promovat cartea, ne-ar fi *dumerit*, pe noi, cetitorii, oleaca *mai bine* daca s-ar fi obosit de-a *ni le chiar da*.
Parerea *mea* e asta: ca *asha* chiar convingi, ca *asha*
chiar „invingi”: pan’ *argumente*.
Cele bune, tuturor, cu scuzele de rigoare pentru lectzia asta
(mde, sunt un *invatzator*, &, ca atare, nu pot decat d-a suferi de boala asta d-a da lectzii….)
Nea Marin
Romanul semnat de Mirela Stănciulescu şi apărut la Editura Humanitas, ca şi celelalte patru din finala Premiului „Augustin Frăţilă”, sînt asumate de întreg juriul de critici (Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache), chiar dacă, aşa cum e şi normal, opiniile celor trei critici pot diferi în cazul unui roman sau al altuia. Îi mulţumesc dlui nickname calomnios pentru ocazia oferită de a face această precizare. Mă văd nevoit să mă repet: e primul şi ultimul meu comentariu aici.
… acest roman, Emotia, doldora de clisee si de fraze pompoase, cu un personaj principal fara relief, construit de la un capat la altul asemenea unei fetite exaltate, calare pe norisori colorati, n-am inteles cum acest roman a primit Premiul Publicului si 2.000 de dolari pe deasupra.
Au murit prozatorii romani?, s-au prostit cititorii atat de tare?, sau – cum se aude prin tirg – Alex Stefanescu a dorit sa-si scoata in fata protejata. Este o rusine sa nominalizezi acest roman – cum a facut juriul condus de Alex Stefanescu, este o lipsa de discernamant sa-l si premiezi, mai apoi, mizand pe naivitatea unor bloggeri, cazuti (directionati si manipulati) in admiratia pentru EMOTIA Mirelei Stanciulescu.
Felicitari doamna Alina Purcaru! o cronica necesara, in care spuneti raspicat, negru pe alb, despre jalnica emotie la citirea EMOTIEI.