Cădere liberă
- 12-12-2012
- Nr. 654
-
Cristian PÎRVULESCU
- Politic
- 0 Comentarii
Traian Băsescu pare să se baricadeze într-o lume paralelă precum James Brodie în „castelul“ său. Şi, tot aşa cum narcisistul James Brodie, pălărierul-dictator descris de Cronin în celebrul său roman, încerca să-şi conserve dominaţia prin intrigi şi dezbinare, tot astfel Traian Băsescu şi-a consolidat puterea reuşind să-şi pună adversarii în competiţie şi antrenîndu-i pe terenuri minate. Dar rămas aproape singur, suferind înfrîngere după înfrîngere în 2012, Traian Băsescu pare acum să caute o ieşire din fundătura în care a ajuns, mai ales acum, cînd scenariul pe care se baza mizînd pe un USL ieşit slăbit din alegeri pare să fi fost compromis. În loc să cadă, USL a înregistrat o victorie categorică, dar chiar şi după anunţarea rezultatelor la exit-poll un consilier de la Cotroceni contesta pe Facebook scorul. Wishful thinking? De fapt, singura necunoscută a votului din 9 decembrie a fost prezenţa electoratului la urne. Numai răuvoitorii nu puteau accepta evidenţa din sondaje: USL, care folosise în campania electorală strategia „personalizării răului“, era cu mult deasupra pragului de 50% impus artificial de Traian Băsescu. Totuşi, cum se poate explica prăbuşirea prezenţei de la 56,26%, respectiv puţin peste 10 milioane de voturi la alegerile locale din iunie, la 41,76%, adică […]