TANDEM. Stăpînul lumii
- 20-12-2012
- Nr. 655
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 13 Comentarii
Stăpînul lumii Coada-i porneşte de la noadă cum, de altminteri, orice coadă; mai straniu-i că-i din cărţi de credit făcută, – astfel că deviza poate să-i fie: NIL IMPEDIT, devizele fiindu-i viza cu care circulă haihui prin lumea care e a lui. Invulnerabil, – nici un morb nu-l paşte, după cum se vede. Prin negri ochelari de orb priveşte lumea, ce nu-i vede, căci n-are cum să-i vadă, ochii; nici nu aude ce-i secretă,-n auz, bătrînu-i talkie-walkie: o muzică, oricum, concretă, „zurnet de bani înăbuşit“ (cum scrie,-n poezia Proză, Bacovia). – Iată-l năduşit, lingînd o îngheţată roză (am zice că o cunnilinge, de n-ar avea aspect de phallus). E globul nostru cît o minge în gheara-i stîngă: NULLA SALUS se poate spune-acum, în fine. În timp ce noi stăm la taifas despre cumătru, el o ţine într-un lung umblet, – cu un pas fără odihnă,-ntins şi larg; şi nelipsindu-i, pe cap, şapca jocheului unui cal şarg, luată,-ntr-un alt context, cu hapca, după ce-l luase,-ntîi, pe şarg. N-are amici, nici familion, şi nu e cazu-a-l agasa cu cel dintîiul său milion, pe ăl de-şi spune-n sinea sa: „Din Marea Behring în Italia,-s trei paşi; […]
Era un link spre concertul de la Viena. Am pus si pe Facebook.
Azi, când dau să mă uit, pas!
Concertul nicări!!
Mi-aţi trimis un videoclip.
Am dat să-l dăşchiz…
Fatalitate: „Acest videoclip a fost eliminat de utilizator. Ne pare rău.”
Şi nouă…
Altminteri, semne bune anul are (fie şi doar prin „anulare”).
S-auzim de bine!
http://www.youtube.com/watch?v=UPq5QOJ-pp0
Citeţi isteţi şi cititoare-ncântătoare,
veţi constata că mâine, un sfert de oră după miezul nopţii, peste, aşadar, 34 de ore trecute fix, lucrurile au să se petreacă aidoma ca în acest răvaş 🙂
Un ¼ de h după miezul
acestei nopţi de dintre* ani,
când γ-şi regăseşte #-ul
pierdut prin spini & bolovani**,
noi ne gândim 1-ii la alţii
şi-alţii la 1-ii, 1-eori,
sub, câteodată, mai înalţii
sau scunzii, deocamdată, nori –
pe care jerbe*** de-artificii
desfoaie, meduzeiform
sau radial precum aricii
de mare, un jupon enorm.
––––––
* Cum ar fi spus Nichita.
** Cum ar fi spus Arghezi.
*** Sau jertfe?!
Cele mai calde mulţumiri pentru Albinoni & Vivaldi!
Orice comentariu ar fi, acum, zadarnic.
Vorba lui Jean-Arthur:
„C’est trop beau! trop! Gardons notre silence.”
http://www.youtube.com/watch?v=MfkzNNaXFyo
http://www.youtube.com/watch?v=XQx2TWgxX14
Domnului Serban Foarta
Blinda si miscatoare lumina acestui mic suris jammesian ce-mi aminteste, oportun si plin de caldura, de minunarea ce m-a cuprins – acum exact 23 de ani- fiind martor si participant la une petite messe délicieuse liturghisita, oarecum stingher, de un greiere in statia de metrou de la Porte de Montreuil . Merci.
În rândul 3, a doua jumătate, se va citi:
iar dânsul, ca Mefisto însuşi, „simpatic” numai până la un punct.
Departe, zic şi eu (în continuarea dlui StPaul), de-a inspira (mari) spaime satanice şi/sau luciferiene, ipochimenul lui Tudor Banuş e, mai curând, un soi de trickster sau, oricum, de demon subaltern, o „slugă”, dacă vreţi, cam ca Mefisto, surprins într-o… „duminică” a lui, zi de repaos şi désoeuvrement; ce,-aici, aduce a vilegiatură. („Aduce”, doar, căci e, de fapt, un maleficiu, – iar, ca Mefisto însuşi, „simpatic” numai până la un punct.)
Or, trickster fiind, nu are trac, ci numai trucuri, – de care face uz când trocul e unul ultraprofitabil.
Trucurile presupun ingeniu, adică o „inginerie”, – de unde şi „inginerul cu nume polonez”, vorba lui Jonathan X. Uranus, umorul căruia, subtil şi, la rigoare, decapant, l-am cunoscut, pe vremuri, la Jimbolia, acolo unde fostul „urmuzian”, emul, apoi, al lui Guénon, devenit preot ortodox, îşi avea, de vreun deceniu, parohia.
Cât despre Diavolul lui C. Poghirc, el e, mai curând, un „Nefârtate”, cu sorgintea în bogomilismul care presupune strania – să-i spunem – „(con)fraternitate” a lui Satanail cu Dumnezeu.
Ar mai fi multe de adăugat…
Întâlnindu-l (ieri?) pe Francis Jammes, care mergea agale, la Rai, cu măgăruşii, – acesta mi-a încredinţat o poezie pe care s-o transpun în româneşte şi să vi-o arăt şi Dvs:
Cică, la miezul nopţii Crăciunului, în staul,
stau boul cu asinul de vorbă,-n umbra sfântă.
Eu cred. De ce n-aş crede-o? Atunci, pe cer, de aur
vezi stelele ca nişte monstranţe,-n noapea sfântă.
E taina celor două făpturi şi-un an de zile
o ţin. Nu s-ar prea spune. Eu, însă, ştiu că ei
ascund şi alte-arcane sub frunţile umile,
o ştiu pentru că ochii lor se-nţeleg cu-ai mei.
Ei le sunt buni prieteni păşunilor cu floare
de iniţă albastră cum e în cer, cu floare
de mărgărite care,-mbrăcate-n alb, au doar
duminică şi nicio zi, alta,-n calendar.
Ei le mai sunt prieteni şi greierilor cari
liturghisesc spre seară şi-au capetele mari,
în timp ce campanula e-un fel de campanilă,
iar lujerul lucernei aduce a feştilă
Nici boul, nici asinul nu suflă nicio vorbă
despre acestea, fi’ndcă sunt simpli,-ntr-adevăr;
şi tot ei ştiu că,-n viaţă, nu orice adevăr
e bun să-l spui oriunde, oricăruia… Nici vorbă.
Eu, însă,-n toiul verii, când, frimituri de aur,
albine zburdă-n jurul asinului, abia-mi
ţin plânsul şi nădăjdui, jambiere de aba
să i se pună, totuşi, de cum e scos din staul.
Şi aş mai vrea ca boul care, şi el, vorbeşte
cu Domnul, între coarne să aibe-un strat de iarbă,
să-l apere de crăpet, când ziua stă să fiarbă
şi muştele-l înţeapă, iar soarele-l orbeşte.
De la Cicerone Poghirc (&RFE) cetire, cu gratitudine.
Inca de la Facere, lumea fu pusa de Domnul pe un stilp (axis mundi). Desi in urma tratativelor la nivel a fost imputernicit Stapin si prints al ei, Imprastietorul (diabolon) i-a pus gind rau, nefiind aceasta o facere a sa. Drept care, toc, toc, toc si toc si mereu asa, toaca la integritatea stilpului lumii, sa-l farimiteze si sa dea brinci lumii in hau; catre sfirsitul anului slujba-i surupatoare e aproape implinita, doar ca oamenii, asteptind Craciunul, prind a colinda. Cotropitor de frumoase-s cintarile, pina si Diavolul e subjugat de ele si conteneste cioplitul cel de pierzanie ca sa le asculte. Si-atunci, Domnul vine si reface ca nou tot ce Necuratul a farimat din stilpul lumii . Drept care Diavolul trebuie s-o ia de la capat, pina cind iarasi aproape termina, dar alt colindat izbucneste si Diavolul se opreste si Domnul repara si tot asa, cita vreme se va colinda in asteptarea Pruncutului din Vecie. Acesta-i rostul colindelor.
Craciun de pace si lumina celor ce-l sarbatoresc.
Hazard ori circumstanta, vederea (postmoderna sa fie?) de profil a printului lumii acesteia , departe de a(-mi) inspira spaime , cum unele din dictionarul lui de Plancy, imi evoca maiestria unui hybrid arcimboldiano-calderian trasind citeva linii esentiale ale Celui ce imprastie/disperseaza (diabolon) adaptindu-se de minune vremii: tsantsosenie, gadgeturi, piercing-uri, globalism cu Club Med si alte paradisuri intermediate de ochii (de paun…) ai chips-urilor cu acces la credit. Impintenat superlativ si, din asta pricina, cu cizme de sapte sute de postii, pentru ubicuitate -far’ de frontiere si far’ de impedimente- in real time, trase intre gheare, deleaga semnatura de imparat al mustelor unor mai marunte biziicioase, posibil atrase de mastolinctie (pardon, link-tie) de pe con… con…combrul cel cu trimiteri falloase.