Cercul (vicios) al ideologiei culturale româneşti
- 11-01-2013
- Nr. 656
-
Alexandru MATEI
- OPINII
- 23 Comentarii
S-ar spune că alegerile din 9 decembrie le-au dat peste nas aristocraţilor reflecţiei politice care publică şi vorbesc la televizor uniţi în jurul simbolului Băsescu. Preşedinte european, luminat, realist, just şi patriot – Băsescu n-a fost tocmai încarnarea acestor atribute. Desigur, ar trebui să fie un moment suplimentar de autoreflecţie pentru ei, pentru PDL, pentru susţinătorii lor, dar mă tem că rezultatul alegerilor readuce dezbaterea politică în matca veche a opoziţiei dintre prostime şi deştepţi. Prostimea se bucură, dar nu se poate exprima, în vreme ce deştepţii îşi mai vădesc o dată inteligenţa (ultragiată) în nobile elegii politice (vezi titlul editorialului lui Cosmin Alexandru din revista22, ultimul număr din 2012, „…Dar mulţi“). De aceea, eseul colegului Paul Cernat merită să fie luat drept punct de pornire pentru o analiză cu care promisesem că revin, cea a raportului dintre „stînga“ românească şi intelectuali. O să încerc să fac acest lucru din perspectiva a două „românisme“ pe care le întruchipează „stînga“ şi „dreapta“, diferite, dar la fel de păguboase, în numele cărora istoria se tot repetă de vreo sută de ani (cu întreruperi). Să nu ne mai punem problema naţională în discursul intelectual Intitulat „Revanşa“, titlu jumătate serios, jumătate ironic – şi, […]
Nationalismul ca ideologie politica desi la nivel istoric a adus anumite avantaje unor popoare formate din vechi triburi inrudite, per total a indepartat oamenii de la adevarata lor menire pe pamint. Aceasta menire este vizibila in familia originala a lui Adam si acei oameni care se indeparteaza de la ea devin asemenatori lui Cain si ei se indeparteaza atit de oameni, fratii lor, cit si de Dumnezeu.
Intelectualitatea romaneasca sufera de aceasta maladie a nationalismului care a organizat societatea in state care competitioneaza pentru resursele acestei planete. Desi suna anarhic ceea ce am spus , tot asa suna si Iisus. Poate ca stia el mai bine ca noi de ce nationalismul este rau. In fond El ne-a creat pe toti, frati si egali. Schimbarea limbilor la Babilon a fost o pedeapsa, nu o evolutie.
Atunci cind femeia samarineanca ii pune o ecuatie religioaso-nationalista la fantana lui Iacob, Iisus ii raspunde cu o solutie atit individuala cit si globala. Solutia sa excludea nationalismul. Nationalismul este nociv, deoarece el este un val asupra ochilor omului de sub Dumnezeu. Nationalismul incearca sa explice ca unii sint mai buni ca altii deoarece ei fac parte din tribul tau. Aceasta ideologie este o crima genocidala in fata lui Dumnezeu.
Orice intelectual si om de rand ar trebui sa se departeze chiar si de cea mai voalata forma de nationalism si sa intre in marea familie a Fiilor lui Dumnezeu… facatorii de Pace.
@Alex, Claudiu, de acord cu voi: cronicile literare, recenziile si interviurile nu ar trebui cotate stiintific. La fel, volumele de beletristica, de care sint pline destule CV-uri universitare. Aici, bateti la usi larg deschise!
Cred si eu ca, in chestiunea evaluarii externe, adevarul e undeva la mijloc, dar lucrurile se cuvin discutate la nivelul celor direct implicati, in organizatii profesionale, nu (doar) pe forumuri. E nevoie si de proiecte „cu relevanta localista”, si de proiecte „fashionable” si, da, asa e, conteaza cine-i evalueaza si pe evaluatori, mai ales ca impostura, clientelismul si jocurile de interese sint deopotriva „interne” si „externe”.
Alex, nu cred ca trebuie sa-i punem alaturi pe Patapievici si Vanghelie, pt. ca fiecare are publicul lui si joaca la alta categorie. Cind vorbesc de „schimbarea de canon intelectual” nu ma refer nici la USL, nici la PD-L sau altii, pt. ca eu vad, inca discursul intelectual relativ autonom fatza de cel politic partinic. Cum ar fi, sa zicem Critic Atac, care nu e afliat unui partid sau fidelizat de un lider, precum „dreapta” liberatarian-globalist-neoconservatoare de la In linie dreapta, Blogary si, vai, GDS.
Dragilor, e plin de insi care fac partide pe facebook sau pe bloguri. Ma gindeam ca vreti sa punem de-un ONG :):)
imi cer scuze pentru tacerea mea lunga, ieri am fost ocupat. hai sa raspund in ordine.
1. Paul, da, putem scrie o carte, dar mie mi se pare, repet, ca noua putere nu se deosebeste prea mult de profilul acela, mult hulit, de mai demult. am comis un sacrilegiu punindu-i pe Vanghelie si Patapievici dos a dos, poate mai mare decit criticile tale anti-boieri din ultimul timp. Problema e ca nu vreau nici Vanghelie, si nu mi se pare ca USL ar fi in stare sa iasa dintr-o conduita pe care o stiu deja de la FSN. As vrea mult sa nu se intimple asa, de aceea, astept.
2. In privinta cercetarii, cred ca v-ati inteles in cele din urma. Proiectele stiintifice trebuie redactate si in engleza, pentru a inlesni o evaluare internationala care, desi imperfecta, are avantajul de a fi poate mai neutra decit una autohtona. Aici toti ii cunosc pe toti. Iar metodologic, proiectele pot fi evaluate indiferent de tema. Dar merita sa scriem mai mult pe tema asta. Liviu are dreptate sa spuna ca in spatele acestui alterglobalism lingvistixc se ascund multi impostori. As vrea sa iti reamintesc de colegi de-ai nostri care publica studii stiintifice in Observator, Romlit sau Bucurestiul cultural . Dar aici discutia e mult mai lunga, si nu sunt deloc cel care sa sustin presiunea pe care sistemul o pune pe cercetarea umanista, nu doar la noi. cred, insa, ca in 2013 o carte de studii trebuie sa intre in competitie nu cu altele scrise inaceeasi limba ci, treptat, cu toate care releva de acelasi domeniu. dar, repet, discutia este aici mult mai lunga.
Multumesc pentru raspunsuri si o sa revin, incurajat de voi.
Sigur Paul, Ovidiu Pecican are dreptate dar numai pe o felie ingusta pe care o extrapoleaza la nivel de principiu. E drept ca e frustrant sa te trezesti ca un evaluator strain iti spune ca n-ai facut nimic original pana acum (chiar daca ai publicat o carte – buna/rea despre un subiect de maxim interes pentru literatura romana) doar pentru ca n-ai articole de amploare in engleza in reviste ISI. Si eu cred ca s-ar impune evaluatori romani pe asemenea subiecte, numai ca, vezi tu, de pilda in metologiile CNCS acest lucru e deja prevazut pentru subiectele cu specific romanesc (etnologie, limba, literatura romana), or e clar ca pe-alea le evalueaza oameni din interior pentru ca pot fi depuse in romana. Cien anume le evalueaza concret – fireste, asta e alta caciula. Ca nu-i specialist de prima mana, ci lector de romana prin vreo uiniversitate occidentala, cu dosar solid de peer-reviewer, asta iar e de discutat. Si pentru evaluatori e un concurs, si adesea cei mai buni, lasa partea administrativ-pragmatica in urma, iar cei mai harnici, dar nu intotdeauna si valorosi, isi vad de acreditari si statut. Pe de alta parte, nici nu e normal sa se ia in considerare articole publicate in reviste culturale drept performanta stiintifica. Ar fi bine sa se evalueze, e-adevarat, continutul a ceea ce este publicat, nu neaparat cotatia publicatiei/editurii (desi, ambele, sunt oarecum reprezentative – tinand cont ca la o editura/revista respectabila nu ajungi sa publici orice). Lucrurile sunt cumva pe muchie de cutit, nu cred ca in varianta ori-ori, ci si-si. Dar cu adevarat important mi s-ar parea ca cercetatorii sa aiba acces in primul rand la biblioteci/conferinte, or asta inseamna finantare. Stii bine cat e de relevant asta. Cu leafa de lector nu poti merge nicaieri, abia supravietuieste si atunci trebuie sa atragi bani. Iar procesul asta trebuie sa fie si in interesul cercetarii, nu doar al cercetatorului. A remunera pe cineva cu 1000 de euro lunar si a te trezi ca rezultatele sunt mediocre e catastrofal. De-aia cred ca au introdus masuri internationaliste (cu defectele de rigoare). Daca te uiti peste proiectele finantate inainte de „reforma” Funeriu, multe erau irelevante, excesiv localiste. Daca te uiti peste astea de-acuma, multe sunt ”fashionable”. Trebuie gandita o grila care sa echilibreze chestiunea. Intre Ornea si Pecican, cred ca fiecare are dreptatea lui, oarecum.
Un an plin de finantari & implicare. Poate impreuna un Alex, pui la cale de-un partid. Ma inscriu si io, si bag mana-n foc ca mai conving cativa :))
C.
@Draga Liviu,
ar trebui sa fiu linistit: pt. limba si literatura romana nu trebuie propuneri in limba engleza (nu sint asa de sigur: in Italia se discuta introducerea lor si in aceste domenii, iar reactiile sint de un „nationalism”…). Dar evaluatorii straini? N-am nimic cu ei, toata stima, dar nu cred ca sint cei mai in masura sa evalueze o disciplina neintrata inca, din pacate, in circuitul international.
Inteleg si faptul ca pt. fericitii universalizati din stiintele exacte problemele „localiste” cu care se confrunta inv. umanist de la noi reprezinta o bagatela: sa faca bine fiecare sa se descurce cum poate. Skate or die… Eu, unul, impartasesc aici pozitia dlui Pecican. In privinta stiintelor exacte, nimic de zis: ai dreptate. In cea a umanioarelor insa, ar fi de disociat intre ele si chiar in interiorul lor. Cu psihologia sau antropologia nu pot sa fiu decit de acord cu tine, dar pe granturi legate de istoria romanilor sau de filozofia autohtona (localiste, deh…) nu cred ca trebuie sa se pronunte obligatoriu experti din afara. Citi ar fi in stare sa evalueze corespunzator un studiu despre Noica, sa zicem, in conditiile in care traducerile din opera sa sint abia la inceput? De altfel, vad ca tu insuti excluzi de la regula evaluarii internationale in engleza „teme legate intim de limba nationala” (si, iarasi, sint de acord). Plus de asta, protejarea identitatii culturale, inclusiv lingvistice, este intim legata de anume umanioare, si nu cred ca e bine sa renuntam la ea.
In privinta disputei daca umanioarele sint sau nu stiinte, problema mi se pare justa, dar rezolvarea pe care o propui e cinica si reprezinta un mod de spalare pe miini: ori jucati dupa regulile noastre, ori va cautati fonduri in alta parte sau crapati. In ceea ce ma priveste cred ca un echilibru intre „universalism” si „protectionism” in evaluare, in functie de domenii, trebuie sa existe, si nu neaparat din considerente legate de „nationalism” sau, dimpotriva, „imperialism”, ci din motive pragmatice. Nu sint de acord cu stilul „laissez faire” si cu „dictatura ISI” in evaluarea internationala a umanioarelor romanesti (apropo, pe literatura romana nu exista nici o publcatie ISI in Romania) pentru ca imi pasa de soarta – din ce in ce mai alarmanta – a umanioarelor de la noi si pt. ca stiu ca e f. usor sa distrugi in numele reformei si, de fapt, al globalismului, decit sa construiesti durabil pornind de la parametrii locali.
Dl. Pecican ne ofera un subiect excelent – si urgent – de dezbatere: „Poate că ar fi un moment potrivit să reluăm discuția despre sincronizare: cu cine, cum și, mai ales, cine să se sincronizeze? Nu de alta dar, între timp, noi am devenit deja Europa unită, comunitară; o parte din ea.”. Total de acord.
TREI CULORI, TREI CIOBĂNAŞI, TREI LA UN LOC
UNUL UNIC şi ROMÂN,
INDIVIZIBIL
CIOBAN sau PĂCURAR, TURCĂ, TURC, TURCIŢI, sovietizaţi, mongolizaţi, tembelizaţi, duşi de nas, duşi cu pluta, conduşi în ispită.
Vorbe multe, vorbe goale
Sacul nostru-i vai, săracu vid
Sărăcit, terfelit şi răsucit, scuturat Furat golit violat şi spulberat
De-adevărurile cele mai banale Simple sănătoase Vii
Ancestrale de la moşi strămoşi bunici poveşti balade bocete colinde vechi
Toate strînse la un loc şi de-a valma amestecate astăzi zise „româneşti”
Poezii, Aprig Măsluite harnic Amalgam tocmai de……
Cacialmiştii ideologi Histrioni nehămesiţi ai istoriilor recente, diversiuni
Prăpăd, boli, bordel şi bîlci fetid de un trist morbid greţos urît nivelator simplist banal livid non-sens.
Dar să revenim la oile noastre.
În starea actuală a României şi privind Atent în urmă ( măcar înspre cei 23 de ani scurşi tăvălug) , abordarea ironică, superioară, băşcălioasă, diversionist-deviaţionistă, găunos-ghiliminoasă a “naţionalismului-ismelor româneşti” nu poate face decît a conturna încă o dată în plus adevăratele tare şi metehne ale societăţii româneşti, amestecînd şi dirijînd ideologic, într-un sens greşit şi fals, dureroasa nedumerire în care abia de ne mai tîrîm Viaţa şi Fiinţa.
Acelaşi stil de deturnare a Sensurilor Esenţiale, pe care Nimeni nu mai doreşte să le caute şi să le înţeleagă, băgînd de-a gata pe gură în burtă ca Haplea, orice interpretare, adevăr-minciună, poveste, idee, mit legendă gogoriţă sau jalnică perversitate de mahala totalitară,
ESTE ŞI ACEASTĂ POVESTE : a „Mioriţei”.
De la Alecsandri încoace am fost bombardaţi şi permanent îndoctrinaţi cu diversele şi multiplele multilateral-dezvoltate variante şi interpretări ale unuia din miturile fondatoare ale poporului român, MIORIŢA, şi duşi-conduşi am fost, sîntem, într-o lucie grosieră prostie din care nimeni nu mai doreşte să iasă, pentru că nimeni nu mai ştie demult ceea ce înseamnă ACEASTA.
Pentru a putea înţelege mai bine, mai limpede şi mai profund, vă recomand
apăsat călduros un articol superb dintr-un OBS.CULT. mai de ieri-de-alaltăieri ( http://dev.observatorcultural.ro/Un-dosar-redeschis-Miorita*articleID_25940-articles_details.html )
Şi ca să închei povestea-aici dar neîncălecînd pe-o şa, nici pe-o gutuie nici pe-o micşunea, răchită, plop, brazi şi alţi frasini, am să mă-ncumet să vă spun o taină destăinuită cîndva, nu demult, de un „Trecător Printre Nouri”.
În Mioriţa lui Alecsandri, cea pe care noi o ştim atît de bine şi care ne-a fost veşnic servită leit-motiv-mit fondator al Spiritului româneaoşului blînd-pios-plecat-darnic şi bun amarnic, ciobănaşul cel vestit cel harnic, în versuri-cîntec acceptîndu-şi moartea şi destinul, ca fiind sensul naţiunii, fiind Românul, cel reprezentativ, modelul, sensul, seva fiinţei noastre, cea din totdeauna, nu este adevărat, E FALS : Adevărul ESTE că :
Românul, nu este doar unul singur, un singur ciobănaş (cel moldovean acolo) CI :
este întrupat de toţi Cei TREI Ciobănaşi LA UN LOC într-unul Singur, într-un TOT, ROMÂNUL, unic, Unul, cu toate Bunele şi Relele, Metehnele-Virtuţile, Înţelepciuni şi Laşităţi, Curaj şi Îndrăzneli în tumultul veşnic al acestor Cosmogonii care ne răsucesc ne-nvîrt şi răsucindu-ne ne-aşează-n formă, ne destramă şi ne oferă Viaţă, Spirit, Noimă. Precum aidoma şi celor trei culori, aidoma şi punctelor cardinale. Cu SUFLUL CU-VÎNTULUI.
CEI TREI LA UN LOC SÎNTEM NOI, PRECUM TOATE CELE SFINTE.
Cît despre toate “naţionalismele” astea de mucava vînturate pe sub nas cu atîta ardoare intelectual-proletară,poate le aruncăm undeva la recuperabile
ca să putem cît mai grabnic născoci-inventa-construi ceva mai Bun, mai Curat şi mai Durabil.
FRICA DE-A MURI PENTRU A FI.
SPAŢIUL VID AL MEMORIEI ERODAT-LAMINATE VOIT.
INCAPACITATEA HANDICAPANTĂ DE A SE RECUNOAŞTE.
ÎNTREŢINEREA PERMANENTĂ A STĂRII DE “AMOEBĂ DIFORMĂ”
A fi sau a nu fi ROMÂN ?
Aceasta nu mai e demult Adevărata Întrebare.
De Ce ?!?
La care Nimeni, şi în special Intelectualii, nu DORESSC DELOC să răspundă, bătînd cîmpii aiurea şi pasîndu-şi continuu „bibilica mingiuca minţii” hrănindu-se îndoctrinîndu-ne cu celebra faimoasa şi fotbalistica Teorie A Temporizării Continuue a Vieţii şi a Morţii.
Adică : Nici Viu Nici Mort.
Adică : „Mioriţa” Adică : Mit-Legendă Adică :VID
Adică NU-Român. Adică NERomânesc.
Vorbim, azi în România, de naţionalism-isme cu o uşurinţă halucinantă, fără a încerca măcar a defini doctrina-morbul de „Naţiune”, de „Stat”, „Stat-Naţiune”, aceste noţiuni-termeni-concepte extrem de recente în istoria omenirii, în fapt, simple şi artificiale SCHEME-SCISME-SCHISME IDEOLOGICE, cizme tropăind sfărîmînd, Fiinţa, nivelînd Istoria-Istorii, încă teribil de depărtate de Realitatea Concretă a Istoriei şi Geo-Politicului atît de Fragil şi îndopat contra Naturii şi evoluţiei Fireşti Complexe şi Complicate a societăţilor omeneşti, care abia formulate sînt din nou bulversate Radical printr-o Nouă Teorie şi Îndoctrinare Ideologică, cea a Mondializării-Globalizării Urgent-Indispensabilă şi a unei „EuropA” clădită de mîntuială, pradă unor dezechilibre fenomenale lăsate ( voit sau nu ) (mai mult sau mai puţin ) la voia întîmplărilor decît a unei voinţe politico-economice-financiare unitare, Europa fiind astăzi un STAT FUNCŢIONĂRESC Amorf Ambiguu Autofag, tot mai nesăţios, un mastodont inflexibil, sinucigaş şi distrugător de firescul viu, creator, suplu, efervescent excepţional permanent în schimbare şi adaptare a Naturii, a Vieţii.
În acest context, în acest Peisaj, în România, în care cei Adevăraţi, acele Adevărate Tradiţii, Şcoli-Universităţi, Mentorii, Modelele, dascălii-cărturarii, Valorile au dispărut aproape cu desăvîrşire, într-o lume şi o ţară în care sînt promovate şi puse în primul rînd şi la vedere în vitrina cotidianului NON-Valorile, Anomaliile, Deformările, Minciuna Manipulatorie, Abjectul şi alte Gogoriţe şi Sperietori, în continuare se vorbeşte, se scrie, se tăifăsuieşte elitisto-intelectual de, şi despre „naţionalism” şi „naţionalisme” cu o nonşalanţă halucinantă nerespectînd nici cele mai elementare reguli ale unor raţionamente coerente, ale unor idei clare, ale unor adevăruri simple, concrete-corecte, realiste şi Româneşti-palpabile-Evidente, Esenţiale, FĂRĂ A SE MAI ŞTI CEEA CE ESTE „acela” UN ROMÂN ?!?
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FI ROMÂN ?!?
ROMÂN ! Român din România ! Român în ROMÂNIA !
TRUNCHIIND CONTINUU POTICNIT ŞI ŞTIRB, O FARSĂ PERMANENTĂ
OBICEIURI, GĂŞTI, DIVERSIUNI, VORBE-N VÎNT pentru cei MULŢI ŞI pentru NIMENI, celor care ( se fac că) au uitat tema subiectului
MARE PĂCAT că subiectul propus al „naţionalismelor noastre” este subtil-amăgitor abandonat în „cercul cel vicios” al cenaclului „Sucirea-Răsucirea Minţii şi Sensurilor” într-o controversată controversă intimă-amicală-prietenească-frăţească, aproape tovărăşească.
De unde am plecat, şi unde am ajuns.
Cît despre “naţionalismele” româneşti de toate felurile, imaginare, virtuale, induse propagandistic, false diversiuni ideologice, provocări de birt literaro-elitist cultural-intelectuale, precum şi alte bazaconii infiltrate cu insistenţă în „noua memorie colectivă” formatată cu grijă intelectual-proletară de la ’44 încoace şi în special, de 23 de ani prin mai marii intelectuali fierbinte aderenţi la acest joc lugubru, secondaţi, acompaniaţi, susţinuţi, şi chiar depăşiţi AZI, într-un elan învrăjbit, de tinerele vlăstare ale generaţiilor post-comuniste, Neo-Nivelatoare Globalizante, care ne dovedesc CON BRIO, încă o dată, jocul amăgitor-diversionist-ambiguu-amestecînd unele cu altele într-un maglavais de „totul şi nimic” într-un permanent Amalgam-Găunos-Ghili-Ghili-Melos de-un lamentabil absurd distrugînd lent orice Valoare Tradiţională Culturală cu Adevărat Românească.
Oare cum am putea vorbi în acest atît de evident Context Toxic, de “naţionalismele” româneşti care sînt toate Sublime DAR Lipsind cu Desăvîrşire.
În România, în mod special odată cu invazia bolşevic-sovietică-comunistă, s-a dus şi se duce de netăgăduit încă, o permanentă politică ideologică de laminare TOTALĂ a Valorilor Autentice Româneşti, sub ochii noştri.
Cercul Vicios nu-i, în realitate, decît o mică găurică simpatică în comparaţie cu Hăul Incomensurabil al Haznalei în care fenomenele concrete ale Cangrenei oferă un spectacol Dizgraţios Lamentabil.
Modelele, Mentorii, Exemplele, Memoria Colectivă, Cultura, Valorile au dispărut şi dispar, NU MAI EXISTĂ, într-o Lume Globalizant-Mondializatoare TĂVĂLUG nivelînd Impozînd HALUCINAŢII VIRTUALE OGM-uri şi CLONĂRI viitoare-infinite revelatoare.
Dar să nu Deviem iar, căzînd facil în capcanele istoriei şi mai ales nici în cele întins-pregătite-momeli apetisant teribil de vicioase filozoficale ale tovarăşilor intelectuali de serviciu şi de “partid” generic Absolut, al Centrului de Control şi Putere Umanist-Umanoidă-Umanioară Condus şi Dirijat cu Grijă SUPRA-NAŢIONALĂ, de undeva, de sus şi de peste tot.
Aplauze Furtunoase ! BIS-uri !Nopţi pierdute. Cercuri trunchiate. Pătrate strivite. Scrisori Scrieri VIDE. „Românisme” PUSTIITE PUSTII MOARTE.
Educatia pentru corectitudine, cinste si legalitate este un
prim nivel al patriotismului. Nu am zis ca patriotismul
se rezuma la
aceasta, doar ca suntem departe (la nivelul populatiei) de
a intelege un patriotism mai „inalt”. Daca am reusi sa mai
ridicam nivelul de corectitudine si legalitate ar fi deja un
succes …
Dl. Ornea, pe care îl salut colegial, vine cu o propunere originală și instructivă: să eliminăm Literele din zona științei, dacă e pe-așa, izolându-le și insularizându-le (pe motive… bugetare) în raport cu științele (cele „tari”, dar și față de umanioare). Altminteri, cine vrea umanioare, să facă bine să se resoarbă în universalul obligatoriu.
De n-aș fi recitit de curând texte precum cele ale lui Galilei, ale lui Pascal și ale lui Descartes – menționate ca făuritoare de limbă literară la ele acasă, deși se doreau numai și numai contribuții științifice -, m-aș fi gândit că, poate, dl. Ornea are dreptate și că o iau razna. Acolo însă, prin Cizmă și în Hexagon, lumea s-a gândit să scrie în italiană și în franceză cu maximă precizie, distincție și eleganță posibilă, nu să se rezume la latină și nici să urmeze exemplul măreț al altor țări. Nici gânditorul provincial de la Koenigsberg nu s-a speriat de engleza lui David Hume ci, socotind că are ceva de articulat în propria limbă, ca răspuns la alegațiile aceluia, s-a apucat de niște prolegomene și ceva critici în germană. Uite însă că va trebui ca noi, românii, să ne resemnăm fie să devenim robinsoni pe propria insolă înconjurată de Europa, fie să devenim franglezi de vocație.
Poate că ar fi un moment potrivit să reluăm discuția despre sincronizare: cu cine, cum și, mai ales, cine să se sincronizeze? Nu de alta dar, între timp, noi am devenit deja Europa unită, comunitară; o parte din ea.
Draga Paul,
solidaritatea ta e demnă de o cauză mai bună. Printre științele umaniste se numără filosofia, antropologia, sociologia, psihologia, lingvistica, istoria – și nu văd de ce nu s-ar supune ele unei evaluări internaționale. În rest, în privința literaturii române și a altor teme dedicate și legate de limba română, pachetul de informații spunea foarte clar că nu trebuie propuneri în limba engleză, deci solidaritatea ta nu are obiect.
Cu toată buna-credință pe care nu i-o contest, dl Pecican se alătură, din păcate (și tu de asemenea) corului unor impostori sau doar cercetători cu rezultate mai slabe în științe care, văzînd că cercetările lor nu sînt luate în considerare în comunitatea științifică mai largă decît cea locală, se apără agitînd coarda naționalistă. Acest tip de naționalism e deci un efect, nu o cauză. Nu am auzit pe nici un cîștigător de grant evaluat de experți străini să fie nemulțumit și să se simtă umilit. De altfel, în țările unde există deja o majoritate de cercetărori serioși și integrați în circuitul internațional, această problemă nu se pune. Evaluatorii sînt experți din domeniu, punct, nu naționalitatea lor contează. Și ca să poată evalua, trebuie să poată citi proiectele. De aici necesitatea unei limbi de circulație (din nou, cu excepția temelor legate intim de limba națională). Am mai explicat aceste lucruri, am trimis la paginile unde se poate vedea cum procedează celelalte țări europene, dar se pare că aceia care continuă discuția nu vor să se informeze și ori vorbesc despre ce nu cunosc, ori stîrnesc deliberat confuzie.
O discuție aparte ar fi pe tema dacă umanioarele sînt sau nu științe. Dacă sînt și se vor finanțate din același buget cu științele exacte, atunci trebuie să accepte regulile de evaluare din științe. Dacă nu le acceptă, atunci ar trebui să se definească altfel și să convingă ministerul să aloce un buget separat, altfel administrat și distribuit, pentru cercetarea în umanioare. Cred însă că orice decizie care duce la insularizare și desincronizare de cercetarea din Vest ar fi falimentară.
Ma declar solidar cu dl. Pecican, pe probleme de evaluare in invatamintul superior umanist si, in particular, de literatura romana.
Domnilor,
În mai multe articole ale mele – cel despre care este vorba aici, dar și câteva din România Liberă – mi-am permis să atrag atenția asupra dreptului (legitim, cred) al românului de a se adresa instituțiilor din țara proprie în limba română, de a-și publica textele cultural-relevante în limba română și în publicații românești, de a iubi cultura română și, dacă vrea așa, de a o duce mai departe scriind-o în română.
Altminteri, nu văd niciun motiv serios pentru care am respinge Vienei dreptul de a ne solicita, în caz de participare la concursuri instituite de ea, aplicații în germană (ori altă limbă stabilită de ea), Washingtonului de a le dori în engleză, Beijing-ului de a opta pentru chineză etc.
Spun așadar numai că limba română ar trebui să se simtă bine la ea acasă.
În rest, pentru „naționalismul” meu, căutați acuzațiile de trădare națională la adresa mea – participasem la redactarea unui manual neagreat – în 1999, cele reiterate în 2001 când cu propunerea de regionalizare a țării pentru eficientizarea superioară a statului și resurselor sau verificați alegerea mea din 2008 printre ambasadorii naționali ai Anului European al Dialogului Cultural.
Se va înțelege astfel, poate, mai adecvat pe unde mă așez și de ce nu aș vorbi, în legătură cu dialogul – cordial și politicos – cu dl. Ornea, pe care îl prețuiesc, despre o dispută în adevăratul sens al cuvântului.
Vă mulțumesc pentru amabilul interes și vă asigur de stima mea cordială! Ovidiu PECICAN
… a spus cândva că între patriotism şi naţionalism există aceeaşi deosebire ca între “convingerea sănătoasă şi ideea fixă”.
Întregul discurs despre “naţionalism şi antinaţionalism” a devenit demult un o discuţie despre sexul îngerilor deoarece în minţile protagoniştilor lui autohtoni domneşte cea mai iremediabilă confuzie între cele două atitudini mentale amintite de marele medic şi umanist, confuzie peste care se suprapune o anumită fascinaţie (sau mai degrabă dragoste nefericită) pentru chestiunea faimoasei “identităţi româneşti” (o descendentă săracă a regretatului “specific naţional” al lui Călinescu).
Aici bieţii eseişti şi filosofi improvizaţi ai culturii sunt cu totul pierduţi prin jungla prejudecăţilor şi complexelor de inferioritate – pentru simplul motiv că ignoranţa lor în materie de istorie şi cultură românească nu este egalată sau depăşită decât de cea cu privire la “marea” cultură, cea “universală”, care, date fiind şcolarizarea de mântuială şi nivelul jalnic al cunoştinţelor de limbi străine, le rămâne, bineînţeles, o carte închisă cu şapte lacăte.
Aşa am ajuns în situaţia că pentru “intelectualul roman”, amator de burse şi dacă se poate de integrare definitivă în Occident, o frază precum cea atribuită preşedintelui Kennedy (“Înainte de a te gândi ce poate face ţara ta pentru tine, gândeşte-te ce poţi face tui pentru ea”) sau prezenţa drapelului înstelat în aproape fiecare din casele provinciei americane sunt fenomene la fel de ininteligibile, pe cât este de confuz şi contradictoriu răspunsul lui la întrebarea “Ce înseamnă să fii român?”.
PS Oricât de utile ar putea fi discuţiile pedagogice despre corectitudine, legalitate şi cinste, recomandate de colegul “Profesor”, nu cred că ele se pot substitui complet eforturilor de redefinire a “naţionalului” în discursul public – implicit de combatere a efectelor năucitoare ale modei (sau psihozei) anti-naţionalismului, indiscutabil – unul din factorii principali de otrăvire a climatului public din “eterna şi fascinanta” noastră Românie…
Disputa dintre Liviu Ornea si Ovidiu Pecican poate fi citita in revista „Observator cultural”.
Articolul domnului Liviu Ornea:
http://dev.observatorcultural.ro/Citeste-articolul*articleID_27946-articles_details.html
Articolul domnului Ovidiu Pecican:
http://dev.observatorcultural.ro/AVALON.-Slugarnicie-si-evaluare-stiintifica*articleID_27986-articles_details.html
Problema nationala in discursul intelectual si cele doua
tipuri de nationalism sunt false probleme. Si, desi faceti
referire si dvs si dl Cernat la lumea reala (poporul real),
nu cred ca multi va inteleg ideile si argumentele. Ar fi
mult mai util sa discutam probleme legate de corectitudine,
cinste versus hotie, legalitate (si v-ar intelege si lumea
reala)…Ati vazut interviuri cu oameni din lumea reala
care lucreaza in Spania, Italia sau in alte tari si care nu
fac munca intelectuala ? De ce acestia au inteles in cea
mai mare parte ce inseamna corectitudine si legalitate ?
Se pare ca pe langa castigul material acestia au avut si
un castig moral ! In Romania nu se poate ? Acesta ar fi
un nationalism adecvat (adevarat).
DUPĂ „KACIRMAUA” CU REVOLUŢIA
azi mai nou
FANTASMAUA CU NAŢIONALISMUL
sau
CERCUL SLINOS AL IDEOLOGILOR FABRICANŢI DE IDEOLOGII DE “PARTID”
1. Prostimea a fost adus-condusă( timp de 70 de ani) SĂ NU MAI ŞTIE DELOC să se exprime
2. “Stînga” românească nu există. “Politica”, românească a cîta oară trebuie subliniat, nu este decît o “MAGMĂ FETIDĂ” ( eufemism îngrozitor) născut-avortată de/din Comunismul Autohton Românesc supus fidel, controlat permanent, Bolşevismului Ruso-Sovietic
3.Intelectualii ca şi “politicienii” fac, de 23 de ani, un „du-te vino” între Unii şi CeilAlţii
3bis. În “politica” românească există doar Unii şi Ceilalţi : ACEIAŞI !
4. Osanalele ptr. P.C. românul, şi invers, indirect PCR-ului subliminal,
sînt doar nişte simpliste macabre jocuri infantile, groteşti
5.Improvizaţiile GHILIMELELOR sînt o frumoasă sublimă subtilă paradă a FRICII de a NU spune adevărului pe nume ( nu se scrie şi nu se vorbeşte pe ŞLEAU, în România, şi nici aici, de 23+45 de ani )
6.Se face voit sau nu, EROAREA PROPAGANDISTICĂ PERTURBATOARE DIVERSIONISTĂ între noţiunea-termenul-conceptul de “Naţionalism-isme” şi cel care se pare iscă atîtea polemici, dileme, enigme, şi lupte contradictorii, “MODELUL” ( cel European-Occidental sau cel Românesc care azi într-o proporţie alarmant covîrşitoare NU MAI EXISTĂ !) sau dacă doriţi altfel spus “VALORILE”reale sau/şi cele româneşti cvasi-inexistente azi. Problemă veche de cît lumea, protocronismul junimist / sincronismul lui Lovinescu.
O dată pornit tăvălugul raţionamentelor False, devine IMPOSIBIL de OPRIT, iar “intelighenţia” manipulatoare este teribil de guraliv-deşteaptă şi în număr suficient de mare şi bine pregătită pentru A ÎMPIEDICA a încerca şi reuşi a mai afirma şi ALTCEVA !
NU Domnilor, NU !: MITUL Naţionalismului românesc este demult MORT.
Românii HABAR NU AU ce este România şi nici semnificaţia profundă a ceea ce poate însemna să fii ROMÂN, comunismul şi postcomunismul aU reuşit într-o proporţie Dezastruoasă să-şi atingă Ţelul, l-a DISTRUS, LAMINAT, totalmente.
Naţionalismul Legionar, dintre cele două războaie mondiale, într-o conjuctură politico-economico-financiară Specială şi Specifică, s-a AutoDistrus prin deviaţiile-extreme-aberante, dispărînd total şi oferind facil, speculatorilor de tip intelectual-proletar-bolşevic-antiromânesc speculaţii dificil de combătut, mai ales azi, sau încă şi azi, sub o puternică ex-post-sovietizare teroristă feroce.
De aceea, limbajul propagandistic intelectual, de orice natură ar fi el, care se foloseşte azi, cu o uşurinţă masturbatoare, a termenului de “Naţionalism”, nu face decît să perturbe, să devieze, să mascheze, să machieze, să îmbîrlige, să distrugă, să macine lent dar sigur, Adevăratul Drum spre înţelegerea istoriei, fiinţei româneşti şi a poporului român cu toate aspiraţiile pe care Teroare Comunistă le-a confiscat şi Distrus permanent pînă azi, aici şi acum.
P.S. Un exemplu Flagrant-Scandalos este noţiunea-termenul de “naţionalismul comunist ceauşist” : O URIAŞĂ GOGORIŢĂ şi O ÎNSPĂIMÎNTĂTOARE SPERIETOARE : megalomania, crasa incultură, spiritul samavolnic diavolesc de a distruge programat voit conştient a “TUTULOL” Valorilor şi Tradiţiilor Româneşti, propovăduite permanent direct-terorist de ideologia criminală comunistă, care NICIODATĂ nu a avut ca ţel ALTCEVA DECÎT, prin : “Proletari din toate ţările, uniţi-vă !” o permanentă învrăjbire asasină a oamenilor între ei, indiferent de clasă socială, în detrimentul unei infime clase de Coducători Criminali Asupritori Bolnavi şi Nebuni, care a dus inextricabil violent la NEBUNIA lui ceauşescu, amplificînd-o natural, o marionetă în mîinile unei Oligarhii Comuniste Mafiote Sovietizate, care este luată şi transformată nu doar de azi, ideologic-propagandistic în : “naţionalism” românesc, şi speculată cu un tupeu intelectual ce depăşeşte cu mult limita (in)acceptabilului, perturbator, păgubos, devastator, opresiv şi malefic. Comunismul Nu este şi NU poate fi “naţionalist” pentru că prin definiţie este o doctrină Mondial-Mondialistă Global distrugător-nivelatoare a tuturor specificităţilor şi diferenţelor între culturi, învrăjbind şi întreţinînd permanent, internaţional-global-mondial, URA DE CLASĂ ( între bogaţi şi săraci, între prostime, plebeea proletară şi intelectuali etc)
Jocurile cu astfel de noţiuni şi concepte, şi veşnica „LAUDĂ DE SINE COLATERALĂ” colegial-tovărăşească în cerc restîns, miroase mai mult decît a făcătură, nu vă supăraţi vă rog, dar miroase a HOIT.
ORICINE SAU ORICE CARE DISTRUGE O ŢARĂ SAU UN NEAM, NU POATE FI DEFINIT CA “NAŢIONALIST”/ “NAŢIONALISM”, decît dacă este doar o ideologie care vrea să sucească mintea oamenilor şi să distrugă “ATOMIC” tot ce e VIU, ATÎT !
D-le Matei,
Ne puteti indica si noua, celor mai de la tzara, despre ce „disputa Ornea-Pecican” vorbiti, si unde poate fi ea consultata?
Multumesc!
Alex, daca ne-ar iesi o carte, ar fi ultrafain. Te „bagi”? Pe bune, ar merita sa facem o carte de convorbiri!
Pe curind, cu drag!
pe care-l *respect*, i-o *declar*, chiar precum P.C., mai sus: astea-s chestii grele, dom’le. Nici vorba de-a le putea ” raspunde”, (io), asha, „grosier”, chiar p-acilea.
Shi, totushi, o fac, cam asha, *grosier*: eu mi-s adeptul unui *natzionalism „bine temperat”*: c-avem *nespus de muuulte temeiuri de-a ne chiar mandri cu ceea ce chiar suntem*!
Ca, *tembeli* d-ambele partzi *nu* intzeleg sintagma, io *nu am ce anume le chiar face*…
Ca, „basculand”, *intr-una* intre o pozitzie *discutabila* au o *alta*, punand sare pi ranile multora cari *nu vede*, cu toate ca ceteshte, & raspunde *aiurea*, nu ne duce prea diparte.
Uite ca americanii, uite ca rushii, uite ca altzii *sunt mandri*
de ceea ce chiar sunt – mda, chiar *asumandu-shi* pacatele Istoriei.
Dar *de ce anume* nu putem fi *noi*, romanii, mandri (shi *nu* ingamfatz’ a la VCT, au, a la Becali)?
Desigur, *nu putem fi* mandri de ce-a *ieshit* da pan urna, in ultimii vreo 20 de ani (termenu’ *nu e „baroc”, cei care cetesc pan’ Engleza chiar intzeleg de ce).
Dar, io va intreb, ca pe nishte inshi pe care io va *respect*: c-am facut o *revolutzie ne-sangeroasa*, schimband chiar *proprietaru’ asupra mijloacelor de productzie*: da’ *cum* v-atzi fi ashteptat *voi* (mda, Dvs.!) ca „vechii” sa *nu se fi „perpetuat” *? Cu „metehnele lor”?
Sa o *bine shtitzi*: am crezut *shi io* cum ca, anume, „intrarea in Europa” chiar *trebuia facuta* (de dragu’ de-a „pune frana” metehnelor, ca-n *rest* n-avea nici un fel de temei). M-am inshelat… Bine ca *totushi*, criza asta ne-a *impiedicat* de-a „intra” pan’ „zona euro”. C-am fi „feshtelit-o” chiar precum grecii.
No numa’ fain, autorule, io scriu, la sfarshit chiar asha: cum ca, *creshtin fiind*, p-acilea, pan’ tzara lu’ Mahommed, sunt *respectat* mai mult pentru ca *nu renuntz* la „creshtinismu’ meu” decat ai de se convertesc la Islam…
Shtiu, poate ca scriu io *poveshti*, da’ sunt poveshti *adevarate*…
Ca, pana la *urma*, nu-tzi potzi (au, *nu se cade*) a-tzi lasa aripile, sau, *identitatea* la chiar „garderoba”, chiar „des-bracandu-te” de ele? Cu *bune*, cu *rele*, pana la urma noi (romanii) ar cam *trebui* sa ne re-gasim „identitatea”. Care-o *fi* aceea? Hm… Lumea *inca* desbate, *chiar* cum vad ca o facetzi, dragilor, chiar p-acilea. Shi, *e chiar bine*!
Un an bun, tuturor,
Nea Marin
1) Concursurile de la ICR ridicate pe „culmi” de Marga !
2) Doctorand ministru delegat al cercetarii !
3) Schimbarea „in jos” a criteriilor de evaluare stiintifica !
Autorii acestor „fapte” sunt cei ce spuneau ca ministrul
Funeriu nu avea bacalaureat …
Dragă Paul, Mulțumesc pentru răspunsul amplu. O să ne iasă o carte pînă la urmă de „obiecţii şi răspunsuri”, dar e foarte bine.
În primul rînd, sînt de acord cu tine. Naţionalismul „bun” nu mai e bun, dar el a fost unul binevenit în anii 1960 şi, în măsura în care a putut continua, după. E drept că vorbim despre un discurs de putere care e şi unul de excelenţă morală, dar din păcate alternativele la el nu au parte de susţinere politică. Cei care le produc, puţini, nu sunt de stînga, sau dacă sînt, au toate motivele să rămînă sceptici la politica USL (dar sîntem la început deocamdată, să convenim). Nu cred că cei care au rămas la el ştiu foarte bine ce fac. Poate, cei tineri, îşi închipuie că ştiu, dar se înşală.
2. Nu sînt împotriva naţionalismului cu orice preţ – dar e drept că aici vorbesc din perspectiva cerctătorului, a celui care a asistat la disputa Ornea-Pecican şi care îi dă dreptate mai degrabă lui Ornea. O să citesc volumul lui Victor, încă nu m-am apucat. Sigur că trebuie să nu renunţăm la o „branduire” naţională sau regională – poate tot mai mult regională va fi – dar trebuie, prin fiecare dintre noi, să scăpăm de complexul marginalului, ştiind totodată că rămînem marginali. Dar nu mi se pare că avem de-a face, în media apropiată guvernului, cu un discurs cultural nou, emancipat, ci cu unul complexat de cel al „boierilor” (Marga vs Patapievici de pilda, sau vezi ce se intimpla la ICCMER). Poate reuşeşte ceva Daniel Barbu, să vedem.
3. Nu e asta. Eu în acest articol am făcut nişte afirmaţii care n-au cum să placă boierilor, nu mai insist. Nu am fost niciodată omul care să ţină la privirea plină de munificenţă a boierilor, ştii şi asta. Eu, faţă de tine, în acest moment sînt mai degrabă marginal. De-a lungul timpului, amîndoi am avut ocazia să vorbim aşa cum trebuia, şi n-am făcut-o niciodată. De aceea, spun, mi se pare important să îmi manifest scepticismul, cu riscul de a-l vedea contrazis, mai degrabă decît să fiu optimist şi să devin după sceptic.
În acest moment politic, elitele despre care vorbeşti nu prea mai au multe tribune de la care să vorbească, şi nici public care să le asculte. Urmaşi nu prea există, cei care sunt au un profil discret. Rămîne de văzut dacă gap-ul ăsta dintre „clase” se va restrînge în anii care vin. Uite, chiar acum îl văd pe Cărtărescu la Digi, care se teme că se întoarcem în China şi Rusia. Dar în spaţiul public, pînă la urmă, şi el e un marginal. Să fim serioşi, tipul ăsta de discurs e pe moarte, nu de el trebuie să ne mai temem.
Pe curînd, Alexandru
Draga Alex, iti multumesc pt. articolul stimulativ. Cu unele lucruri din el sint de acord, cu altele – nu, dar problema pe care o pui ma framinta si pe mine, si cred ca textul tau e mai mult decit binevenit.
Sigur, interventia ta merita un raspuns mai amplu decit o replica forumistica. Ai perfecta dreptate in ce priveste necesitatea schimbarii de canon intelectual, desi ma tem ca identifici prea grabit USL cu partea conservatoare a PSD. Ai dreptate si cind spui ca nu de dragul USL, ci din adversitate fatza de „proiectul Basescu” am scris ce am scris (in treacat fie spus, m-am manifestat „eretic” mai de multisor in presa, de cind cu „Iluziile revizionismului est-etic” si „Idolii forului”). Deocamdata, citeva observatii:
1) – nu cred ca „dreapta intelectuala basista”, fost „anticomunista, cederista” (ambii am frecventat-o!) ar practica un „nationalism bun”, ci un antinationalism globalist si elitist care e, din punctul meu de vedere, manifestarea aceluiasi complex provincial ca si in cazul nationalismului izolationist si populist. In realitate, avem de-a face cu un discurs de putere care, din 1989 incoace, tinde sa monopolizeze criteriile de excelenta si integritate pt. ca promotorii lui sa-si conserve statutul de interlocutori privilegiati ai Occidentului, reformatori intelepti, modernizatori, civilizatori, justitiari etc. cu tot ce decurge de aici: bani, status, relatii externe, autoritate canonica si, implicit, institutionala. Problema se complica totusi, intrucit nu e numai un discurs de putere, ci si unul de „onorabilitate etica”, din care nu lipseste o importanta componenta postraumatica si o mentalitate remanenta de Razboi Rece. Ma mult: avem de-a face cu un discurs care avea sens in perioada de preaderare, cind U.E. era pentru multi naivi Mesia. A incremeni in el mi se pare nu doar contraproductiv, ci, de la un punct incolo, iresponsabil. Mi se pare insa: in realitate, ei stiu foarte bine ce vor.
2) – cred ca vehementa ta impotriva „nationalismului” de orice fel trebuie bemolata oleaca. Volumul lui Victor Rizescu – pe care il stii si tu – pune altfel problema, si inclin sa-i dau dreptate. In plus, ca unul care te ocupi indeaproape de anii 60-`70 in TVR si nu numai (ma bucur ca citezi excelentul eseu al profesorului Mircea Martin, ale carui „efecte” le cunosti ca si mine…) sint convins ca vei avea ocazia sa faci inclusiv diferenta intre nationalismul liberalizant, al epocii Maurer si cel al epocii post-Maurer, cu toate aberatiile cunoscute. Spun asta ca unul care a avut si are oroare de etnicism, sovinism, exclusivism, autoritarism si antidemocratism. Cred insa ca, in conditiile actuale, merita sa reconsideram un „nationalism civic/liberal” bazat pe suveranitate economica (oricit de relativa) si pe apararea moderata a identitatii culturale. Un asemenea discurs e, in pofida aparentelor, perfect compatibil cu pozitiile noii stingi intelectuale. Imi aduc aminte ca prin 1988 nu mai puteam sa ascult muzica simfonica pt. ca o asociam cu fundalul emisiunilor de propaganda. Sper sa nu ajungem sa execram, in mod similar, „ideea nationala” din cauza etnicismului sovin, nici „euro-americanismul” din cauza lui Basescu, pentru care parteneriatul cu SUA si U.E. seamana cu parteneriatul dintre Emil Boc si el insusi.
– 3) atit reactia ta „antinationalista” sans phrases cit si reactivitatea ta – dupa mine exagerata – fatza de „plagiatul lui Ponta” ( pe care nu, nu-l bagatelizez) arata (desi s-ar putea sa ma insel) ca esti tu insuti vulnerabil la magnitudinea acestui „discurs al onorabilitatii” instrumentat de intelectualii cu pricina. Stiu, din pacate, cit de eficient isi pun acestia in practica politicile de excludere si de stigmatizare a „nefrecventabililor”. E unul dintre motivele pt. care multi intelectuali, critici, scriitori „antibasisti” se tem sa-si exprime pozitiile in spatiul public. Stiu ei ce stiu: daca ajung la mina celor care au piinea si cutitul in establishment-ul cultural pot avea de suferit (eu deja am facut pasul, cum spui: imi asum eventualele represalii).
Pina una-alta, cred ca marea problema a intelighentiei noastre, de dreapta sa de stinga, e izolarea fatza de Romania reala, care nu-i nici SUA, nici Germania, asa cum iarna nu-i ca vara… Elitele noastre „fine” traiesc in lumi paralele, pe circuite externe de finantare, si-i trateaza pe „barbari” („poporul de jos”) mai rau decit pe niste straini: de sus, arogant, ciocoieste. Dar tocmai de asta asta sint ei insisi repudiati! „Noi vrem respect” nu-i doar un simplu slogan.
Multe ar fi de adaugat. Multzam, oricum!