În noul număr al revistei, o carte în dezbatere: „De ce este România altfel?“
Despre alte articole pe care le puteţi citi în „Observator cultural“
Miercuri, 16 ianuarie 2013, a apărut noul număr al revistei Observator cultural. Editorialul revistei, semnat de Carmen Muşat, poartă titlul „Forme fără fond“. Un fragment din editorial: Acum, după zece ani de la înfiinţarea ICR, necesitatea unei dezbateri pe marginea statutului acestei instituţii culturale este, din nou, la ordinea zilei. Pentru că a inaugura sedii ale ICR la Iaşi şi la Cluj, la Tulcea şi la Timişoara, la Craiova şi la Tîrgu-Jiu, în condiţiile în care bugetul instituţiei s-a redus drastic, iar proiectele internaţionale relevante se află în stand by, mi se pare o eroare fundamentală de strategie culturală, pe de o parte, şi, pe de altă parte, expresia unei viziuni ce încurajează clientelismul bugetofag. Altfel, cum s-ar putea explica apariţia unor filiale ICR în oraşe din ţară în care există, deja, alte instituţii ce au menirea de a promova cultura română? Găzduim în acest număr al revistei Observator cultural o dezbatere consacrată volumului De ce este România altfel? de Lucian Boia (Editura Humanitas, 2012; cea mai vîndută carte a Editurii Humanitas la Tîrgul Gaudeamus din noiembrie 2012). O carte dură, aspră, un volum despre traseul sincopat al României, de la formarea poporului român pînă la momentul suspendării preşedintelui Băsescu. […]