Mitologiile anului 2012 şi resurecţia poeziei (II)

După ce în prima parte a intervenţiei de faţă am comentat volumele de debut semnificative, din punctul meu de vedere, pentru anul încheiat de curînd, în continuare mă voi concentra asupra celor mai relevante apariţii editoriale ale aceluiaşi an în materie de poezie. Mai mulţi autori au revenit în prim-plan cu cele mai bune cărţi ale lor. Îi iau pe rînd, într-o ordine dictată de logica internă a acestui articol. Disarmonic orchestra Greu digerabile la prima vedere, poemele lui Vlad Moldovan îşi stabilesc propria estetică pe măsură ce sînt scrise. Mai mult decît la alţi scriitori şi mai mult faţă de alte tipuri de poezie, textele din Dispars (Cartea Românească) au nevoie de un cititor empatic, bine instruit pentru sarcina de cocreator. Cum trebuie citite aceste texte poetice? Cum se poate ajunge la frumuseţea lor? Autorul oferă două indicii. Primul, de natură paratextuală, „un tribut lui Clutchy Hopkins“, propune ideea de muzică înţeleasă ca evadare din norme, din constrîngerile armoniei, aşa cum este aceasta gîndită de regulă ca un spaţiu al consonanţelor perfecte. Ascultînd muzica, citind poezia, putem ajunge repede la concluzia că armonia liberă, neconstrînsă de nimic, se poate atinge alăturînd disonanţele.  Idealul de artă ar fi o disarmonic […]