Am putea trăi mai fericiţi fără a merge la şcoală?
Jean-Pierre LEPRI – La fin de l’éducation?
- 15-02-2013
- Nr. 661
-
Mirela MURESAN
- Internaţional
- 2 Comentarii
Textul de faţă doreşte să atragă atenţia asupra unei recente cărţi, apărute în Franţa, în decembrie 2012: La fin de l’éducation? a cunoscutului expert internaţional în problemele educaţiei Jean-Pierre Lepri (1.) Acesta este mai ales cunoscut ca iniţiator şi promotor al Cercului de reflecţie pentru o „educaţie“ autentică (CREA), care militează pentru o alternativă sustenabilă a educaţiei, necesară progresului omenirii în societatea viitorului (2.) Iată cîteva fraze memorabile din această carte, care cred că ar fi suficiente pentru a stîrni interesul oricărui cititor pentru lectura ei, fie el elev sau student, părinte sau specialist în educaţie, psiholog, sociolog sau… filozof: „Educaţia reprezintă o problemă, nu o soluţie!“; „Educaţia moare ca orice altă instituţie omenească“; „Nu mai trebuie să căutăm încă o educaţie, alternativă la cea existentă, ci o alternativă la educaţia existentă“. Aşadar, avem de-a face cu o carte îndrăzneaţă, şocantă, la prima vedere. O carte realistă şi utopică, ştiinţific argumentată şi vizionară, carteziană şi retorică în acelaşi timp. O carte care te încîntă şi te îngrijorează, care te pune pe gînduri, dar te face să speri. Instituţia educaţiei şi sfîrşitul ei Titlul în sine invită la o serioasă reflecţie asupra „insituţiei“ educaţiei, a sistemului de învăţămînt, aşa […]
Consider, asadar, ca articolul din acest numar s-ar putea adauga semnalelor de alarma care au existat si exista si in Scoala noastra. Ma gandesc la acad.Solomon Marcus, la prof.Florian Colceag si la alti profesori, pedagogi si cercetatori care vad necesara o modificare a comportamentului fata educabilul nostru. S-a introdus si la gimnaziu notiunea „competenta”. Numai ca suprastructura utilizata apartine tot perioadei in care invatarea era centrata pe obiective. Nu se poate spune ca programa actuala nu ofera perspectivele schimbarii; ceea ce s-ar parea ca este mai greu de priceput este ca obiectivele sunt legate de invatare, pe cand competentele sunt legate de o dezvoltare a ceea ce copilul cunoaste. Obiectivele sunt pentru cei ce vor sa reproduca niste cunostinte, competentele sunt pentru cei care vor sa cunoasca si sa (se)cunoasca. Cartea despre care se scrie mai sus, scriindu-se in acelasi timp despre nevoia acuta de schimbare in Educatia de la noi, ar trebui asezata langa studiile si articolele aparute la noi de prin anii ’70. Am citit undeva ca semnul chinezesc pentru „criza” este folosit si pentru „schimbare”. Punerea in criza, recunoassterea crizei, cu luciditate si cu onestitate, ar putea duce la schimbarea pe care chiar si copiii si-o doresc, pe care chiar si ei o reclama, intr-un chip mult mai simplu: ei refuza sa mai „invete” ori accepta sa reproduca niste compuneri de-a gata, pe care le dicteaza un profesor care, din cauza salariului mic, nu-si complica existenta sa afle ce gandeste si cum gandeste copilul; este o munca prea mare sa urmaresti gandirea copilului, fie el in clasa I sau la liceu. Intrebarea este daca materialele de mai sus vor fi luate in seama de cei care in momentul acesta tin lucrurile pe loc.
Am convingerea ca exista si pe plaiurile noastre profesori care gandesc altfel, macar pentru ca au fost elevi ai unor profesori care gandeau altfel inca de pe pe la 1900. Mi-a fost tulburata iremediabil o zi frumoasa de septembrie cand, asistand in cancelarie la seriozitatea si harnicia colegilor mei, ascultand cele mai recente descoperiri in materie de imborcanare si imbuteliere a sucurilor si conservelor printre activitati extracurriculare, am avut sentimentul ca dincolo de usa cancelariei sunt cateva custi in care copiii sunt inchisi intr-un regim penitenciar cu note de la unu la zece. Urmarind desfasurarea de forte si forme fara fond ale scolii noastre, intr-un nedorit acces de luciditate mi-am dorit sa nu mai fiu partas la ceea ce li se face copiilor. Seara, cand puneam capul pe perna, am interiorizat-constientizat cuvintele Invatatorului: „lasati copiii sa vina la mine”. Miss dovleac, mister bostan si alti halauini justificau preocuparea pentru educatie in cursa pentru obtinerea calificativelor de la sfarsitul anului scolar. La vederea unitatilor de invatare colectate in teancuri, pentru ca fiecare le aduce cu zel, pentru tot anul, zau ca mi s-a facut dor de proiectele/schitele de proiect pe care le scriam in fiecare zi. Nu cred ca toata lumea considera ca programa nu este suficienta; in ce ma priveste, consider ca este scrisa destul de bine, mai ales in partea in care se da de inteles ca profesorului i se cere creativitate si indrazneala de a gandi.