AVALON. Cremaţiunea la români

După succese răsunătoare, pe placul regimului comunist cu gust pentru istoria națională reciclată, și după apariții burlești (sărutul mîinii lui Vadim Tudor la înmormîntarea lui Eugen Barbu, mimarea alurii de tribun revoluționar în 1999, cînd a cerut expres în Parlament arderea unui manual de istorie românească), Sergiu Nicolaescu și-a sfîrșit viața stîrnind un nou scandal. Între bigotismul grotesc al bisericii majoritare și dorința personală a învins bunul-simț al aparținătorilor, iar regizorul-actor a fost supus cremațiunii. Subiectul incinerării se dovedește astfel, și prin recentul episod – monden și macabru –, speculat pînă la greață de televiziuni (în lipsă acută de gust, și nu de subiecte), al dispariției lui Sergiu Nicolaescu, incitant și actual, în pofida vechimii lui ime­moriale. Nu este de mirare deci că un istoric încă tînăr a decis să scrie o istorie a cremațiunii moderne în România, publicînd-o direct în engleză: History of Modern Cremation in Romania (Cambridge Scholars Publishing, 2013, 472 p.). Cazul merită semnalat, într-un context academic și științific în care instituțiile patronale de stat într-ale cercetării de nivel universitar nu se mulțumesc să le solicite specialiștilor doar performanță, ci și dovezile internaționale ale acesteia. Mai ceva decît mama lui Ștefan cel Mare din poemul bolintinenian, care […]