Un antiinflamator poetic

În ultimii ani, s-au putut vedea în presa culturală tipărită și mai ales în online mai multe comentarii acide ale unor tineri scriitori la adresa establishmentului; iar criticii literari văzuți ca parte a acestuia (de la Nicolae Manolescu la subsemnatul) au fost trecuți prin toate registrele: de la insulta groasă, de o mahalagească puritate poetică, la cel al rejectării elaborate și reci.   Dacă destui cititori s-au oripilat, iar revistele respective s-au simțit obligate să se delimiteze de cele publicate prin note redacționale, eu am urmărit aceste „atacuri“ cu relaxare și chiar cu plăcerea (recunosc) de a le întreține. Căci „atacul“ unui tînăr scriitor este important și semnificativ din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, el semnalizează – chiar dacă în negativ – locul și rolul criticului în sistem; nimeni nu pierde timpul cu comentatori marginali. Cu cît un critic stîrnește mai multă „furie“, cu atît textele lui generează un anume interes și contează în literatură. E. Lovinescu a fost, probabil, cel mai insultat reprezentant al nostru. Nu e nimic surprinzător aici: e vorba despre criticul care a structurat, din interior, o epocă literară. Apoi, la o lectură atentă, sub „atacul“ scriitorului asupra criticului se poate vedea ceea […]