Scrisoare deschisă adresată domnului ministru al Culturii, Daniel-Constantin Barbu
Reacţii de la directori de muzee din România, despre situaţia de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu
- 09-04-2013
- Nr. 669
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 2 Comentarii
Muzeele româneşti, alături de alte câteva instituţii, sunt păstrătoare ale memoriei – locale, regionale, naţionale şi, în câteva cazuri, internaţionale. Din păcate, asistăm la un paradox: întotdeauna ne lăudăm cu ceea ce avem în imediata apropiere – cultura, în muzee căutăm ceea ce suntem, însă le finanţăm din ce în ce mai puţin. Până la urmă, problema se pune simplu – dorim sau nu să avem patrimoniu, înţelegându-se prin asta să avem memorie sau nu. În ultimii 20 de ani, societatea de consum care am devenit, alocă tot mai puţin timp şi bani pentru memorie în general, şi pentru cultură în special; sunt şi excepţii evidente, care demonstrează că muzeele reorganizate devin profitabile, în sensul numărului de vizitatori. Unul dintre aceste puţine exemple este Muzeul Naţional Bruckenthal din Sibiu care, după reorganizarea expoziţiilor, a redevenit cel mai important muzeu din România. Bineînţeles, pe lângă expoziţii, restaurarea, cercetarea, marketingul şi publicaţiile sunt obligatorii. Muzeele româneşti sunt încă în căutarea unor modele de succes; le-au tot căutat în Europa, în Statele Unite ale Americii sau, mai nou, în Asia. În ultimii ani însă, tot mai multe au găsit ceea ce căutau la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Şi… încearcă să folosească acest […]
Bravo din toata inima! Pentru solidaritate si pentru curaj. Muzeele mor, capusate de o MAFIE greu de imaginat. Nu mai exista oare in tara asta jurnalisti de investigatie care sa ia in serios aceasta problema? Sau mafia e mai importanta la autostrazi decat la cultura? Dar fara cultura, fara memorie suntem pierduti ca natie. Nu vom stii niciodata cine suntem si incotro sa o apucam. Chiar nu se intelege? Ne-am imbolnavit cu totii de cinism si de ticalosie? SOS : IESITI IN STRADA! CULTURA E SUB ASEDIU! O MANANCA VIERMII DIN INTERIOR! Dezamagitoare reactia ministrului Daniel Barbu. Ori nu cunoaste ce are in ograda, ori scrie la comanda. Tind sa cred, mai degraba, ca nu stie cu ce se joaca. MAFIE, domnule ministru! Aia pe care o acuzati inainte de alegeri si in care va afundati acum gratios. Si cand te gandesti ca v-am crezut profesor eminent si om integru. Halal! Citind cele scrise pe site-ul ministerului devenit calendar, nu de activitati, ci de impresii personale, imi este pur si simplu rusine.
Fost student, fost cititor si fost votant Daniel Barbu
Impresionant gest de solidaritate institutionala si umana…
Feliciari doamnelor si domnilor directori!