Susţineţi campania europeană STOP VIVISECTION!
Comunicat de presă
Cu începere de la 1 aprilie 2012, grație inițiativei cetățeneşti şi posibilității acumulării unui milion de semnături, cetățenii europeni pot contribui în mod direct la activitatea legislativă a Uniunii Europene. Lansată de un colectiv de personalități ştiințifice de elită, campania STOP VIVISECTION foloseşte acest nou dispozitiv spre a le oferi cetățenilor ocazia de a-şi exprima refuzul față de experimentarea pe animale şi spre a solicita Uniunii Europene un nou protocol ştiințific, unul avansat şi apt să protegeze deopotrivă drepturile animalelor şi drepturile omului. Experimentarea pe animale reprezintă o practică inacceptabilă, pentru că generatoare de durere şi de suferință continue în cazul unor ființe sensibile şi lipsite de apărare. Rațiunile de ordin moral (pe care le împărtăşesc 86% dintre europeni, conform unui sondaj din 2006 al Comisiei europene) sunt sprijinite şi de oamenii de ştiință care afirmă că „modelul animal“ nu are nicio relevanță predictivă pentru cel uman şi nicio valoare ştiințifică. Experimentarea pe animale constituie un pericol pentru sănătatea umană şi pentru mediul înconjurător; o frână în dezvoltarea noilor metode de cercetare biomedicală bazate pe extraordinarele progrese ştiințifice ale epocii actuale; un obstacol în obținerea unor răspunsuri cu mult mai fiabile, complete, rapide şi economice oferite de noile tehnologii realmente […]