Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Educaţie prin patrimoniu
- 25-04-2013
- Nr. 671
-
Ecaterina Gabriela LUNG
- ÎN DEZBATERE
- 7 Comentarii
„Cea mai tristă formă a distrugerii patrimoniului rămîne, în fapt, necunoaşterea lui.“ Această afirmaţie am găsit-o în articolul „Cum poţi ţine în viaţă patrimoniul. Răspunsul unui manual şcolar“, publicat de Cristina Bogdan în revista Cultura, în numărul din 6 decembrie 2012. Ea reflectă foarte bine ideea de la care a pornit propunerea de creare a unei Facultăţi de Studiu al Patrimoniului în cadrul Universităţii din Bucureşti. Voi porni de la experienţa personală a contactului cu un anumit tip de patrimoniu, petrecută la începutul anilor ’90. Proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie, cu diplomă pe care scria „Istorie-Filozofie“, am devenit, din vara lui 1991, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român, în interiorul secţiei de Patrimoniu. În această calitate am început, chiar din primele luni de muncă, să iau parte la cercetări de teren care vizau repertorierea centrelor ceramice încă active în diverse zone ale României. În acelaşi timp, am făcut parte din echipa coordonată de Horia Bernea, care a organizat expoziţia de bază a muzeului. Pot să spun că aproape nimic din ceea ce studiasem în Facultatea de Istorie nu m-a pregătit în mod direct pentru ceea ce am avut de făcut la Muzeul Ţăranului. Desigur, aveam o viziune diacronică asupra obiectelor […]
Stimate domnule InimaRea,
aveti dreptate – trebuia sa fiu mai atent (si eu ma mai las dus de val) si, inainte de orice, ar fi trebuit sa fac o prezentare mai coerenta a proiectului. Aici aveti perfecta dreptate si nu pot decat sa recunosc aceasta. Nu vreau sa ma scuz (nu am cum), dar vreau sa explic: in interiorul facultatii, discutia a ars etapele si a ajuns foarte rapid la argumentul la persoana si la argumentul administrative. Chiar si in conditiile in care proiectul nostru nu a fost inchegat, ma asteptam ca colegii, inclusiv colegul Cioroianu, sa se intrebe daca este nevoie de studii formalizate de patrimoniu. La limita, ceea ce cred ca asteptam era o propunere de a avea o dezbatere publica pe cel putin doua directii: o definire a patrimoniului (pornind de la ceea ce se intampla in alte parti si ce se poate adapta la situatia noastra) si responsabilitatile actorilor implicati (autoritati, sistemul de invatamant, societatea civila), cum poate fi structurat un astfel de program de formare. Exista, din pacate, o lunga lista de assassinate culturale fiindca in absenta definirii foarte precise a patrimoniului (semnarea unor conventii internationale nu pare sa ajute), marii „dezvoltatori” (de portofele, nu de moduri de viata moderne) reusesc sa demonteze bucata cu bucata patrimoniul nostru, al tuturor. Un singur exemplu. Dupa stiinta mea, strada Stirbei-Voda pe traseul cuprins intre Berzei si Luterana este considerat monument de peisaj urban. Dar doar 5 cladiri din perimetru sunt monumente, ceea ce a permis aparitia unor plombe de beton si metal – casele au ofst salvate, dar contextual care dadea sens acestora a disparut. Ma ia cu fiori cand ma gandescc la proiectul de acum cativa ani, cand primaria Bucurestiului vroia sa ridice 4 turnuri in Cismigiu (argumentul vehiculat la un moment dat de cineva din primarie era ca aceste blocuri vor ajuta la orientarea plimbaretilor loviti brusc de amnezie). Cat despre soseaua suspendata a lui Oprescu, ce sa mai zic. Pana la urma, fiecare piesa disparuta este o optiune ireparabila pe care o facem noi, contemporanii, in numele generatiilor viitoare. Nu sunt confortabil cu aceasta situatie.
Oricum, am luat aminte si voi pregati texte mai la obiect.
Cu cele mai bune ganduri.
BB: Da, am preluat de la d-l Cioroianu dar se pare că n-am citit destul de atent.
CC: Mă mustraţi chezaro-crăieşte (mai puţin asta: Am oarece banuieli, dar tot a civilitate de la coltul blocului imi pare). Nu-mi dau seama cît de nimerită e mustrarea dv dar îmi de altceva: cu oarece folos era să prezentaţi argumentele la care vă referiţi, dovedindu-mi ingoranţa în materie. Fiind o discuţie publică, iar publicul fiind în pericol de a lua de bună opinia decanului şi distinsului, era productiv să-i demontaţi argumentele, aici – în subsol, printre comentarii. Zic eu că vă slujea cauza.
Cît mă priveşte, sînt gata să vă ascult (citesc) numai dv să socotiţi amerita efortul.
Stimate domnule InimaRea,
asa cum ati indicat in postarea dumneavoastra, am cautat (am goaălizat, ma rog frumos) posibile indicii cu privire la identitatea dumneavoastra. Am oarece banuieli, dar tot a civilitate de la coltul blocului imi pare. Poate am eu o educatie mai chezaro-craiasca. In fine, nu despre asta este vorba. Sunt, insa, cateva lucruri pe care sper sa le pot lamuri. In primul rand, colega Ecaterina Lung nu este responsabila de postarile mele – sunt major, vaccinat si am si buletin de Bucuresti. Este ciudat cum va incadrati intr-un cor antic ce repeta pana la satietate aceiasi poveste. Va asigur de faptul ca, maturi fiind noi (cei 14 din 15 membri ai departamentului care au cazut de acord ca este un proiect daca nu neaparat fezabil, macar explorabil), suntem singuri responsabili de aceasta optiune.
In al doilea rand, cred ca gresiti identitatea celei pe care o dojeniti. Mai verificati.
In al treilea rand, cand spuneti „spargerea Istoriei” la ce va referiti? Ar fi interesant de stiut.Daca va referiti la structura administrativa (care, sa vezi minune, nu are personalitate juridica, fiind noi toti angajati ai UB), e de discutat, mai ales ca Facultatea de Istorie (in forma sa separate de limbile clasice si de filosofie) este copilul intelectual (exagerez cu intelectual) al lui Roller. Daca va ganditi la domeniu, mai ganditi-va odata.
In al patrulea rand, ets placut de vazut cum purtati de grija abnegatiei noastre. Dar cred ca ne descurcam si fara ea. Poate mai reflectati si la asertiunea dumneavoastra cu privire la nevoia sociala (sunt convins ca stiti de unde, din ce orizont ideologic vine problema). Poate aveti mai multa experienta decat mine cu privire la spatiile academic si aveti un punct de vedere bazat pe bibliografie (imi pare rau, reflex professional).
Cu stima.
PS
Fiindca am impresia ca va pricepeti la istorie, sunt convins ca stiti ca orice analiza presupune investigarea tuturor opiniilor. Daca il luati in serios pe distinsul meu coleg si decan, poate faceti efortul de a discuta si cu noi. Altminteri, pare mai degraba scriitura la comanda.
Dupa lecturarea comentariului dvs, mi-am dat seama ca nu aveti nicio legatura cu Universitatea Bucuresti-Facultatea de Istorie si putinele dvs informatii sunt total pe langa subiect. Normal, daca le preluati din articolul d-lui Cioroianu. D-na Ecaterina Lung, nu a candidat niciodata la functia de decan, deci nu avea cum sa piarda aceasta functie. Iar arumentatia d-lui lector Carol Capita e de bun simt!
Presupun că această punere la punct vine de la ori din partea dar desigur şi cu acordul d-nei EGLung. Era de preferat să mă ignore dar n-a fost să fie.
Bîrfele imunde la care vă referiţi vin din articolul – din acest număr al Obs Cult – d-lui Cioroianu, care spune clar că ideea unei facultăţi separate a venit după ce d-na Lung a pierdut în alegerile pentru decan la Istorie. Ca un Plan B – spun eu (ilustrul anonim dar cititor al Obs Cult, la ale cărui dezbateri particip).
Din perspectivă perfect neacademică, Planul B aduce izbitor cu atitudinea de tip \”îşi ia jucăriile şi pleacă\”. Atîta doar că Facultatea de Istorie n-are cum fi jucăria cuiva.
Tot din articolul d-lui Cioroianu, reiese că Planul B este sprijinit de d-l Nistor – fost decan, actualmente parlamentar. Dacă vă susţine într-un demers nerealist (\”o nebunie\” i-am auzit pe alţi universitari caracterizîndu-l) n-o poate face ca om politic, doar ca persoană particulară nutrind oarece sentimente pentru dv. N-am insinuat nimic, d-nă Lung, dar – interesantă suprareacţia dv (psihologic, vorbind).
Faptul că apăsaţi pe faute d\’identite denotă aroganţă: pe de o parte, fiindcă InimaRea chiar are o identitate, uşor de căutat pe Google, Yahoo; pe de alta, se înscrie în discursul arogant al \”Elitei\”, care publică în mediul virtual dar nu-nţelege să i se replice acolo, decît cu CNP la vedere, ca la bancă.
Am numit aroganţa deoarece se potriveşte mănuşă cu acţiunea dv dezorganizatoare, de la Istorie. Un candidat la decanat vrea să distrugă ceea ce i se refuză. Ce statură morală ziceţi c-ar avea?
În fine, textul dv – la care am postat – a generat, de fapt, reacţia mea ironică. Dacă acelea sînt argumentele dv pentru spargerea Istoriei – cum ar fi acela că facultatea nu v-a pregătit pentru profesia de muzeograf-restaurator – atunci mă-ndoiesc că aţi făcut-o academic. Mai curînd, subiectiv, în propriul interes de vreme ce se referea la propria dv experienţă – unică, fără îndoială, dar doar atît. Dv doriţi să o generalizaţi deşi ştiţi – măcar aşa e de presupus – că o nouă facultate trebuie să răspundă unei nevoi reale a societăţii, reieşită dintr-o mişcare viguroasă de a o evidenţia şi impune ca prioritate a reformării învăţămîntului superior, fie şi doar la materia Istorie. Or, cu cei cîţiva susţinători ai proiectului dv, puteţi înfiinţa o ONG, de pildă. Dacă vă dovediţi destul de răzbătătoare şi vă limitaţi ambiţiile academice la voluntariat în sprijinul Ideii, e posibil ca-ntr-o zi să şi reuşiţi.
Însă nu vă văd atrasă de abnegaţia pe care o presupune aşa lungă luptă cu Sistemul.
Stimata doamna/domnule,
inainte de orice, va felicit pentru numele de familie – aveti, pana la urma, curajul opiniunilor domneavoastra. Ce pacat ca ati dat slova altcuiva sa o dea la telegraf.
Dar acestea sunt detalii (morale). Ce ma intereseaza este faptul ca, faute d’identite, nu stiu in ce masura vorbiti ca o cunoscatoare a domeniului. Ca barfe imunde si insulte stiti. Oricum, ati facut dovada mai degraba a neintelegerii spatiului academic asa cum este el astazi. Ironia este buna atunci cand este emisa de cineva in pozitia sa o faca – dar asta presupune alta statura morala.
…d-nă Lungu. Vă trebuia una de arheologie-sociologie-estetică-chimie anorganică, mineralogie. Cum s-ar fi chemat, oare? Simplu – Facultatea de Patrimoniu.
Nu pentru dv – cu o argumentare falacioasă de i se văd „găurile” din vremea studiilor de bază – ci pentru cititorii Obs Cultural, spun că facultatea (oricum s-ar chema) deschide drumul cunoaşterii, după care fiecare se poate specializa (prin masterat, doctorat, postuniversitar şamîdî) plecînd de la cunoaşterea ştiinţifică generală. Dacă 2 ani de masterat nu ajung pentru abordarea cu şanse reale a unei specializări în domeniul Istorie, cum ar ajunge 3 ani de studiu general? Cine-ar putea invoca aşa ceva? Mai ales, din ce motiv?
Dar există soluţie pentru orice. De pildă, înfiinţaţi o facultate particulară şi numiţi-o cum vreţi, cu ce curriculum vreţi. Numai să aveţi grijă să-i anunţaţi pe viitorii dv colegi că e musai ca dv să fiţi decan, altminteri, iar plecaţi şi-nfiinţaţi o facultate.
Apropo, specialitatea Decan se studiază la Istorie? Ori funcţia asta a rămas una administrativ-ştiinţifică, de competenţa (teoretic, d-nă, nu mi-o luaţi în nume de rău!) a unui conferenţiar, măcar?
Ştiţi că vă-ncadraţi liniei deschise de faimosul Victor Ciorbea, care voia să fie decan la Drept, încă din postura de asistent? Din această perspectivă – dar numai din aceasta, din păcate – dv dovediţi bun-simţ, faţă de el. Dar dovediţi şi o combativitate care vă va prinde de minune în politică. Fiindcă ceea ce faceţi dv, acum – la Istorie – e politică, nu şcoală academică.
Mă-nveseleşte doar gîndul că vă susţine prof. Vlad Nistor. Precis îi sînteţi dragă!