Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Studierea patrimoniului și Universitatea
- 25-04-2013
- Nr. 671
-
Daniela ZAHARIA
- ÎN DEZBATERE
- 6 Comentarii
Cu un an în urmă, Universitatea din Göteborg a fost gazda unei ample reuniuni la care au participat specialiști reprezentînd domenii mai mult sau mai puțin (uneori deloc) asociate, în mentalitatea publică, studierii patrimoniului. Aproape 500 de savanți – universitari, cercetători, practicieni ai domeniului – veniți din 47 de țări au constituit Association of Critical Heritage Studies, susținută de Journal of International Heritage Studies*. De la prima reacție universitară față de Convenția UNESCO privind Protejarea Patrimoniului Cultural și Natural Mondial, prin constituirea unui program de International Heritage Studies la Brandenburgische Technische Universität (1999), continuînd cu programul de dezvoltare a științelor patrimoniului susținut prin decizii ale Parlamentului și Guvernului britanic la University College London (2010) și pînă la reuniunea patronată cu numai un an în urmă de una dintre cele mai mari universități scandinave, domeniul multidisciplinar al studierii patrimoniului este din ce în ce mai bine instalat în spațiul universitar internațional. Ce sînt, așadar, studiile de patrimoniu sau, mai exact, (Critical) Heritage Studies, pentru a încerca să ieșim din capcanele sensurilor consacrate ale formulei? Două distincții trebuie făcute încă de la început: studiul patrimoniului nu este echivalent cu studiul istoriei, nici prin obiectul său și nici prin metode, așa cum nu […]
Sorin Nemeti: sigur, e nevoie de un colectiv dar si de un „mentor”. Dupa moartea prematura a lui Korfmann, santierul de la Troia a fost incredintzat lui Ernst Pernicka, chimist la origine cu solide cunostintze de geologie, fizica si evident arheologie. Pernicka a autentificat si discul de la Nebra. Asta e tendintza de top in cultural heritage – multidisciplinaritate si „mentori” care sa acopere – chiar daca nu in adancime – domenii cat mai diverse. Exista vreun arheolog la noi care sa poata macar sa incerce sa devina asa ceva? Si tot in lume tendintza este de a echivala universitarul in primul rand cu cercetarea si numai apoi cu predarea. Ori la noi e exact invers. Asa ca trebuie bine gandita o asemenea initziativa daca se vrea serioasa.
Pentru ce vreti dvs. e nevoie de un colectiv, nu de o persoana care sa cumuleze cunostinte de arheologie, geologie, metalurgie, chimie, fizica. Si in Romania si oriunde in lume. In principiu arheologul se ocupa cu tipologia artefactelor, inserierea lor cronologica si interpretarea istorica (unde e in stare). Si lasa pe chimist sa ii spuna din ce era facut lipiciul sau pe geolog sa stabileasca de unde vine piatra folosita. In rest sunt de acord ca la capitolul asta (al colaborarii multidisciplinare) suntem mult inapoiati fata de Europa.
http://www.rkk.ar.tum.de/fileadmin/w00ble/www/media_rkk/downloads/JB_2007_09_Shuilu_an_klein.pdf
Pentru ca peste 24 ore se deschide oficial expozitzia „chinezariilor” la MNIR intratzi pe acest link si vedetzi ce inseamna studii de cultural heritage si raportul lor cu arheologia in ceea ce face echipa Catharinei Blaensdorf de la Muenchen pentru armata de teracota. Sunt complet diferite „mancaruri de peshte”.
Sorin Nemeti: nu e vorba de dat cu parerea despre vizigotzi-ostrogotzi-huni und so weiter ci de a stapani in primul rand tehnicile orfevrariei care sa permita restaurarea-conservarea patrimoniului de metale pretzioase – deci un cumul de cunostintze multidisciplinare – arheologie, geologie, metalurgie, chimie, fizica – asta este scopul unei facultatzi de patrimoniu la nivel european. Altfel ii cautam pe stra-stranepotzii lui Paul Tegle la Berlin.
Radu Harhoiu
Razboi civil, nu alta: grupajul de aici, dl Mircea Babes in „22” sunt numai ultimele „gherile”. Problema e prea serioasa si e totusi pacat ca apare in public intr-un context subiectiv (ca sa nu spun de rafuiala tipic dambovitzeana). Studii si specialisti in Cultural Heritage sunt o cerintza stringenta peste tot in lumea civilizata, dar numai in conditziile asigurarii unei calitatzi la nivel european. Deci initiatorii trebuie intai sa convinga opinia publica prin publicarea programelor de studiu si – mai ales! – prin nominalizarea persoanelor care se vor implica in predare. O data stiutzi, e usor pentru cei care mai stiu cate ceva despre „problema” sa le caute realizarile – mai ales publicatziile, alea adevarate, la nivel europoean – ca sa vada daca chiar pot face treaba si forma specialisti cat de cat macar la nivel central si est european gen Ungaria. Va dau un banal exemplu: la Budapesta exista o tanara specializata in orfevraria din Barbaricum: tezaure gen Apahida sau Pietroasa de la ei, tanara chemata in multe muzee si conferintze pentru expertiza ei in cunoasterea tipului de pietre semi-pretziaose, modului lor de incastrare in fibule, tehnicilor de producere si lipire a aliajelor, de turnare-batere-modelare a podoabelor, etc. Repet: e specializata doar pe orfevraria secolelor IV-VIII, dar stapaneste si orfevraria romana tarzie si bizantina din care s-a desprins cea „barbarica”. Romania are la Cluj si Bucuresti podoabe inestimabile Barbaricum. Poate da cineva macar un nume care sa fi fost recunoscut – nu la nivel european, dar macar national – ca specialist in studiul acestora?
Pe hartie se pun usor proiecte de tip european, resursa umana actuala e insa departe de Europa.