KINObservator. Primele monografii ale „generaţiei ’70“
- 10-05-2013
- Nr. 672
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
Apariţia unei noi colecţii dedicate cărţii de film este un eveniment notabil pe o piaţă editorială mult prea rar receptivă la dorinţele cititorilor cinefili (excepţia care confirmă regula o descoperim la Polirom). Însă colecţia recent lansată de NOI Media Print merită salutată şi dintr-un alt motiv: primele două titluri din portofoliul ei sînt şi cele dintîi monografii, semnate de critici consacraţi, ce abordează cineaşti reprezentativi ai clasicizatei „generaţii ’70“. Foarte diferite ca structură şi stil, cartea lui Călin Stănculescu despre Radu Gabrea şi cea a lui Titus Vîjeu despre Dan Piţa nu au în comun doar faptul că se ocupă de doi regizori pe care istoricii filmului autohton îi consideră colegi de generaţie (deoarece ambii au absolvit IATC-ul şi au debutat pe marile ecrane la cumpăna dintre deceniile şapte şi opt, chiar dacă apoi primul şi-a continuat cariera în Germania şi a revenit doar după 1989, în timp ce al doilea a rămas în ţară). E de ordinul evidenţei că pe cei doi critici îi apropie o foarte bună cunoaştere a filmografiilor analizate (fiecare incluzînd, pînă acum, peste 20 de titluri) şi capacitatea de a le plasa în context naţional şi internaţional. Şi, la fel de evident, cei doi cineaşti […]