Sighetul de la Bucureşti
GALERIE FOTO
- 15-05-2013
- Nr. 673
-
Romulus RUSAN
- Focus
- 5 Comentarii
„…A împlinit douăzeci de ani.“ Un asemenea enunţ poate părea convenţional în cazul aniversării unei instituţii. La noi instituţiile apar şi dispar, intră în umbră, îşi schimbă numele, profilul, relaţia cu societatea, pînă la a deveni altceva decît erau la început, mai ales dacă se lasă cuprinse de birocraţia fluctuantă a vremurilor. Memorialul Sighet s-a născut în vremuri dificile, cînd o generaţie fără memorie ocupa scena, iar alta plină de amintiri însîngerate o părăsea, somată de biologie. O a treia generaţie, cea a copiilor „cu cheia la gît“, venea din urmă, cu amintirile ei înduioşătoare, despre cozile la telemea şi bomboane cubaneze şi despre temele făcute la lumina lămpii cu gaz. Cred că am conceput Memorialul de la Sighet – al victimelor comunismului, dar şi al rezistenţei faţă de comunism – ca pe un numitor comun: al recunoştinţei faţă de bătrînii care „n-au avut tinereţe“ şi al datoriei faţă de tinerii care nu mai ştiau ce fusese înaintea lor. Atunci, în 1993, nu bănuiam ce va fi în viitor, ne propuseserăm doar ca Memorialul să fie o carte de istorie autentică, ferită de clişee. Ceea ce rămăsese la acea oră în conştiinţa populară era o luptă difuză între manualul lui […]
Am postat ieri aste:
Deosebită cinstire celor care au iniţiat şi ridicat acel Memorial, aproape împotriva guvernelor post-decembriste. Oare, faţă de fondurile europene, cît reprezintă „aportul” bănesc (nu în imobiliare) al conducerilor Statului acesta român?
Dar, mă doare să-i văd pe unii resentimentari clamînd peste tot unde-s lăsaţi să posteze „…există o nostalgie convenabilă după comunism!
Când aud pe unii îmi vine să-i strâng de gât! „… Cu cît le este mai bun autorul ăstor rînduri, torţionarilor la ordin?
Joe să doarmă liniştit, să nu mai ştranguleze pe nimeni: noi suntem (dacă tot am trăit acele vremi, cu mai mult relele, decît bunele sale!) nostalgici după copilăria, tinereţea şi maturitatea ce nimeni nu ne-o restituie… Cu dar mai ales fără comunistoime, însă cu toată exploatarea şi batjocura activiştilor care una predicau, alta executau.
Pe cînd, unde un Memorial al Românilor „executaţi” de cei de la 1989, încoace?… Cine şi-l va asuma şi pe ai cui bani?
…
Este nedrept să ne asumăm numai victimele trecutului istoric, fără nici o aluzie la cele din trecutul imediat şi prezent! Cui îi este teamă de dis-torţionarii actuali?
Deosebită cinstire celor care au iniţiat şi ridicat acel Memorial, aproape împotriva guvernelor post-decembriste. Oare, faţă de fondurile europene, cît reprezintă „aportul” bănesc (nu în imobiliare) al conducerilor Statului acesta român?
Dar, mă doare să-i văd pe unii resentimentari clamînd peste tot unde-s lăsaţi să posteze „…există o nostalgie convenabilă după comunism!
Când aud pe unii îmi vine să-i strâng de gât! „… Cu cît le este mai bun autorul ăstor rînduri, torţionarilor la ordin?
Joe să doarmă liniştit, să nu mai ştranguleze pe nimeni: noi suntem (dacă tot am trăit acele vremi, cu mai mult relele, decît bunele sale!) nostalgici după copilăria, tinereţea şi maturitatea ce nimeni nu ne-o restituie… Cu dar mai ales fără comunistoime, însă cu toată exploatarea şi batjocura activiştilor care una predicau, alta executau.
Pe cînd, unde un Memorial al Românilor „executaţi” de cei de la 1989, încoace?… Cine şi-l va asuma şi pe ai cui bani?
Activitatea cuplului Ana Blandiana Romulus Rusan este deosebită!
De ce?
Pentru că există o nostalgie convenabilă după comunism!
Când aud pe unii îmi vine să-i strâng de gât!
Au uitat toţi, ăia care au trăit cele mai mizerabile momente de înjosire ale oamenilor din anii ’80, alţii mai puţini, represiunea cu aer străin a anilor ’50!
Toţi îşi aduc aminte nostalgic şi cu duioşie de imensele aspiratoare de oameni, unde te puteai ascunde fără să faci ceva şi să furi ceva util pentru acasă, să faci o fuşeraie!
Orice care ne poate reaminti de imensa mizerie care am trăit-o în comunism este bine venită!
In vara trecuta am fost intr-o scurta calatorie la Riga, capitala Letoniei si la Tallinn capitala Estoniei Pentru cei ce nu stiu, sau au uitat, dupa 20 de ani de viata independenta aceste doua tari, impreuna cu Lituania- tarile baltice- au fost \”eliberate\” de armata rosie si rapid incorporate URSS-ului, fosta noastra mare prietena de la rasarit.
In cele doua capitale pe care le-am vizitat, muzeul comunismului se afla in centrul orasului.La fel,si la Vilnius. La Varsovia, pe aceiasi strada sunt 2 cladiri:una dedicata evreilor polonezi ucisi de nazisti si putin mai incolo memoriei polonezilor ucisi de comunisti.
La noi muzeul cu pricina se afla la capatul tarii, la Sighet,Si daca-l avem, aceasta se datoreste numai datorita initiativei, energiei, entuziasmului si trudei fara sfarsit a perechii Ana Blandiana si Romulus Rusan si colaboratorilor lor, in mijlocul indiferentei generale.
La o recenta propunere in parlamentul tarii sa ia fiinta un muzeu al comunismului in Bucuresti, parlamentarii nostri, grijulii cu banii tarii ,au dispus ca nu e nevoie, ca mai avem doua institutii care se ocupa de problema comunismului.Propunerea nu viza creerea unei a treia institutii ci a unui muzeu.
Pentru cei de azi si de maine. Sa stie de unde venim.
Multumim Ana Blandiana si Romulus Rusan pentru acest spatiu expozitional permament, deschis la Bucuresti!