TANDEM. Vieux satyre

Vieux satyre   „ – Vieux Satyre! Zise brutarul pe franţuzeşte. […] Din grupul ce-l înconjura, strigară femeile: «Porc bătrîn!»” (Tudor Arghezi, Moş Niculae)   Cîinii, de obicei, nu-s porci (sau nu sînt astfel pînă mîine!), dar pot, cu ei, să dea un corci care se cheamă porc de cîine; „de“ e-o particulă, se ştie, nobiliară, dar un porc de cîine-o fi, fără să ştie că e, un ditai Duke of York? În fabulă, mai ales cînd ea, fabula, de te narratur, nu-ţi place-a fi un porc de rînd, ci prinţ… De-aceea nu mă satur Povestea porcului s-o tot citesc; şi poate că pe fata cu un aşa de gingaş cot, porcîinele s-o fi dat gata; de-aceea, suplă ca rusalca, îi doarme-n braţe şi, cu-o mînă îndrăgostită,-i ţine falca, dar sărutarea i-o amînă, – care l-ar preschimba pe porcul de cîine într-un nobil corci de bulldog bosumflat cu yorkul cel alb, ce-o rasă e de porci, adică într-un Duke of York & Albany… Mai abitir fiind că porcul ce, la sîn, o ţine e un vieux satyre… – Ce-i aia, bă?                        – Un porc bătrîn!