Ajustări tacite în spiritul epocii

E bine ştiut că micile sinuozităţi ale autorilor productivi şi populari au tot atîta semnificaţie ca şi tiparele recurente ale scrisului lor. Aceasta, mai ales cînd este vorba despre continuităţi şi inflexiuni caracteristice pentru spiritul epocii. Se întîmplă să mă mai fi pronunţat despre cărţile lui Lucian Boia, insistînd – la fel ca mulţi alţii – asupra consecvenţei sale manifestate, multă vreme, în două direcţii: critica predispoziţiilor naţionaliste ale istoriografiei româneşti – clasice şi recente – şi folosirea frecventă a noţiunilor de „mit“ şi „mitologie“ pentru a de­scrie tendinţele istoriografice – cu ecouri şi co­nexiuni culturale ample – criticate în acest fel. Foarte interesant, nu ştiu să fi remarcat cineva că ambele recurenţe emblematice au dispărut din lucrările recente ale lui Boia. Acestea au fost discutate mai ales după criteriul atitudinii faţă de curentele ideologice ale dreptei şi stîngii interbelice (Capcanele istoriei) sau faţă de băsism şi antibăsism (De ce este România altfel?). În ambele cazuri, le dau dreptate comentatorilor care – ca Paul Cernat – au respins acuzaţiile de partizanat, apărînd teza echidistanţei (şi argumentînd că, în cazul ultimei chestiuni, echidistanţa a fost o opţiune sănătoasă).   A trecut neobservat însă faptul că cititorii fideli ai autorului au fost […]