Cultura şi politicul
- 13-06-2013
- Nr. 677
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 4 Comentarii
E oare imposibil să construieşti, în România postcomunistă, instituţii durabile, care să funcţioneze indiferent de culoarea politică a echipei guvernamentale? Sau, altfel formulată întrebarea, cît timp ar trebui să mai treacă pînă cînd domeniul cultural şi cel politic să se despartă „cum s-au despărţit apele de uscat“? E trist să vezi că, după mai bine de două decenii de la căderea regimului comunist, Partidul (oricare i-ar fi titulatura şi orientarea) „e-n toate“, că politicul influenţează şi determină neabătut activitatea instituţiilor de interes public, în general, şi a celor culturale în mod special. Printr-un proces de contraselecţie greu de înţeles şi încă şi mai greu de acceptat, conducerea acestor instituţii revine periodic unor personaje ale căror merite ar putea fi sublime, probabil, într-o realitate urmuziană, dacă n-ar fi cu totul insesizabile în realitatea imediată. Complexul zidului părăsit şi neisprăvit ne bîntuie, cîtă vreme cei mai mulţi dintre cei ajunşi într-o funcţie de conducere par animaţi de două idei fixe: să demonstreze că istoria începe şi se sfîrşeşte cu el/ea şi că nimic din ceea ce au făcut predecesorii nu valorează nici cît o ceapă degerată şi să convingă Puterea care l-a ales (sau a ales-o) de devotamentul lui/ei neţărmurit, convins […]
Articolul este foarte bun. Pentru a avea un ecou in constiinta fiecarui cititor si roman de bine ar trebui citit de doua ori si insusit in atitudine. Detoxifierea incepe de la ideile profunde, lucide si constructive ca cele din materialul dnei Musat. Cati dintre noi si le insusesc si cati, tot dintre noi, cad la pactul faustian?
Stimata doamna Carmen Musat,
Da, e imposibil. De fapt, sfinta ipocrizie care se ridica din aceste lucruri spune acelasi lucru. Sa ne amintim de interviul „de catifea” pe care Ovidiu Simonca i l-a luat acestui monstru numit Andrei Marga care conduce un institut de cultura? Sa ne amintim de campania viscerala, plina de distorsionari, de adevaruri trunchiate initiata de Radu Calin Cristea la adresa lui V. Tismaneanu? Si de altele, in aceeasi linie? Credeti ca ASA convingeti pe cineva? Un om intelegent?
Daca Romania isi permite sa fie viscerala, dumneavoastra sinteti niste intelectuali. Masura fina cu care operati acum, ca sa va dovediti, probabil, onestitatea intelectuala nu va ajuta. Pe de-o parte e tardiva… Marga seama o colectivizare culturala romaneasca prin capitale europene (il omagiaza pe Mihai Eminescu la Istambul organizindu-i o vesnica pomenire… nu e o gluma, verificati). Pe de alta parte, e mult prea putin… cred ca o vorbire mai directa, mai limpede v-ar ajuta.
Si noi, cititori mai insemnati sau neinsemnati ai revistei, ne dorim cam acelasi lucruri ca dumneavoastra, o cultura care sa nu absoarba tensiunile politicului. Din pacate, dumnavoastra aveti o responsabilitate mai mare in acest sens, conducind o revista culturala de prestigiu. Va rugam sa v-o asumati… barbateste, dar cu acea chibzuinta pe care o au doar femeile.
Eleganţa acestui articol e pincipala-i slăbiciune. Sigur, se adresează cititorilor ObsC – lume subţire, deprinsă cu subtilul, aluzivul, vag-ironicul. Însă, rămînînd nespuse cele musai de rostit, cum deconstruim cutuma clientelismului politic, prin mustrătoare survolări, ca-n Pactul Cerului Deschis?
Iată \”pactul faustian\” dintre politic şi intelectual – unde Mefisto-i politicul diabolic, oferind nu nemurirea ci trăirea din belşug; iar Dr Faust e cărturarul angoasat de doar vremelnicia sa pe acest pămînt, gata nu a şi-o negocia ci-mpodobi cu luxurioase vanităţi deloc ideale, virtuale, ci de-a dreptul terre-a-terre. Şi-atunci, spiritul de castă a gîndirii e deja-ntrupat în cel de gaşcă a fripturismului. Aceasta-i manifestarea plenară de \”solidarizare a lumii culturale împotriva imixtiunilor nefaste ale politicului\”.
Pe de altă parte, elegia instituţionalului e superfluă dacă ignoră mecansimul pur şi dur al cancerului care-l macină: toţi \”aleşii\” – \”din teritoriu\” ori \”de la Centru\” – sînt burduşiţi de liste de clienţi politici cărora le rămîn profund îndatoraţi, pe tot timpul mandatului lor. Aşa apar, ca din Infern – creaturi dizarmonice, dizgraţioase, acefale, în funcţii de înalt grad instituţional. Acelea sînt din lumea \”sponsorilor\” oamenilor politici, aceea e lumea lor – \”România profundă\”. Orice \”baron local\” ori lider politic naţional trage de urechi, din buzunarul de la spate, ciudăţenia din lista-i proprie de \”instituţionali\”, ca somaţie de plată pentru serviciile aduse \”cauzei\”. Oameni de cuvînt, politicienii ajunşi pe cai mari onorează nota. Că se duc dracului instituţiile, că o iau razna bieţii oameni care duc greul acolo? Numai grija asta n-o au guvernanţii, altu-i programul lor politic, social, economic: eternizarea la guvernarea unui sistem instituţional spectral dar încă lucrativ.
Să admitem, prin absurd, că Intelectualul refuză orice pact cu Politicul, evitînd a-i fi complice în acţiunea sa antinaţională, anticulturală, antiumană. Ce alta-i rămîne decît sinuciderea – şi reală, nu doar intelectuală? Dar trebuie să observăm că intelectualului aservit politic nu-i mai este îngăduit acest act de supremă demnitate: o dată, de funcţionarea implacabilă a instituţionalului politizat; a doua oară, de chiar aderenţa sa la una din taberele politice constituite pe scheletul tribal al faimoşilor vînători de capete.
ICR/Marga, TVR/Saftoiu, Tribuna/Arman, Invatamant-Cercetare/Pricopie-Costoiu (incerc sa-i uit pe cei dinainte), Revizuirea Constitutiei/”Comisia de Experti”, Comisia Juridica/Becali…etc. Degeaba incercam, subtil-original, sa trimitem la „pacatul originar”; care, desigur, ne afecteaza pe toti, caci sigur nu suntem in Paradis.
L’important…c’est la rose (ou, peut-etre, la fleche…).