AVALON. Gaura din drapel
- 14-06-2013
- Nr. 677
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 2 Comentarii
Odată decis în sferele înalte ale propagandei actuale că drapelul naţional poate fi o jucărie utilizabilă pentru agonisirea de patriotism pe seama puterii, fără eforturile pe care le-ar presupune o prestaţie serioasă în folosul binelui public, tentativele nu s-au încheiat cu abordarea vitejească a sferei distracţiilor (jocuri şi concursuri, după o expresie consacrată). După sforţarea înscrierii drapelului naţional în Guiness Book, printre recorduri de tipul „omul cu cele mai lungi gheare“, „cine scuipă mai departe“, „cea mai mare omletă din lume“ ş.a., mintea politicienilor şi a sfătuitorilor lor a mai scornit ceva, tot pe seama stindardului românesc. Se doreşte acum, după cum se aude prin presă, aducerea înapoi pe drapel a stemei naţionale. Aici însă apare o problemă. Cei care au smuls stema sînt revoluţionarii de la 1989. Este adevărat, ei au urmat un model consacrat deja de revoluţii învecinate, din Europa Centrală, mai avansate cu cîteva zile sau săptămîni. Gestul românilor a fost însă stropit cu sînge, pe străzile Capitalei şi ale altor cîteva oraşe – revoluţiile nu se fac la ţară! – care, de atunci încoace, îşi şi spun, cu mai mult sau mai puţin îndreptăţită mîndrie, „oraşe-martir“. Douăzeci şi trei de ani mai tîrziu, se trece […]
sunt intru totul pentru pastrarea golului din steag, in forma fostei steme, tocmai ca sa nu se uite nimic(ul) )din( ce ne uneste.
am inca steagul din ’89 si, in ceea ce ma priveste, este singurul care va flutura vreodata pe casa mea.
Ca act de reparatie, gaura din flamura ne pune cu picioarele pe pamant, d-le Pecican intr-un fel in care putem presupune ca toata maculatura a fost eliminata radical. Cu toate astea cunoasteti foarte bine apasarea paginii albe: autorele liber, absolut liber este blocat. Trecutul pute, prezentul vid iar viitorul cum va bate vantul. Ne recunoastem vag in imaginea omului de la Hamangia dar ignoram tenace ca, din capul aplecat a efort, ar putea zbura porumbelul cu ramura de maslin in cioc.
Si daca nu gasiti nimic in trecut demn de a fi aratat lumii asta nu inseamna ca nu puteti propune ceva pentru viitor. Aerul acela tare al libertatii, pe care ca dascal il insuflati discipolilor, trebuie sa se propteasca si sa dea portanta aripilor saturate de noroiul prin care au tot vaslit. Cand nu mai este nimic de reparat ceva ar trebui sa ne indemne la constructie.