POVESTIRI DIN STRADA MICA. Tărîmul fără de bătrînețe și viață fără de moarte
- 21-06-2013
- Nr. 678
-
Marius OPREA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Între instituții și oameni se află nenumărate coridoare. Uneori afumate de țigări stătute, pline de mirosul tristeții. Sau al nostalgiei. Pentru cel ce vine de afară, acesta e un fel de miros inconfundabil al ratării. Sîntem departe de o reformă instituțională și la ani lumină de o redresare morală a României, a locuitorilor ei, chiar dacă oricum așa ceva, spre deosebire de situația noastră de dinainte de 1989, cînd priveam viitorul prin gaura cașcavalului devenit amintire, poate fi acum întrezărit. Privită din afara poveștii pe care o trăim de o viață de om, adică de șaptezeci de ani de disoluție a valorilor umane fundamentale, România pare o țară tristă, un ținut al umilinței, despre care, cînd și cînd, unii vorbesc cu dispreț în timp ce alții se satură și pleacă (sau vor să o facă) cît mai departe. M-am numărat uneori printre aceștia, cei cu privire suverană. Plictisit și intransigent, un fel de Saint Just al unei revoluții nici măcar începute. Alteori am fost, cum se spune, decident, fie și numai în anumite momente, dar trăind beția puterii, adică a celui care stabilește cum și cînd se întîmplă, cel care, pentru o clipă, crede că face istorie, fără să răspundă […]