Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. My generation
- 28-06-2013
- Nr. 679
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 8 Comentarii
Articolul de săptămîna trecută al domnului George Volceanov mi-a adus în memorie întreaga adolescență și tinerețe. Cu doar patru ani mai mare decît mine, domnia sa, și cît de diferite experiențele. Felul cum povestește dl Volceanov muzica acelei perioade presupune o anume implicare politică, o conștiință politică a generației domniei sale. Așa o fi fost. Îl și îi invidiez. Eu, oricît m-aș strădui, nu pot detecta așa ceva în anii mei de liceu, începuți în 1975, și chiar de facultate. Da, ascultam Phoenix și Sfinx, mai prindeam și cîte-un concert la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ (actualul Teatru Metropolis), ascultam FFN și Semnal M, ascultam Emerson, Lake & Palmer, Pink Floyd, Yes, Genesis, Jethro Tull, Deep Purple, Rainbow și Led Zeppelin, Mahavishnu Orchestra și Vanghelis, Jean Michel Jarre, ascultam și dansam pe Beatles și pe Rolling Stones, pe Queen, ascultam Joan Baez și Bob Dylan, Simon and Garfunkel, Janis Joplin (pe Leonard Cohen l-am descoperit tîrziu, la sfîrșitul facultății), dar cedam și la Abba și la Eagles și la Smokie… Sigur, ne băteam joc de „Un albastru infinit“ și de alte versuri stupide de muzică ușoară românească, dar n-aveam niciodată impresia că asta e o atitudine politică sau subversivă. Dacă […]
@ Serban Foarta
Cu riscul de a suna ca un ecou banal, indraznesc sa citez citatul, si va declar ca nici eu „n-am cuvinte sa va multumesc”, in (many) more ways than one. Urari de bine din capitala unei natiuni care tocmai isi sarbatoreste ziua independentei.
@ George Volceanov
Stimate domnule Volceanov, ca un aficionado neconditionat al textelor lui Shakespeare si al celor care il talmacesc, va aflati in micul meu Pantheon (oarecum ca eroul shakespearian al junetii mele, Jan Kott). Cu atit mai mult m-a interesat articolul Dvs. despre universul muzicii rock romanesti din anii 60’s-80’s.
Nedumerirea mea in legatura cu plasarea numelui domnului Norman Manea pe lista dizidentilor acelor ani (alaturi de Paul Goma si Dorin Tudoran) era exact asta, o nedumerire. Nici o urma de oblica (stramba) voalata. Imi scapa, din pacate, semnificatia dihotomiei intre Ursulescu-Gherghel si Lotreanu-Mutascu, dar daca intuiesc o mica dojana, ma intreb daca nu cumva conversam pe o tangenta „paralela”. Daca nu am inteles, v-as fi indatorat pentru lamuriri, caci indiferent de cele scrise de domnul Norman Manea cind traia inca in Romania (si repet, nu stiu sa fi colaborat sau sa fi genuflexat in raport cu regimul), imi este greu sa inteleg cum sau de ce il considerati dizident. Spun tote acestea, notwithstanding campania dezonoranta impotriva acestui scriitor (cu recentele ei ecouri chiar in comentariile forumului OC).
Mi-a placut articolul d-lui Ornea. Nu cred ca eram mai angajati politic decat cei cu 4 ani ma tineri decat noi. Articolul scris de mine apartine partial eului de-atunci (atat cat am putut recupera din el) si eului de-acum (care, la alta varsta, vede un pic mai politic situatia – pe urmele textului din Wikipedia).
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Florin Dumitru, si eu am fost fan FFN.
Poate ca includerea lui Norman Manea in mod gresit pe o lista a dizidentilor e doar dovada faptului ca citeam cu mai mare atentie articolele tandemului Ursulescu-Gherghel decat cele ale lui Lotreanu si Mutascu.
Am apreciat si eu articolul domnului Ornea. Nu ne situam pe pozitii diferite; in articolul meu apare un eu tanar, recuperat acum, spre senectute, dar si eul de acum, care deceleaza politicul de atunci.
Domnului Negut: Mi-au fost dragi FFN-ul, care au surclasat Sfinxul intr-un Festival concurs la Sala Palatului, cu Paunita Ionescu solista invitata.
Domnului Campeanu: plasarea gresita a lui Norma Manea demonstreaza ca la 17-18 ani citeam mai atent Pagina Top decat paginile rafuielilor comandate de politrucii culturali:)
Stimate domnule Campeanu,
există circumstanţe-n care expresia (altfel, vidă) „n-am cuvinte să vă mulţumesc” îşi recapătă întreaga noimă. Aşadar: n-am cuvinte sa vă mulţumesc!
@ Tereza Luca
In unison perfect cu „evocarea” Dvs. Autorul la care va referiti, maestrul Serban Foarta, unul din cei mai fermecatori vrajitori de cuvinte si „alcaturi” in limba romana (si nu numai).
@ Domnului G. Volceanov
Am citit la randul meu cu mult interes textul Dvs., am parcurs itinerariul nostalgic al peisajului muzicii junetii traite in Romania acelor ani, mai putin nostalgic in legatura cu atmosfera sumbra a vietii de atunci. Mi-a placut portretul lui Florian Pittis (desi eu eram deja plecat din tara de ani buni).
Nu inteleg insa ce va face sa-l includeti pe Norman Manea pe lista dizidentilor, in tovarasia lui Paul Goma si Dorin Tudoran. Nu colabora cu regimul, clar, dar dizident?
Stimatedomn phoenixoman, de Mica tiganiada, Anule hanule, Muzica si muzichia si, mai ales, de Cantafabule ati auzit? Textele acestor cintece au un autor care- culmea! – scrie in fiecare saptamina in „Observator”. N-ar fi rau sa aflati cine este el.
Mi-a făcut mare plăcere să citesc articolul d-voastră, ocazionat de reacţia d-lui Liviu Ornea.
După cum înţeleg suntem din generaţii despărţite de nişte ani, dar împărtăşim preocupări comune.
Eu sunt congener şi vecin cu Florin Dumitru, ploieştean de-al meu, mare toboşar al formaţiilor Mondial, Phoenix şi FFN. S-a prăpădit la începutul anilor \’90 în SUA.
Cel mai pregnant în memorie este articolul din Scânteia Tineretului prin 1965-66 în care era denunţată cu mânie comunistă şi utemistă formaţia nenumită a Sfinţilor timişoreni. Mi-am luat discul Pheonix EP a cărui copertă apare în articol, Vremuri (Hei tramvai!) fără să am pick-up, aşa de entuziast eram! Am fost martorul proimului concert Phoenix de la Casa Studenţilor prin 1967. Credeam că o să prăbuşească balconul unde stăteam de entuziatsmul studenţilor!
Evocări ale acelor vremuri le am pe blogul personal:
http://joenegut.blogspot.ro/2013/06/sunt-filo-american-si-eurocentric.html
http://joenegut.blogspot.ro/2013/04/nostalgie-si-istorie.html
http://joenegut.blogspot.ro/2013/03/viata-de-student.html
Referitor la ultimul paragraf, nu stiu la ce fel de realitate va referiti,deoarece majoritatea tinerilor sunt infipti in falsa realitate pe care o considera obiectiva.Oricum,de la o varsta incolo unii sunt interesati de politic,mai exact sa intre in cercuri influente pentru a urca pe scara sociala. Nu ii intereseaza formele de guvernare ,nici sa se gandeasca alternative la cea actuala,sau gpentru ca nu primesc „social points” daca fac asta. Majoritatea nu inteleg cu adevarat ce inseamna democratie,capitalism etc iar unii dau dovada de o profunda ignoranta cand e vorba de politica.De exemplu nu compileaza ca e nedemocratic sa impui democratia altora (scuza clasica a SUA pentru a invada alte state pentru resurse),minimizeaza pana la epsilon efectul pe care il au schimbarile politice la nivel global. Cum tinerii nu sunt interesati de asemenea notiuni,nu prea vad vreo schimbare sociala in viitor,decat daca le ajunge cutitul la os.Diferenta dintre atunci si acum e ca existenta propagandei era bine stiuta iar tinerii sunt foarte reactivi la ceva impus din exterior,la formalism. Ironic,informalismul restrans la un grup social,e tot formalism.