Dosar MHS în „Târgoviştea literară“ nr. 1 (anul II) / martie 2013
- 19-07-2013
- Nr. 682
-
Adina DINIŢOIU
- RECITIRI
- 0 Comentarii
Revista trimestrială Târgoviştea literară – apărută sub auspiciile Consiliului Municipal Târgovişte – propune, printre alte teme, în numărul 1 (anul II)/ martie 2013, un amplu dosar consacrat lui Mircea Horia Simionescu, intitulat Str. Mircea Horia Simionescu. Dosarul conţine fotografii şi documente (certificat de naştere, foaie matricolă etc.), alături de o serie de referinţe critice – secvenţe din cronici literare şi interviuri cu M.H.S. apărute, pe parcursul a mai mulţi ani, în diverse publicaţii literare. Printre ele se numără fragmente din texte semnate de Gabriel Dimisianu („O carte despre M.H.S.“, România literară nr. 39/ 2011), Andreea Răsuceanu („Privirea piezişă a lui M.H.S.“, Bucureştiul cultural nr. 118/ 16 octombrie 2012) sau din interviuri realizate de Ioana Revnic (în România literară, nr. 8/ 2008) şi Ovidiu Şimonca (în Observator cultural, din 30.01.2008). Ştefan Ion Ghilimescu, redactorul-şef al revistei, publică, la rîndul său, un interviu mai vechi cu Mircea Horia Simionescu, datat 17 august 1998. Spicuiesc de aici o mărturisire a cunoscutului scriitor tîrgoviştean legată de actul scrisului: „Aş numi miracolele scrisului coincidenţe; imposibil de prevăzut, necum de pregătit. Mîna scriitorului […] produce continuu o imensă cantitate de cuvinte, pe care le dispune fie după reguli străvechi, fie la întîmplare (mai exact «la întîmplare», […]