Mandela: sensul nonviolenţei şi testul puterii
- 26-07-2013
- Nr. 683
-
Cătălin MAMALI
- Politic
- 2 Comentarii
Viaţa lui Nelson Mandela, sensul acesteia, gîndurile, trăirile, faptele, spusele şi relaţiile lui Mandela, înţelese în unitatea lor, îmbogăţesc puterea reală şi imaginară a nonviolenţei practicate din iubire pentru demnitatea şi libertatea semenilor. Suferinţa majorităţii deposedate, obidite, bantustanizate (ne mai amintim bantustanele, „rezervaţiile“ care au ca scop diminuarea, şi nu înflorirea celor cuprinşi în ele) şi umilite în propria ţară, despre care unii colonişti spuneau, mai demult, ca „e foarte frumoasă, dar păcat că e locuită“, a devenit problema fundamentală a vieţii lui Mandela. A gîndit, a imaginat, a căutat, a negociat, a suferit şi a trudit pentru rezolvarea acestei probleme existenţiale; o problemă de identitate, de demnitate şi o posibilă fericire autoconstruită a celor cărora le aparţine prin naştere, cultură, idealuri, suferinţă şi dăruire. În timpul rezistenţei practicate în zona de directă confruntare cu răul societal, al rezistenţei morale practicate în izolarea închisorii (peste un sfert de secol!), al rezistenţei la ispitirile puterii atunci cînd a devenit preşedinte, dar şi al rezistenţei la încercările de idolatrizare din perioada postprezidenţială, lumea a văzut şi a recunoscut că Mandela este un mit. Un mit, aşa cum scrie Lucian Boia (Istorie şi mit în conştiinţa românească), adică o creaţie umană care poartă […]
Le-ar prinde bine si tinerilor sub 50 de ani, dar mai ales tinerilor care la ora asta se pregatesc sa le vorbeasca elevilor, la clasa, despre perioada comunista pe care si ei au invatat-o din manuale si din povesti. Le-ar prinde bine, articolul acesta, si celor care pun la cale noile programe pentru disciplina Istorie sau Filosofie. Ne prinde foarte bine materialul acesta, il gasesc de o frumusete lipsita de trufie. Iertata imi fie curiozitatea: oare profesorul de istorie care se preumbla pe la carma tarii a studiat asa ceva in „ultimii cinci ani”?
Nimeni nu-i poate lua lui Mandela meritele de luptator, jertfa asumata a libertatii personale, intelepciunea, modestia, viziunea politica. Cu atit mai mult mi se par discutabile tendintele hagiografizante, punerea lui in efigie ; ma mira iarasi ca in rectitudinea-i recunoscuta, el insusi s-a incapatinat sa nu admita consecintele pe care le-a avut intrarea ANC pe orbita SACP,ba, a refuzat chiar sa-si recunoasca adeziunea la partidul comunist. O relativ recenta controversa/polémica s-a iscat a propos de acest fapt dupa ce profesorul britanic Stephen Ellis a descoperit (si publicat intr.-o carte) probe pozitive , provenind chiar din surse ANC, relative la aceasta adeziune. A mai fost in cauza si atitudinea lui Mandela presedinte al RSA in relatia cu Libia /Gaddafi . Intrebat de ce tara sa nu aplica embargo-ul ONU Libiei comanditara de terorism a raspuns :” because we do not forget those who helped us when we needed their help“… Pina la urma, timpul va aseza lucrurile in albia cuvenita.