SOFTUL ROMÂN. Cassandra din Tomis
- 14-08-2013
- Nr. 686
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 26 Comentarii
„Scorţos ca Paşadia, molatec ca Pantazi“ (vorba mai vîrstnicului comesean Ion Barbu, campion al genului dedicatoriu), Taşcu Gheorghiu, „Şuli“, traducătorul lui Lautréamont şi al Ghepardul-ui lui Lampedusa, iar, pe deasupra, grafician „neoficial“ cu un duct cursiv inconfundabil, va fi fost un personaj descins de-a binelea din Craii… lui Mateiu (carte pe care o ştia, literalmente, pe de rost, putând fi, la nevoie, utilizat în rol de „mag“, – i. e. magnetofon). Reticent, discret şi enigmatic, adept al vieţii umbratile, acest drag prieten noctambul (de unde ochii-i noctuini) al nostru avea să ne istorisescă, mie şi soţiei mele, Mia, pe îndelete, la desert (adică pe la două noaptea), prin iunie ’68, la Lido, această „osebită anegdotă“: Era în luna lui Răpciune, anul de graţie (şi dizgraţie)1944, la Constanţa. O „lume leneşă, cochetă“ (şi de o dulce inconştienţă) se tolănea, de bronz sau brînză, la soarele ireversibil al unui Tomis scitizat de vreo trei-patru săptămîni. Scitizat, adică la cheremul „Sciţilor“ din poezia omonimă (cu puseuri panslavist-mongoloide) a marelui poet rus Blok: „Milionî vas, nas t’mî i t’mî i t’mî“ (apostroful ţinînd loc, în ocurenţă, de miagkii znak, adică de „semn moale“); ceea ce este traductibil prin „Milioane, voi [europenii], noi, puzderii“. Ca […]
Adicatelea si domnia-voastra v-atzi saturat de rrrominika, maestre?
Serban Foarta: Am inteles, maestre – zau c-am inteles din prima! Ma tot gindesc ce-am fi spus daca balada nationala ar fi fost cu vaca, nu cu oaia. Cum ar fi sunat „vacarismul romanesc”? Si ce-ar fi putut desemna, resemnarea ori blinda prostatie?
Cumva, trebuie sa le fim recunoscatori aromanilor, parerea mea… Mai ales daca ne amintim ca-n vremea lui Slavici, porcarii erau mioriticii locurilor de poveste.
Am scris „saţiu [mioritic”], iar nu „spaţiu”. Nu e vorba, deci, de vreo greşeală.
Domnilor, tot prin Moldova se foloseste si zicerea:
S’asa-i rau, s’asa nu-i bine. E un raspuns care te ajuta sa recunosti ca nu ai gasit inca solutia la problema si sa induri mai bine situatia in care te afli pana gasesti solutia la problema. Cu drag, T.
Aveţi dreptate!
Numai că starostele vânzătorilor de ziare nu dădea curs, pe plajă, gazetărescului principiu cinic „Good News Not News”, – ci, dacă vreţi, unei cassandrice vocaţii, aceea de a proroci-n pustiu…
„Ie dă rău”, – fie şi dacă vouă, bronzaţilor la soare, vi-e, deocamdată, bine!
Cât despre „e bun aşa rău cumu-i dacă bine nu se poate”, este o zicere care ne-ar pune mult pe gânduri,
de n-am suferi de, între altele, un fel de… saţiu mioritic!
@ Domnului Şerban Foarţă
Onorat peste masura de metafora Dvs., va marturisesc ca eram prea „iconoclast” si naravas pentru 8+1 (nu stiam pe atunci ca exista si un coxman magician, si nici nu visam la regate pe Thames sau Charles River), dar suficient de gregar, uceniceam intr-un double scull, impreuna cu un atlet infint mai dotat, care a mers mult mai departe de umila mea aspirantura, el ajungind in lotul national. Nu-si pierdea vremea cu fleacurile lui Lampedusa sau framantarile ‘scitilor’ lui Blok. Dar cel putin am linistea unei juneti de rezistent prin cultura (fizica), caci mi-am facut stagiile sportive la cele doua cluburi (SS1 si SS2) nepatronate de spada si scutul republicii.
Oricum, o cariera sportiva curmata nemilos cind m-a ajuns si pe mine inevitabilul „Ie de rau” sub forma nevoii imperioase de a evita stagiul militar prin subterfugiul admiterii la facultate.
Eh, daca as fi avut sansa de a fi recrutat in ’44 din liceu la garzile patriotice….
Acesta e subiectul. Cassandra din Contanta era inaintemergator al presei de azi, hranita doar din ce ie da rău. Moldovenii zic: e bun așa rău cumu-i daca bine nu se poate. Deci, cita vreme ie da rău, n-avem a ne teme de bine, părerea mea…
Nu ştiu dacă, la un 8 + 1, cele 16 rame pot fi concomitent ridicate; dar, dacă da, le dau coechipierilor comanda (eu fiind numărul „+ 1”) să le ridice-n cinstea Dvs!
Asa este, sa revenim la subiect. Dupa aproape 50 de ani de la citirea „Ghepardului” lui Lampedusa-Tascu Gheorghiu cand vine vorba de roman imi vin in minte culoarea verde-inchis a editiei din BPT si, cum spuneam, valsul din film. Rar o asemenea simbioza de capodopere: romanul si filmul.
Cat despre varsta tineretului revolutionar in august-septembrie 44 a se citi extraordinara scena a formarii garzilor patriotice pe 24 august 44 la faimosul sediu din Aleea Alexandru dintr-o alta capodopera (fara gluma!): memoriile lui Belutzu Silber.
Domnilor, sunteti fermecatori! nu m-as apuca sa banuiesc vreo asemanare cu „Craii…”, ci am sa va spun doar ca am impresia, uneori, ca dezbaterea care-i urmeaza „softului” rivalizeaza cu toate celelalte pagini ale revistei si ca intr-o zi cineva o sa puna la punct o antologie „cele mai frumoase intalniri” de la „comenteaza si tu…” hein? Cu drag, T.
Misterul personajului P.C. din delegatia care l-a intampinat in septembrie \’44 pe gen. Vinogradov este oarecum \’oblic\’, nu neaparat neobisnuit la autorul comentariului.
Daca domnia sa are in dotare lista documentata, atunci poate ne ilumineaza. Dar daca intr-adevar P.C., identificat mai spre astazi (oarecum sarcastic ?) prin \”numai ca rezistent prin cultura\”, era dl. Paul Cornea, m-as intreba care ar fi semnificatia faptului, cind la acea vreme omul nu putea sa aiba mult mai mult de 18-19 ani.
@ Domnului Şerban Foarţă
Plina de incantari invocarea lui Tascu Gheorghiu, evident posesor al acelui farmec \’fanariot\’ de personaj din \”Craii..\” si un (alt) membru al Olympului magicienilor talmacitori.
Cum conversatia a deviat spre o confruntare pe tema diverselor invazii ale hoardelor \’scite\’ (adaptate la perioada si domeniu), eu revin la \”Il gattopardo\”, unde riposta Printului era departe de a fi organica, atit in fata asaltului carthesian al valului unificarii de rit napoleonian, cit si impotriva grobianismului noilor ciocoi locali.
Daca nu va este cu suparare, as fi in dezacord: calamburul despre \’sciti\’ nu este de fel unul crud, ci incitant. Va rog acceptati impudenta unui fost (aspirant) skifist adolescentin. Si, daca tot calamburim, as spune ca nobilul de Salina était \”mal armé\” pour son temps.
Ultimul comentariu al dlui Lucid mă face să-mi dau şi eu cu presupusul…
Generalului conte Kiseliov, alias Kiseleff, un „scit” de-a binelea integru şi, pasămite, „evropean”, moldo-vlahii au de ce să-i fie recunoscători, – dacă nu pentru Regulamentele Organice (concepute, e adevărat, în „spiritul Sfintei Alianţe” şi, ca atare, cvasi-retrograde), pentru embrionul de armie naţională şi pentru sprijinul dat nouă, ca ambasador în capitala Franţei, în privinţa Unirii Principatelor.
Refăcându-ne oştirea naţională, poate ca ruşii n-au făcut-o din altruism şi generozitate, ci dintr-un pur motiv pragmatic: Principatele ca, eventual, un cap de pod la graniţa cu Semiluna, – fapt împlinit la ’77.
Curios: e un personaj interesant, bine – uneori, aproape uimitor de – bine informat, sexageanr ori pe-aproape. Ne știm de pe net.
Cine este „mesterul” lucid, de fapt (si de drept)? Nu pare a fi student la Litere… 🙂
Salut, mestere! Ma bucur sa te reintilnesc.
@InimaRea: asa e, straniu episod aceste Regulamente. Ne-au adus armata nationala – embrion, e drept , inceputuri de administratie si justitie de tip european (s-a desfiintat pedeapsa cu moartea), plus pompierii. Ca sa nu mai zic de „Soseaua” generalului Pavel Kiseliov. Si totusi „fratii” pasoptisti le-au ars in piata publica blestemandu-le. De ce? O data pentru ca, in spiritul Sfintei Aliante, bateau in cuie privilegiile boieresti – deci adio liberte, egalite, fraternite. Si mai era un motiv: „fratzii” moldo-valahi trebuiau sa urmeze linia „fratilor” occidentali: lupta pe viata si pe moarte cu tzarismul, declansata de patzania „fratzilor” dekabristi in 1825 (vor rapune balaurul in 1917). Asa ca, paradoxal, episodul Regulamentelor – reactionar si „ocupational” – e singurul pozitiv in relatia romanilor cu „scitii”.
In Craii… se pomenesc alți ruși, cei cu Regulamentele organice, eliberatori de sub turci si crestini pe deasupra, după ce ca erau bon viveuri si de neam bun – cei frecventind saloanele vremii, desigur.
Cu ceilalți „sciti”, mai venira unii, pomeniti de maestrul Foarta. De data asta, politruci, nu telali.
La 30 de ani după, misteriosul PC era șef de catedra, la istoria literaturii romane moderne (sec XIX) si autoritate incontestabila in domeniu (Romantismul in jiletca roșie, de pilda). Dar mai numerosi dintre „darurile scite” erau la teoria literaturii – Cazimir, Bratu etc. Ca student, am comis niște ghidusii rău văzute politic, care mai curind mi-au priit decit daunat, nu știu sigur de ce. După cite o isprava, mai auzeam cite un batrin profesor – slavist, unul – avertizindu-ma ca, doar cu 10 ani in urma, as fi ajuns la Canal pentru atita lucru. Si chiar unul din profesorii mei m-ar fi trimis, acela care umbla in uniforme si-narmat, chiar si la facultate, unde-si lăsa alene centironul pe masa de consiliu din catedra (atunci, intelesesem ca de Savin Bratu era vorba dar am aflat ulterior ca era un comportament comun al elitelor intelectuale venite cu „scitii”).
Cum cine e „P.C.”? P(artidul) C(omunist) [recent ieşit din ilegalitate]. Iată cum aş răspunde eu, dacă aş fi ceva mai hâtru… Altminteri, cred că cel mai bine ar fi să-i cerem „cheia” dlui lucid. – Oricum, eu sunt (aproape) sigur că aveţi un fler (aproape) infailibil!
„P.C.” din mesajul lui lucid este Paul Cornea?
1. \”Ghepardul\” ne-a fost recomandat de dirigintele si profesorul nostru de romana Al. Mitru, cel cu \”Legendele Olimpului\”. Evident l-am citit toata clasa – primul an de liceu. Dar totala desfatare am avut-o la catziva ani cand am vazut celebrul vals al lui Burt cu Claudia in regia Ducelui cinematografiei italiene, paradoxalul comunist homosexual (si Berlinguer era marchiz!). Tot pe atunci vazusem \”La ciociara\” – ma impresionase, iar legatura cu \”Ghepardul\” am aflat-o ulterior citind ca Moravia, invidios la culme, decretase cartea \”un succes DE DREAPTA\”! Am fost in Palermo acum 7 ani, participand la o conferinta tinuta in Palatul regilor normanzi, ceea ce imi dadea posibilitatea sa vad celebra capela cu mozaicurile bizantine zilnic, din pacate era in restaurare dar te puteai strecura printre schele cand muncitorii se odihneau, cam ca la noi, de, geanta latina si sudica. Fascinant amestecul de stiluri: exista in centru o biserica cu trei cupole – vopsite acum intr-un rosu deschis – pe care o crezi intai moschee transgformata precum faimoasa catedrala din Granada , dar mi s-a spus ca asa a fost construita dupa alungarea maurilor, la inceputul mileniului, caci asa stiau mesterii sa o faca. Pietele din Palermo – de verdure, de frutte si bineinteles de pesce sunt fascinante, dar doar pana spre seara cand incep sa miroasa cumplit. In schimb, la cca 5 km pe un mic munte, se afla Monreale cu catedrala cu mozaicuri bizantine – mult peste San Marco, satul din jur fiind foarte curat si aranjat (turistii?). Dar \”Ghepardul\” e in ruinele din Palermo nu in micile hoteluri din Monreale.
2. Evident, Blok si scitofonii exaltau \”vitalismul\” asiatic opunandu-l decadentei europene. In fond, Rusia a fost \”europenizata\” doar superficial, si numai cu fortza bruta de Piotr Velikii si de maicutza Katerina cea protestanta. Rusii au ramas asiatici macar in nostalgie (nu si Tarkovski!). Ne-au demonstrat cu varf si indesat in 1944 cand ne-au \”eliberat\” band pana si odecolonul si apoi fugarind tot ce purta fusta. Noroc ca prin octombrie trecusera sa \’elibereze\” Ungaria.
Dl lucid: „… scitzii au lasat destule urme ‘culturale’ pe meleagurile noastre, iar Aleksandr Blok si admiratorii asiatismului scit de pe la 1900 aveau o puternica justificare in extraordinarele artefacte de aur scitice…”
Ceea ce-i cât se poate de adevărat; numai că Soloviov sau Blok nu elogiau „neamul asiatic, scit” pentru admirabila-i orfevrărie, – ci-n calitatea lui de hoardă sălbatică şi impetuoasă, „purtând în ochii oblici lăcomia”!
Poetul la care faceţi referire, şi-a scris textul „yolic” pe
vremea lui N.S. Hrusciov („N”-ul provevind de la Nichita).
În rest, două cuvinte despre canotaj (+/- surfing): pe schifuri ca pe schiuri!
Mulţumiri, dlui Lucid, pentru adaosuri şi îndreptări…
Mă bucur că va scrie, poate, o dată despre (bună/rea?) impresia ce-i va fi făcut-o, în ’64, ca elev, „Ghepardul” lui Lampedusa-Taşcu; mă adumbreşte şi pe mine faptul că Palermo este, astăzi, „50% ruină şi murdărie” (fie şi dacă nu-l voi fi văzut nicicând); sunt de acord că a rata-o (de justesse), ca ucitel’niţa de ruseşte, pe fiica tovarăşei noastre Ana,Tania/Tatiana (Luximinovna?), este un fapt cu totul regretabil…
Mă îndoiesc, însă, că numele mămicii Pauker va fi fost trâmbiţat în presă la începutul lui septembie ’44. Cine era atunci, pentru români, această femeie comisar?! Foarte puţini, cred eu, îşi aminteau că, în mai ’41, deţinuta cominternistă Ana îi fusese returnată idolului ei, velikii Stalin, în schimbul lui Moş Ion Codreanu, arestat, în iunie ’40, de sovietici, îndată după raptul
Basarabiei, şi pus, fireşte, la păstrare prin Gulag.
Îi mulţumesc şi pentru Scythia Minor…
Nu pot, însă, spune un Tomis scitizat „din nou”, pentru că aş comite un sofism, o, dacă vreţi, fallacia dictionis, constând în echivocul, în confuzia dintre sensul figurat şi sensul propriu.
Alexandr Blok, când spune „Sciţi”, o face la figurat, iar nu la propriu, – acest neam ieşit, de veacuri, din istorie fiind numai un analogon al barbariei Rusiei revoluţionare (pe care poetul, în ‘918, o exaltă, având să-i cadă victimă curând: moare, de inaniţie, în ’21).
Ca şi Blok (poemul căruia nu-i nici măcar unul istoric), fac uz de termenul acesta la modul strictamente metaforic.
Dacă, în fine, seminţia scită ar fi fost una tot atât de longevivă ca şi aceea a lui Israel (ţara căreia, pierdută multă vreme, este din nou a ei), aş fi putut spune „scitizat din nou” şi despre Tomis (numit astfel prin metonomază).
Cam atât.
O matematica a supravietuirii imi da acum ideea sa ma joc cu virgula si cu apostroful. Zic, in sinea mea, dupa a treia lectura: ie, da\’ rau; ie da rau, da\’ ie. Fin\’ca, de la prima lectura chiar, calamburul m-a dus cu gandul la o alta ambarcatiune la fel de eleganta: yola ( iola), o ambarcatiune la fel de eleganta si usoara, poate mai scurta decat schiful, dar care la fel de elegant poate sta pe valuri. Pe valurile despre care vorbeste un poet care – de pe plaja lui taiata-n unghi perfect, unde statea pesemne sa vada soarele – contempla cum invata unii mersul pe valuri in picioare. Ie da rau, da ie. Or mai fi, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, unii care sa invete mersul pe valuri in picioare sprijinindu-se cu mana de curenti. Sau asta e alta… poveste(?).
Corect „din nou scitizata”, caci Dobrogea fusese provincia romana Mica Scitzie inca din sec. I iChr, ca urmare a camparii calaretilor rasariteni acolo timp de cateva secole inainte. Iar stirea completa trebuia sa fie „Sosirea generalului Vinogradov IMPREUNA cu tovarasa Ana si fiica sa cea mare” – pe aceasta, Tania, ratand-o la mustatza sa-mi fie profesoara de limba rusa la liceu. Stire ‘e de rau’ ar fi fost si cine i-a intampinat la mijlocul lui septembrie 44 la Baneasa din partea „Apararii patriotice”. Unul din intampinatori, P.C., traieste inca dar e cunoscut numai ca rezistent prin cultura.
Si inca un mic detaliu: scitzii au lasat destule urme „culturale” pe meleagurile noastre, iar Aleksandr Blok si admiratorii asiatismului scit de pe la 1900 aveau o puternica justificare in extraordinarele artefacte de aur scitice adunate incepand cu Piotr Veliki de totzi tzarii rusi in Muzeul Ermitajului.
Poate o data o sa scriu si cateva randuri despre impresia ce mi-a facut ca elev in 1964 „Ghepardul” lui Lampedusa-Tascu (traducatorul e de drept co-autor in acest caz) si Palermo-ul de azi, inclusiv palatul principelui-scriitor aflat langa port, oras 50% minune arhitectonica lampedusiana si 50% ruina si murdarie indescriptibile. Sic transit….