Despre fobia stîngii şi cultura pluralistă. Răspuns domnului Nicolae Manolescu
- 21-08-2013
- Nr. 687
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 26 Comentarii
Într-un editorial din numărul 33/ 2013 al României literare (O nouă critică de direcţie în cultura română?), Nicolae Manolescu se opreşte asupra recentului meu comentariu despre volumul Carte de muncă al lui C. Rogozanu, publicat în Observator cultural, nr. 685, 7 august 2013 (iar nu 427, cum greşit apare în textul domniei sale), formulînd o serie de observaţii polemice cu bătaie mai lungă. Îi mulţumesc, înainte de orice, nu pentru atenţia pe care o acordă „entuziastei, nu şi entuziasmantei“ recenzii semnate de mine, ci pentru urbanitatea intervenţiei şi pentru ocazia nescontată pe care mi-o oferă de a zăbovi asupra unor chestiuni cu adevărat importante, care merită discutate pe larg. Dincolo de orice partizanate politice, dar nu dincoace de ele. Remarc, pentru început, faptul că profesorul Manolescu îmi găseşte circumstanţa atenuantă a naivităţii („naivitate care mă lasă perplex“) şi că înclină a crede că nu mi-aş înţelege „propriul discurs“. Mă rog… În ceea ce priveşte „cuvintele înălţătoare“ pe care le-aş fi dedicat nu cărţii lui Rogozanu, ci grupării Critic Atac, în care, da, văd cea mai importantă iniţiativă intelectuală din România ultimilor ani, nu cred că am exagerat cu nimic. Iată-le, cu tot cu comentariile maliţioase ale criticului: „pluralismul efervescent (sic!) […]
Acuza de antisemitism a aparut pe forum, ca o reactie la felul in care ati citat din Manolescu. Dvs i-ati spus gluma nereusita, etnicism. Altii ii spun antisemitism si stiti bine ca asta chiar nu e o gluma. E un stigmat.
Restul erau ironii la adresa ideologiei de la criticatac, care chiar e iresponsabila. Iar pe Marx ma indoiesc ca l-au citit. Cel putin dl rogozanu care se pare ca a descoperit ca limbajul manelist da bine la publicul de stanga decat critica marxista… A propos, si el vorbea de rasism…
Mi-as permite sa va recomand sa recititi/cititi Demonii. Atmosfera de la crticatac seamana cu cea de acolo, anarhie.
Sincer, mi se pare inacceptabil ca niste tineri sa promoveze azi, in Romania o astfel de stanga. Exista totusi si social democratie, evident nu psdism, ci una reala care a adus bunastare in tari cum e Austria de ex. Insa ceea ce promoveaza prietenii dvs de pe critic atac e o noua forma de ura de clasa. Si nu intamplator e ca tinta furiei lor sunt tot elitele. Nu vi se pare totusi ca istoria se poate repeta?
@Un pesimist: l-a acuzat vreun tinar de pe CA pe Nicolae Manolescu de antisemitism? Sinteti in plina confuzie.
„Putin anarhista, adica de sorginte leninista” (!) A spus dl. Manolescu asa ceva? Mai studiati cum vine treaba cu anarhismul. Chiar si cliseele trebuie folosite corect…
„Putin marxista, adica l-a citit pe Marx”… Ei, asa da! IoI
@Mihnea Moroianu: de data asta ma tem ca aveti dreptate.
Ce mi se pare ciudat, insa mereu confirmat de realitate, este faptul ca de fiecare data cand cineva vorbeste in termeni critici despre comunism, intervine o voce care acuza antisemitismul celui care a indraznit sa deschida gura.
Asa s-a intamplat si in anii 90 cand, in loc sa vedem cine ne-a omorat parintii si bunicii prin inchisori si lagare comuniste, intelectualii echidistanti, critici, pluralisti si cum or mai fi fost (dl. Cerant a trecut in revista o multime de subcategorii ale stangii) au hotarat ca adevaratii nostri dusmani sunt cei cativa inelectuali care au cochetat in tinerete cu legionarii, fara sa fi apucat sa semneze vreo sentinta la moarte asa cum i s-a intamplat unui Sadoveanu in calitate de prsedinte ale marii adunari. Asa incat au sarit cu totii pe Eliade si Cioran.
Cu ce a gresit dl Manolescu acum? Desi a dovedit ca nu e un intelectual basisit (vezi istoria cu plagaitul; ar fi interesant de aflat care e parerea dlui Cernat in privinta plagialtului, ca doar e un intelectual critic si echidistant), a indraznit sa afirme ca platforma Criticatac ar fi cam de stanga, putin anarhista, adica de sorginte leninista, putin marxista, adica l-a citit pe Marx, putin maosita, ca doar si Mao tot din Marx se trage. Si, ca un parinte, l-a certat putin pe dl Cernat punand pe ici pe colo cate un sic in paranteze. Se pare ca asa ceva e cam greu de suportat.
Cum adica stanga se trage de la Lenin si Mao? Astia sunt de fapt niste capitalisti deghizati in oameni de stanga (asta puteti citi pe platforma Criticatac sub semnatura unui veteran si parinte dl. Karnouth). Capitalistii ca Lenin, Stalin si Mao au ucis vreo 100 de milioane de oameni…
Comunismul, in varianta subcategoriilor dlui Cernat nu si-a cantat adevartul cantec. Abia prin voce lui Costi Rogozanu si a prietenilor sau antologati in cele doua carti pe care dl Cernat i le recomnda calduros dl Manolescu, poti afla cat de pura, de nevinovata este stanga comunista.
Nici prin gand sa nu va treaca sa pomeniti ca tot secolul trecut a demonstrat cu milioane de victime ceva. SAu sa indrazniti sa spuneti, ca totusi, in Romania regimul comunist a fost ilegitim si criminal. Astea doua adjective ii scot din minti pe tinerii absolut remarcabili de pe critic atac. Si ar fi pacat, pentru ca in asemena momente isi pierd si simtul critic, si masura, si ideologia. Te acuza ca esti basisit sau, cum i s-a intamplat dl Manolescu, antisemit…
sa polemizezi cu Manolescu? Tipul este rasuflat de mult. Din punct de vedere ideologic este un rudimentar anticomunist.
Aveţi într-un fel dreptate :
Aşa-zisa ”elitǎ post-decembristǎ”, improvizatǎ, prost pregǎtitǎ, lipsitǎ de patriotism şi animatǎ exclusiv de idealurile auto-afirmǎrii şi parvenirii rapide – a fost o decepţie pe toate planurile şi o formǎ de perpetuare a defectelor vechii elite comuniste care i-a dat naştere.
Pe de altǎ parte, experienţa acestui eşec nu e oare suficientǎ pentru a demonstra cǎ simpla ”întoarcere a vestei” ideologice, prin trecerea bruscǎ de la stânga la dreapta (sau invers) nu e nici pe departe suficientǎ pentru a ţine loc de culturǎ, de nobleţe şi de spiritualitate?
Servilismul în faţa Americii (imagine fidelǎ a devotamentului faţǎ de Uniunea Sovieticǎ de la sfârşitul anilor ’40, deci fǎrǎ nicio legǎturǎ cu atracţia pentru aşa-zisele ”valorile ale Occidentului”), admiraţia pentru neo-liberalismul cinic, acceptarea entuziastǎ a exceselor HARD power-ului (nu a celui SOFT, care înseamnǎ exact contrariul lui) şi a uniformizǎrii generate de globalizare – toate astea nu pot stârni decât revoltǎ amestecatǎ cu plictisealǎ.
Din direcţia opusǎ însǎ, manifestǎrile underground-ului de stânga cu mascǎ pluralistǎ nu pot decât sǎ trezeascǎ vagi amintiri despre ”Bluze Albastre” şi ”Azi”, despre Alexandru Sahia, Zaharia Stancu, Jebeleanu, Macovescu şi alţi promotori interbelici ai Luminii de la Rǎsǎrit.
Zizek sau Hayek ?
Stângism impenitent sau neo-liberalism agresiv ?
Îndobitocire de stânga sau îndobitocire de dreapta ?
Maniheismul şi polarizarea – douǎ boli incurabile, ieşite din laboratoarele ideologice ale secolului XX…
Domnule Moroianu, de acord cu dumneavoastra ca e nevoie de asemenea exegeze, dar, pacatele mele, asta-i treaba de profesionisti in ale filosofiei. Eu nu sint asa ceva. Nici Nicolae Manolescu, mult mai titrat decit mine, nu e. De altfel, pentru comentarea textelor de critica literara si de ideologie sau ale discursurilor parlamentare, nu e musai nevoie de cunoasterea limbii lui Kant.
Inteleg ca sinteti marcat de polemica pe care am purtat-o pe forum despre romanul scris de un cristian, dar nici chiar asa…
Politologie? Am comentat o carte de articole ideologice a lui C. Rogozanu, care nu e defel politolog. Nicolae Manolescu, nici domnia sa politolog, mi-a raspus, eu i-am raspuns la rindu-mi. Dupa dvs., nefiind nici unul dintre noi politologi, trebuia sa nu scriem nimic din ce-am scris. Frumoasa logica pentru un om cu formatie filosofica 🙂
Şi eu vǎ mulţumesc pentru rǎspunsul exprimând încrederea în valenţele minimalismului şi ale învǎţǎrii din mers.
Cultura românǎ actualǎ, atât de sprintenǎ şi lipsitǎ de complexe, are mare nevoie de interpreţi ai lui Maiorescu şi Nae Ionescu nebazaţi pe auxiliarul demodat al limbii germane, ci numai pe exegeza romanelor-înjurǎturǎ autohtone şi a politologiei ca violon d’Ingres…
Delir discursiv exacerbat pina la a ajunge la fel de neplacut ca escarele unei severe afectiuni dermatologice, opinii colorate “ideologic” legate de o augusta irealitate neaosa : polaritatea stinga- dreapta in batatura noastra. Una e sa ai pareri (ridic miza, ‘convingeri’ ideologice), alta e sa guvernezi. Guvernantii nostri, de denominatie diversa, s-au dovedit uluitor de egali in ineficientsa, spirit mafiot-cleptocratic in permanentas si democratocid/justicid cind se vad pe mari cai mari populist ori dubios adjudecati . In tarile cit de cit normale, guvernantii relaxeaza strinsoarea ideologica pentru a incerca sa duca barca guvernatilor spre un liman probabil ori dezirabil (e.g. : in Franta ori in tari scandinave , guverne socialiste apeleaza la instrumentar de dreapta in tentativa de gasi solutii problemelor societatii) . La noi, asa-zisa polaritate ideologica incinge pina la incandescenta sabiile discursive (pe platforme…) si ofera un terci indigest de incompetentsa aiuritoare la nivelul guvernarii . Unde e interesul pentru o minima bunastare generala, de o parte ori de alta?
In ce-l priveste pe d-l Rogozanu, am impresia ca inteligenta-i e secunda unui spirit de provocare (e o vacherie sa afirmi, doar pentru ca Plesu ti-e antipatic, ca atunci cind acesta -initiativele lui, de fapt- se intimpla sa aiba sprijin material din partea statului, e un caz flagrant de rasism daca Salam si alti copii de minune nu se bucura de aceeasi sansa) ce e afin altor internationalisti ai provocarii. L-am audiat live (2012) pe gurul (un gurist mai cu staif) Zizek vorbind despre soteriología comunista: “Communism is unavoidable!” Intrebare din sala: “Si va fi din nou, o mare revolutie, cu rasturnari sociale?” Zizek : “ Absolutely ! ” Intrebare : “Cu lupta de clasa, gulaguri …” Zizek: “ No, no more stalinism, it will be done properly, as it should have been done the first time around, it will be diferent …” (!!! n.m. mie imi suna :Alta data , alta data, o s-o facem si mai si mai lata..). Profetic, aferim!
Si, pentru ca statua Micii Sirene tocmai si-a sarbatorit centenarul, nu pot sa nu fiu induiosat de sunetul de sirena alarmanta venind dinspre o sigla (WHMM sau HMMW) care ne reconforteaza, la ora cind nazistii de vitsa veche dispar prin decretul naturii, ca antisemitii (gen N.M.) sint on the record. Mi-aduce aminte de soarta ciinilor de paza din lagarele cu “politici” ai Gulagului cind acestea s-au desfiintat: de cite ori se nimereau sa vada cozi, mase de oameni incolonate (la magazinele de piine ori asteptind intrarea in stadioane etc.) canidele de paza si de veghe (watch-dogs) se asezau alaturi ca sa le “mentina regulamentar”. How wonderful! Si, oarecum de acelasi gen, sub patronaj onomastic sapiential, vine altcineva sa afirme ca evreitatea se reduce la practica religioasa. Ei, da, lumea evolueaza.
@Mihnea Moroianu: nici o grija, nu aspir nici la statutul de ideolog, nici la cel de teoretician al politicului, Sint doar un comentator cu optiuni pe care uneori tine sa le afirme. In aceasta calitate, da, ma calific „din mers”, fara sa aspir insa la vreo functie. Tot ce pot sa spun e ca, spre deosebire de altii, nu ma pronunt pe necitite. Presupun ca nici dumneavoastra nu sinteti calificat in domeniul teoriei politice, iar daca ar fi sa se pronunte doar cei specializati in materie…
In ce-l priveste pe dl. Boia, superficialitatea volumului in cauza nu vizeaza doar „aberatiile” despre Eminescu, ci si chestiuni de ordin istoriografic, din propria „specialitate”, adica.
Va dau dreptate – fie si in parte – cu privire la „maiorescianism”. Am trecut cam usor peste. Ceea ce voiam sa spun, intre altele, e ca „maiorescianismul” reprezinta ABC-ul criticii noastre estetice, dar nu putem ramine doar la alfabet. In sens mai larg, el este legat de o viziune liberal-conservatoare asupra culturii/literaturii (nu mai vorbesc de societate). Trebuie sa recunoasteti ca nu e nici singura posibila, nici singura legitima. La urma urmei, ce-ar fi fost Maiorescu fara adversarii sai? Ce-ar fi fost, de fapt, oricine fara adversarii sai?
Chestiunea chiar merita o discutie separata. Poate cu alta ocazie.
Multumesc, oricum, pentru interventie.
Pe la începutul anului 1991, scena politicii româneşti era marcatǎ de chestiunea apropiatei oficializǎri a “braţului politic” al Alianţei Civice, viitorul PAC, lansat în vara aceluiaşi an sub preşedenţia lui Nicolae Manolescu. Partidele “istorice”, şi în primul rând PNŢ (cred cǎ nu devenise încǎ “CD”) priveau cu o certǎ îngrijorare perspectiva transformǎrii “factorului civic”, dintr-un aliat şi un catalizator apolitic al “opoziţiei democratice”, anti-FSN (PDSR), într-un concurent electoral, condus de personalitǎţi ale “societǎţii civile”, mai mult sau mai puţin marcate de trecutul de membrii PCR, şi care nu fǎceau niciun efort pentru a-şi ascunde speranţa cǎ, într-un viitor relative apropiat, vor ajunge sǎ depǎşeascǎ şi ulterior sǎ îngroape vechile formaţiuni renǎscute şi, dupǎ pǎrerea lor, datoritǎ vârstei avansate a liderilor, lipsite de orice viitor real. Îngrijorat era şi Corneliu Coposu, preşedintele PNŢ, care-şi vedea astfel puse sub semnul întrebǎrii toate eforturile de stabilire a unui dialog constructiv cu organizaţiile civice grupate în jurul AC şi al GDS. Dar, cu experienţa şi instinctul pe care pânǎ şi adversarii erau siliţi sǎ i-l recunoascǎ “off record”, fostul colaborator al lui Iuliu Maniu privea totuşi situaţia cu un anumit sânge rece, bizuindu-se desigur pe o analizǎ realist a crasei lipse de experienţǎ a impetuoşilor adepţi ai politizǎrii Alianţei Civice. Aceastǎ atitudine se oglindea şi în raporturile de o impecabilǎ relaxare şi urbanitate pe care a ştiut sǎ le pǎstreze cu Nicolae Manolescu înainte şi dupǎ crearea noului partid. Dovadǎ o scurtǎ relatare pe care, împreunǎ cu alţi membri ai Solidaritǎţii Universitare (unul din aliaţii de atunci ai AC) am avut ocazia s-o aud chiar de pe buzele bǎtrânului lider al opoziţiei, relatare a cǎrei reproducere constituie unul din mobilurile acestor rânduri.
Corneliu Coposu ne-a povestit nu fǎrǎ umor o masǎ luatǎ în doi la Capşa împreunǎ cu Nicolae Manolescu, ale cǎrui intenţii şi planuri dorise sǎ le cunoascǎ mai bine cu acel prilej. Momentul crucial a fost, din câte-am înţeles, cel în care cunoscutul critic literar, pe punctul de a face saltul în marea politicǎ, a fost întrebat de bǎtrânul sǎu conviv dacǎ are niscaiva reprezentǎri şi cunoştinţe concrete despre “cum se face politica”. La care viitorul politician a rǎspuns cu un gest larg – şi cu afirmaţia plinǎ de încredere în sine: “Astea sunt lucruri care se-nvaţǎ din mers!…”
Ceea ce a urmat ştie toatǎ lumea: Câteva succese iniţiale ale noului partid, înfiinţat cu surle şi tobe la Alba Iulia şi acceptat printre celelalte partide şi asociaţii grupate Convenţia Democraticǎ; ratarea de cǎtre Manolescu a scrutinului intern pentru desemnarea candidatului CDR la alegerile prezidenţiale din ’92, scrutin câştigat, datoritǎ sprijinului PNŢ, de cǎtre outsiderul Emil Constantinescu, propus de Alianţa Civicǎ; deteriorarea ireversibilǎ a relaţiilor dintre PAC şi organizaţia care i-a dat naştere; ieşirea PAC din CDR şi neintrarea PAC în Parlamentul ales în ‘96 (anul alegerii ca preşedinte a lui Emil Constantinescu cu voturile reunite ale CDR şi PD); adâncirea crizei identitare a PAC şi fuziunea prin absorbţie cu PNL, cu Manolescu preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii extinse (1998); demisia din PNL şi retragerea din politicǎ a lui Manolescu (2000); stomparea treptatǎ şi eclipsarea completǎ a noţiunii de “societate civilǎ”, care dominase discursul public şi speranţele fuziunii dintre politicǎ şi moralǎ în primul deceniu de dupǎ ’89.
PS N-aş fi recapitulat aceste repere ale furtunoasei şi nu foarte plinei de succes cariere politice a cunoscutului critic literar, dacǎ nu m-ar fi frapat analogia cu aventura, orientatǎ, e drept, nu spre practica, ci spre teoria şi ideologia subiacentǎ politicii, în care un alt critic literar, dl Paul Cernat, pare decis sǎ se angajeze la numai 13 ani dupǎ eşecul celui dintâi: aceeaşi nonşalanţǎ, acelaşi avânt tineresc – şi aceeaşi convingere intimǎ cǎ lipsa experienţei şi a pregǎtirii serioase pote fi compensatǎ “din mers”…
Mǎ întreb în particular care ar fi reacţia d-lui Cernat dacǎ un sociolog sau un istoric s-ar lansa în speculaţii avansate asupra evoluţiei literaturii române de-a lungul secolelor. Iar faptul cǎ ipoteza nu e defel nerealistǎ în contextul diletantismului cronic care afecteazǎ viaţa noastrǎ intelectualǎ de astǎzi e demonstrat cu asupra de mǎsurǎ de aberaţiile debitate asupra valorii creaţiei eminesciene de foarte prizatul istoric Lucian Boia (v. “De ce este România altfel?”, p. 22).
Cât despre incredibila uşurǎtate şi suficienţǎ cu care dl Cernat însuşi gǎseşte potrivit sǎ vorbeascǎ despre „eternul maiorescianism”, „fetişizarea bigotǎ” a acestuia, etc – ele ar merita o tratare de sine stǎtǎtoare, prea puţin în accord cu caracterul narativ al acestor notaţii…
@Vicus: asta-i o alta discutie, complicata. In ce ma priveste, cred ca „impresionismul” si argumentele de autoritate ar trebui evitate in disputele unde ar trebui sa primeze rationalitatea argumentativa, sustinuta de probe. Constat, cu tristete, ca dl. Manolescu nu se coboara la asa ceva cind isi combate „imaturii si iresponsabili” preopinenti – cu sau fara „opera”! – stampilindu-i lejer in absenta unei cunoasteri reale a fenomenului. In cazul generatiilor crescute intr-un climat mai putin autoritar, asemenea atitudini nu mai impresioneaza si nu mai conving. Din pacate pentru unii, din fericire pentru altii.
Banuiesc ca luat de val ati vorbit dvs „brambura” !
Nu cred ca astfel de „interventii” vor ajuta la ridicarea
stangii data de gruparea Criticatac …Daca se va ridica
vreodata (inca nu se vede acest fenomen). Cu toate
(eventualele) greseli ale sale, domnul Nicolae Manolescu
are o opera; la ceilalti poate va fi, poate nu va fi …
Am fost rau, stiu, dar tot raman la parerea mea ca ar trebui sa utilizam metodologii critice mai recente decat impresionismul secolului al XIX-lea cand ne evaluam propria istorie a criticii literare. Altfel, oameni ca Virgil Nemoianu vor fi intotdeauna priviti pe o scara simbolica sub Nicolae Manolescu de catre marele (sau micul) public. Eu cred ca lucrurile stau exact pe dos.
Multumesc.
Sa nu-i facem insa o nedreptate, luati de val, lui Nicolae Manolescu si sa amestecam planurile. N-o fi exportabil in cultura anglo-saxona, dar in literatura romana si mai ales pentru literatura romana, este un critic literar esential. Tocmai de aceea, asteptam argumente ceva mai solide din partea domniei sale decit cele de autoritate. Cu atit mai mult cu cit il stiu drept un om deschis ideilor cu care nu-i de acord.
Bravo pentru articol. Intr-adevar, a ramane cu Manolescu inseamna inchistare, paralizie mentala, divertisment snob, retorism pagubos. Ar fi ceea ce Adrian Marino numea „literatucentrismul” excesiv al culturii romane, „eseistica” usurica, de parca sociologia, politologia, filozofia ideilor nu ar fi atins in Occident culmi ale rafinamentului intelectual.
Cei de la Criticatac sunt deja o institutie culturala in Romania, cea mai vie miscare de idei produsa in ultimii 10 ani in Romania. Iar faptul ca sunt de stanga, asta supara cel mai tare in Romania. Stanga este demonizata si pipernicita intentionat.
Dar viitorul, sunt sigur, este al Criticatacului. Intr-un deceniu ei vor deveni autoritatea epistemica numarul 1 in Romania.
Iar pe domnul Manolescu? Poate ii traducem cateva carti in engleza, sa vedem ce ar spune critica literara occidentala despre valoarea lor… Aia de stanga, dar si aia de dreapta. Sa te tii atunci.
D-le Manolescu,
Daca ati putut sa-l caracterizati pe Lenin ca evreu (si nu era), ati fi trebuit sa-l bagati in sinagoga si pe Alecsandri, poate. Ambii erau la fel de chinezi.
Dar relativ la Marx, ar fi util sa va informati macar, inaintea cliseului tendentios ( oare evreu=? spuneti-o Dvs, ca etnicist), aruncind o privire superficiala pe Wikipedia, ati fi putut afla ca familia lui Karl Marx se convertise inaintea nasterii sale la religia protestanta, iar insusi „conationalul lui Lenin” a fost antisemit.
Cind ma gindesc ca D-l Manolescu e ambasador la Unesco, nu pot decit sa compatimesc o astfel de alegere.
Cititi, D-le Manolescu: http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx
Nu am mers pina acolo cu indrazneala incat sa il caracterizez de antisemit. Eu am scris etnicist… De altfel dl Manolescu se caracterizeaza singur. Intr-adevar foloseste prejudecati, clisee. Din nefericire nu este la primul derapaj. De asemenea, la pozitita domniei sale tot ceea ce exprima public se taxeaza. Ar fi trebuit sa isi reciteasca textul si sa reflecteze ce expresii pastreaza si ce corecteaza. Daca ar fi scris textul respectiv in limba franceza si l-ar fi citit colegii de la UNESCO sau mediul intelectual francez, va asigur ca iesea o mica viltoare media!!!! Am fi putut citi mesaje precum „Ambasadorul Romaniei… foloseste expresii cu conotatii antisemite…”
Orice doctrina frizeaza dogmaticul, ca si cam orice teorie, sistem filosofic, fiindcă presupune acceptarea ipotezei – punctul de sprijin invocat de Newton, pentru a modifica echilibrul din Univers.
Teoretic, toate sint valabile cita vreme demonstratia e strânsă, logica, impecabila. Problema apare cind modelul teoretic e de aplicat, in drumul Ideii – de la Pura, la Absoluta, ceea ce înseamnă, de regula, dogmatism. Atit pot oamenii, chiar si cei mai bine intentionati. Justificat deoarece dogma e de aplicat si cu ajutorul dar si- mpotriva tuturor celorlalti oameni. Starea de gratie a oricărui sistem rezista doar in utopie, nedrept ironizata in numele luciditatii, al spiritului realist, cind tocmai menținerea virginitatii sale teoretice e dovada de realism, unul sceptic – ce-i drept, socotind omenirea (încă) inapta pentru.
Sint un om de Stinga, nepracticant. Cit ma privește, recunosc ca mi se trage dintr-o empatie structurala, un dat cu care am avut a ma acomoda pina la a-l mi asuma. Cind mi-s mai autocriticist, așa, ironizez propria-mi natura insetata de Spiritul Justiției Universale – tot o ipoteza, in cel mai fericit caz. După cum, recunosc ca si-n Dreapta poate funcționa aspiratia cu pricina, producind tot atâtea revelatii repede urmate de (posibil) autoironice antirevelatii.
Cu toate acestea, observ ca umanitatea a depășit starea edenica a credintei in legi obiective, devenite instrumente de lucru – din tabuuri, cum erau cindva. Astfel, Economia ajunse ca electricitatea: dintr-un fenomen natural, de înțeles si folositor, într-un produs de laborator (Think Tank daca așa dorește careva) cu aplicabilitate (pe cit posibil) riguros calculata. Odată confirmată prin programul-pilot, teoria devine producție de massa, universala. Pina cind își arată limitele, si e nevoie de alta ori chiar de altceva, de pe alta baza teoretica.
Dar toată odiseea atingerii punctului terminus (Ithaca, ah – Ithaca) e un parcurs eroic, unde-s de înfruntat ostilitati de neînțeles. Ceea ce duce, recurent, la ideea unei ostilitati universale – conspiratie mondiale, in vremea noastră posac-pragmatica. Așa-mi apare Dreapta, azi. Imagine potrivită d-lui profesor Manolescu, pe care eu așa îl știu – posac.
Nu ca generozitatea Stingii militante pe CritiAtac mi-ar părea voioasa ori relaxanta, măcar. Vad si acolo posaci de mare viitor. Unul e Rogozanu, un nihilist bine temperat, cel puțin – deocamdată.
Pina la urma, care ar fi avantajul de a fi posac? Un răspuns posibil – pragmatismul. Haida-de!
Ma tem ca nu-i decit drumul spre sumbru, ceva nepromitind eroicul ci ucigatorul banal.
Domnule Cernat, nu are rost sa intendem o polemica in legatura cu un om pe care il respect pentru ceea ce a facut si ceea ce a refuzat sa faca in timpul regimului Ceusescu. Ne place sau nu a folosit din ignoranta, nestinta sau deliberat un cliseu antisemit. Apropo de exagerari si utilizari dubioase ati citit editorialul lui Nicoale Manolescu din Romania Literara despre Roger Garaudy?
Citez din faimoasa zicere despre emigrantii francezi: Nu atzi uitat nimic si nici N-ATZI INVATZAT NIMIC.
Citez si din celebrul articol al lui Iorga din 29 iunie 1940: DE UNDE ATATA URA? Sa-l ameninti cu „sunt on the record” pe Manolescu e mai mult decat jalnic.
@Alexandru, @Radu Ioanid: sa nu exageram, domnul Nicolae Manolescu nu poate fi suspectat in nici un fel de reflexe antisemite, dimpotriva. (Nici de pulsiuni antichineze, apropo de Mao). Sint, de asemenea, convins ca exemplele pe care le-a adus nu vizau nici pe departe asa ceva. Mi s-ar parea cu totul unfair sa nu spun asta. Din pacate, asa se intimpla atunci cind folosesti, in loc de argumente, clisee care se preteaza si unor utilizari dubioase.
Stie domnul ambasador al Romaniei la UNESCO, Nicoale Manolescu, ca a utiliza formula „evreii Marx si Lenin” inseamna folosirea unui cliseu antisemit – evreii au creat/adus comnunismul -?!
Marx a fost evreu si inca unul antisemit, dar faptul ca poate Lenin a avut un bunic evreu convertit nu il poate plasa in acesta categorie etnica. Sa faca bine domnul ambasador sa verifice in ce companie s-a pus. Caracterizarea lui Lenin ca evreu este in general facuta de cele mai salbatice si inculte cercuri extremiste de dreapta. De altfel domnia sa nu este la primul derapaj de acest fel….Penibilele sale luari de pozitie pro-Antonescu sunt on the record…
@profesor: pai, tocmai asta e problema, ca nu era mai detaliat si mai pe larg explicat, dimpotriva. De ce nu cititi editorialul?
Splendid exercitiu de critica aplicata a ratiunii cinice, d-le Cernat. Daca veti concede ca moneda tare este scoasa din piata de moneda/monezile mai slabe, veti avea doar o mica explicatie pentru care aparatul critic, animat doar de dialectica pro-contra, pierde din inaltimile stratosferice visate.
In baltoacele lor rinocerii par sa fie vesnici, cata vreme balariile din jur sunt comestibile iar pasarile sanitar se limiteaza la a ciuguli dintre dintii suverani.
Platformele si gazetele acelea citate de d-voastra, care debordeaza de calitati, aduna cu chiu cu vai cateva mii de nauci, in total raspar cu destinul pastorilor oieri chemati sa sporeasca si sa invartoseasca turmele. Mai mult, literatii autohtoni ca inspiratori par sa viseze la performanta distinsei lor colege care, inseminata artificial, procreaza -minune- la peste 60 de ani.
Un dispozitiv critic, literar-social-ideologic, la care ar lucra cu acribie legiuni de intelectuali rafinati, si-ar inventa probabil propulsia si combustibilul. Daca se intampla sa-l detectati dati semnale…
Domnule Cernat, chiar credeti ca toti cei cu vederi
de „dreapta” sunt „suporterii” lui Basescu and comp. ?
Ceea ce pare sa nu inteleaga adeptii „social-democratiei”
din Romania (si chiar din UE !), adica cei cu vederi
de „stanga”, este faptul ca falimentul regimurilor comuniste
se rasfrange in mod natural si asupra politicilor de „stanga”,
iar multi oameni (nu numai intelectuali) considera ca o
politica de dreapta cu unele masuri sociale este mult mai buna decat „debandada” unei social-democratii facuta cu
vechi oameni ai stangii comuniste (inclusiv reprezentanti
ai URSS in Romania !). Desigur, critica masurilor proaste
in orice guvernare este nu numai necesara, dar si buna, in
sensul unor modificari ulterioare in guvernare. Aici, aveti
dreptate sa criticati greselile guvernarii de dreapta anterioara,
dar nu sunteti „credibil” deoarece nu criticati cu aceeasi
masura greselile guvernarii de stanga actuala ! Mie, aceasta
guvernare mi se pare intr-adevar catastrofala … Sigur, imi
veti cere sa justific aceasta caracterizare, dar este prea mult
de spus pentru a fi dat intr-un comentariu. Ma limitez la un
subdomeniu foarte important: invatamant universitar si
cercetare. Aici este suficient sa cititi ce s-a scris despre modificarile legii educatiei si despre reducerile de fonduri la proiectele nationale, modificarea criteriilor, inlocuirea expertilor straini cu cei nationali (in unele domenii asta
duce numai la conflict de interese si la utilizarea unor evaluatori modesti stiintific; nu toti, dar sunt mai multi cei
„modesti” decat cei foarte buni !).
Oricum, daca vreti sa fiti credibil trebuie sa „indrazniti”
sa criticati si guvernarea actuala de „stanga” cu aceeasi vehementa cu care o faceti la ceilalti. Cred ca dl Manolescu v-a aplicat cam aceleasi argumente, mai detaliat si mai pe
larg explicat.
Cum poate un AMBASADOR la UNESCO sa scrie „Marx şi Lenin au fost evrei”????