AVALON. Echinox. Mărturii epistolare
- 23-08-2013
- Nr. 687
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Volumul O insulă de clujeni-neclujeni la Cluj. Corespondenţă Mircea Zaciu- Marian Papahagi (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2012) clarifică o serie de momente din istoria incipientă a revistei studenţeşti Echinox, completînd informaţia asupra primilor ani din existenţa cunoscutei publicaţii de la Cluj. Un alt gînd, relaţionat cu toate cele din articolul anterior (deşi alfel), se face cunoscut din partea lui Mircea Zaciu la sfîrşitul anului 1971: „Fapt e că n-am încetat să visez la o revistă, care ar putea întruni nişte forţe tinere din care ştiu că şi tu ai face bucuros parte“ ([34], Cluj, 19 decembrie 1971, p. 132). Marian Papahagi reacţionează interesat, dar oarecum prudent, pe bună dreptate (căci nu se înfiinţa în acel moment chiar atît de uşor o redacţie nouă): „atunci cînd se vor fi adunat cei ce vor vrea să lucreze, şi cînd vor fi stabilit exact cum vor să fie acea revistă, apariţia ei va fi o pură formalitate (între altele ţin să vă spun că mor de curiozitate să aflu cine sînt misterioasele persoane capabile de atît de frumoase intenţii, şi anume de a da Clujului o serioasă şi stabilă atmosferă intelectuală. E mult de făcut în sensul ăsta, şi faptul că oamenii […]