AVALON. Ziua limbii

Uneori, istoria care se face sub ochii noștri devine recognoscibilă. Nu întotdeauna și nu pentru oricine. Mulţi dintre noi, prinși în fluxul scurgerii cotidiene a timpului pe cadranele ceasurilor, ca și de noianul de aranjamente cotidiene, nu prind „sunetul“ particular al schimbării. Zilele trecute s-a celebrat însă, pentru întîia oară în România, Ziua Limbii Române, a limbii în care vorbim și scriem; a patriei sonore care ne conţine. Cum trăim în acest mediu lingvistic nu doar în stare de veghe, ci și în spaţiile onirice pe care le traversăm noapte de noapte – atunci cînd visele noastre se fac ecourile unor gînduri rostite, ale unor conversaţii între personajele care le populează –, se poate spune că, pe lîngă toate celelalte sfere care ne conţin (biosfera, hidrosfera, noosfera etc.), logosfera specifică ce ne protejează și ne exprimă pe noi, românii, a dobîndit o recunoaștere oficială. Decizia sărbătoririi limbii noastre are valoarea unui certificat de nobleţe, căci cel de naștere rămîne, pînă la alte, eventuale, descoperiri textuale, declaraţia cursivă de identitate a martorului Neacșu din Cîmpulung; o declaraţie care devansează actualul moment cu circa cinci sute de ani. Recunoașterea importanţei ei – primite acum acasă la ea – a întîrziat faţă de […]