Fereastra care se deschide, strada care ne absoarbe
- 11-09-2013
- Nr. 690
-
Alexandru MATEI
- Actualitate
- 11 Comentarii
În traducerea în limba engleză a unei cărţi în franceză, Eclaircissements (Lămuriri) – aşa e acum, cu libgen-ul, găseşti de toate, dar numai în engleză –, Michel Serres îi spune lui Bruno Latour: „Cînd eram tînăr am rîs mult citind Fenomenologia percepţiei de Merleau-Ponty. Cartea începe cu aceste cuvinte: «La începutul studierii percepţiei, găsim în limbaj noţiunea de senzaţie». Nu-i o introducere exemplară? […] De la fereastra lui, autorul vede un copac, mereu înflorit; se ghemuieşte la biroul lui; din cînd în cînd apare cîte o pată roşie – e un citat. Ceea ce poţi descifra în această carte este o simpatică etnologie a citadinilor, care sînt hipertehnicizaţi, legaţi cu lanţuri de scaunele lor din bibliotecă şi lipsiţi în mod tragic de orice experienţă tangibilă. Multă fenomenologie şi nici o senzaţie – totul via limbaj“. Poate că nu e tocmai consistent să spui că dacă dreapta e la putere ţii cu stînga, şi dacă e stînga, ţii cu dreapta, dar e un punct de pornire pentru cineva care citeşte expresia dezamăgirii unui stîngist a cărui poziţie nu e, în democraţia noastră,decît una printre altele. Baudrillard a murit şi se pare c-a fost citit de artişti, mai puţin de gînditorii politici. […]
@Grigore Para: va invidiez ca la virsta dvs. mai credeti in basme si poezii cu generatii pure. Probabil ne-ati confundat cu dna Mungiu-Pippidi, domnia sa se ocupa de curatenia clasei politice a Romaniei viitoare. Pentru mintuiri de acest gen, intrati pe site-ul ARC.
E nevoie de o alta generatie de oameni politici, ca de aer, dar nu pentru ca sa ne \”mintuie de cele expirate\” (nu prea vad umorul). Uitati, va rog, termenul de \”mosire\” de care v-ati agatat bascalios, nu era decit o metafora; nici dvs. n-o sa va cerem sa deveniti un Socrate pentru oamenii politici, ca sa-i invatati ce mai ramane valabil din Marx, pe care tocmai il cititi, pentru ziua de azi si de miine. Ne trebuie o generatie necontaminata de \”mantaua\” iliesciana pentru ca sa ajungem si noi, o data ca niciodata, intr-o social-democratie, cu un parlament demn de acest nume, cu o clasa de mijloc si unde optiunile ideologice sa se poate desfasura. E superfluu sa repet ca la noi nu exista nici dreapta si nici stinga, decit o oligarhie (mono sau bicolora). Suntem, ca dintotdeauna, in contratimp cu Occidentul, si pretul de-a sari etapele se vadeste mult prea mare. E o cu totul alta poveste ca stinga si dreapta occidentale (exclud extremele) schioapata si ele rau si incep sa se confunde in programele lor (noi insa n-am ajuns inca acolo, la acest tip de criza), dusmanul lor principal (dincolo de pericolele extremelor, mai ales extrema-dreapta) fiind capitalismul financiar. Avem nevoie de o consultare, de actiuni comune, de o concentrare a spatiului, a arenei elitelor (ca in teatrul lui Peter Brook), pentru ca undele benefice sa se poate rasfringe asupra oamenilor politici ca si a societatii. Inchei cu un gust amar: din ceea ce am scris ati retinut doar gluma.
@Grigore Para: cine vrea sa „moseasca” o noua generatie de oameni politici n-are decit, eu nu-mi recunosc inclinatii de mamos si cred ca nici Alex. Nici macar nu cred in basmul asta cu generatiile asteptate de oameni politici care ne vor mintui de cele expirate. Cit priveste „Republica platoniciana” a lui Alex. Cistelecan, asta chiar merita multe emoticoane.
Remarc tonul intrebarii: \”sa ne unim ca sa ce?\”. Sa vina din disperare, iritare, bascalie? Poate un pic din fiecare. Mi-e mai usor sa va spun ce n-ar trebui sa faceti (elitele impreuna): oricum, nu critica literara, nici dialectica goala si nici sa puneti de-o… Republica platoniciana (din care un Alex Cistelecan i-ar alunga pe poeti si vai! si pe critici, comitind, in treacat, un paricid!); nici schimbul de replici \”autiste\” dintre dvs si Nicolae Manolescu, ori cel cu Alex Cis, Andrei State &Co nu-i defel imbogatitor, fiindca fiecare nu-i arata calm celuilalt unde ar fi gresit, ci doar \”musca\” in gol. A. Matei: Sa fiu si eu un utopist? L-as lua mai degraba ca ghid pe un Machiavelli (care, in definitiv, voia binele), adoptind o arta subtila, elastica, a compromisului, neuitind nici o clipa ca nu orice scop scuza orice mijloace. Nu vorbeam de o unire-comuniune, idilic-stupida, nu de un pupat piata endependenti, nu de-a fi pe linie… ci de reactii si consultari comune, solidaritate, si asta nu doar in situatii critice (in care un guvern cuteaza netrebnicii, gen Rosia Montana), ma gindeam mai ales la spiritul voltairian (uite utopia!) care sa ne anime elitele, sa le dea curaj si forta, ca sa poata, cu timpul, \”mosi\” o noua generatie de oameni politici, diferiti de cei de pina acum, iesiti cu totii din \”mantaua\” lui Ion Iliescu. Ma gindeam si la altele, dar dvs.preferati ca fiecare sa ramina in coltul lui si sa va \”corectati\” reciproc-avantajos.
nu se poate. e o utopie. doar daca cineva i-ar oblige sa se uneasca ar trebui sa o fsaca – dar asta s-a mai intimplat in istorie. si chiar daca s-ar uni, cum observa paul cernat, 22 cu criticatac, la ce bun? nu se inteleg trei oameni intr-o familie, vreti sa se inteleaga o suta, o mie? e mai important ca, atunci cind gresim, unii sa ne atraga atentia, si reciproc.
@Grigore Para: sa ne unim ca sa ce?
Daca (si cu parca…) in loc de „divide et impera”, soi de hara-kiri (golit de orice cod) pe care elitele noastre si-l fac (in timp ce de pe tusa securisti-afaceristi-politruci bat din palme), daca, deci, in loc de treaba asta urâta, ar face ei abstractie provizoriu de adeziunile lor ideologice si s-ar uni pe un plan, intr-un punct esential, ce bine ar fi! Nu intru iubire mistica de tara, ci pragmatic, pur si simplu pentru binele generatiilor prezente si viitoare, pentru o reala comunicare (nu comuniune!) intre ele si milioanele de oameni care nu mai pricep de mult nimic din ce se intimpla in societate. Daca (iar) Critic Atac si-ar uni energia proaspata si QI-ul cu cele ale colegilor de la Observator cultural, 22, Romania literara, Dilema veche, Orizont, Vatra, Familia, Apostrof… si (dincolo de cei semnind in reviste) deopotriva cu sociologi, artisti, scriitori… facând (provizoriu) abstractie de parti-pris-urile ideologice, sub conceptul neutru de social-democratie (de tip occidental, care altul) spre care sa se tinda, lucrurile s-ar putea indrepta spre un fagas normal. Deosebirile (de sensibilitate, inteligenta, etica, si dorinta de a-si face nu doar siesi binele) dintre un Alex Cistelecan, Costi Rogozanu… si Paul Cernat, Alexandru Matei… ori Nicolae Manolescu, Andrei Cornea… sunt infime fata de asemanari. Decit sa ne contrazicem mereu, hai sa vedem impreuna clar.
Cred ca Alex e prea inteligent – si se simte prea inteligent – pentru a putea abandona placerea de a scrie asa. Iar dialectica e singura transcendenta in care iti mai vine sa crezi, astazi. Altfel, ce ramine? ( 🙂 )
Da, exact, excesul de dialectica, de fapt retorica pura, o invirtire voluptuoasa in jurul cozii, ce se vrea aplaudata de initiati, il reprosam lui Alex Cistelecan (vezi Critic Atac, comentariu tardiv, 7 si 8 septembrie, la „Avatarurile culturale ale stingii…”). Un asemenea discurs se autosubmineaza, ratindu-si scopul: comunicarea clara a unei cai, idei… Cum Alex nu este (cel putin pe platforma Critic Atac) un filosof care sa propuna concepte, i-ar fi necesara poate o schimbare de limbaj: transparenta, claritate, o alta abordare a realului.
Merci. Oricum, textul asta al meu putea fi mai scurt si mai clar, desi mie mi se pare tot mai des ca a fi clar inseamna mai degraba a scrie bine, nu a descrie ‘”realitatea”. dar inteleg foarte bine ca un articol de ziar trebuie sa fie unidimensional, sa enunte convingator o idee sau un fascicul de idei care sa nu zboare in toate azimuturile. Cred ca si eu as fi liberal, in Romania, si cred ca sunt, de fapt, dar a fi asa ceva, la noi, presupune sa mergi pe stinga.
Interesanta observatia ta, Alex:
„a aduce în discuţie o fundaţie privată (care susţine portalul CriticAtac), burse private (de care beneficiază unii dintre autorii de la CriticAtac), tehnologie de comunicare avansată (un agent esenţial de propagare a capitalismului) laolaltă cu ideea de revoluţie sau cu ideea constituirii unui pol politic deosebit de cel existent (partidele din România luate împreună) şi deosebit de unul `cultural` – ornamental – nu ţine: nu poti să fii anticapitalist folosindu-te de instrumentele sistemului (decît dacă le subminezi, şi prin asta subminezi sistemul care ţi le oferă)”.
As adauga, deh, ca liberalul pluralist camuflat in stingist, dar suspicios fata de romantismele politice, urmatoarea observatie: cum rimeaza radicalismul de stinga cu reveriile intelo-globaliste de tip „Asociatia Romania Curata”? A bon entendeur, salut.