Detectivii sălbatici în căutarea de sine
Roberto BOLAÑO – Detectivii sălbatici
- 13-09-2013
- Nr. 690
-
Bogdan CREȚU
- Literatură
- 1 Comentarii
Traducerea în limba română, de către Dan Munteanu Colán, a romanului luiRoberto Bolaño Detectivii sălbatici (Editura Leda) ar trebui considerată un eveniment cultural. E una dintre marile cărţi care demonstrează, fără rest, că viaţa imită literatura. Că literatura nu este o învălmăşeală de cărţi şi de titluri, ci un mod de a construi realitatea. Personajele principale, care, paradoxal, nu ocupă decît rar prim-planul, se numesc Ulises Lima şi Arturo Belano. Ca şi modelele lor, Odysseus/Ulise şi Arthur Rimbaud, pornesc în marea aventură, pătrund într-un labirint care, aparent, pare indescifrabil. O caută pe o fostă poetă a anilor ’20, Cesárea Tinajero, cea care a întemeiat prima gruparea realismului visceral. Şi o întîlnesc la capătul unei aventuri, iar ea îşi încheie prompt rolul: acela de a le salva viaţa. Dar abia din acest punct începe adevărata căutare, adevăratul periplu prin labirint. La un prim nivel, romanul poate fi citit ca istoria revoltei şi a entuziasmului juvenil al unor poeţi care au naivitatea de a crede că ei reinventează literatura. Din această perspectivă, toate ingredientele există: politicul, sexul, drogurile, boema, nebunia, febrilitatea vieţii literare ş.a.m.d. Dar pentru un cititor avizat, devine clar că există un palier simbolic al cărţii şi că abia acesta […]
Intr-o revista culturala cu profil literar, cronica d-voastra, d-le Cretu, prin faptul ca pune criticul, scriitorul si cititorul in aceeasi ecuatie, ar trebui sa aibe ceva rezonanta, macar printre confrati. Ei bine, ati avut dreptate, este greu, tare greu sa traiesti vremuri normale.
Mai ales cand din Pantheonul juriilor spre targuri isi iau avant scriitori de exceptie. Amintesc doua cazuri: Marta Petreu cu „Acasa pe campia…” Si Radu Aldulescu cu unicul sau roman cu repetitie „Amantul colivaresei”
Excelenta documentarista, autoare de monografii de referinta, d-na Petreu cu greu se poate numi scriitoare cand rostogoleste prin glodurile Transilvaniei, cu melosul lui Ion Gheorghe, caruta lingvistica cu roti patrate, plina cu tandreturi si iubiri mustind din atrocitati seculare.
Talent nativ, adapat enegic la mustariile ancestrale, d-nul Radu Aldulescu din postura de auctor ne invita sardonic sa-i, citez, luam c…..l la laba, in multiple variante stilistice, marcand pe langa infatuarea proprie si dispretul profund pentru lectorul dispus sa plateasca banutul pentru cartea sa.
Oamenii acestia sunt cocotati sus ca mari romancieri de pleiade de critici scoliti la cele mai inalte scoli si varati pe gatul cetitorilor abulici. Imi vine greu sa gasesc un motiv pentru care biblioteca trebuie mobilata cu asemenea romane. Gasesc explicabila lipsa de reactie la cronica d-voastra: preferati arena in timp ce confratii adora targurile.