SOFTUL ROMÂN. Le bardot
- 25-09-2013
- Nr. 692
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 8 Comentarii
Din amorul unui cal (un cheval) cu o măgăriţă (une ânesse) rezultă, ca metis legitim, un mic catîr (un petit mulet) – numele căruia, -n franceză, e bardot (ortografiabil şi bardeau). Denumirea de bardot provine dintr-un arabism, bard’a, care semnifică „samar“. E imposibil ca vreun bun samaritean să nu-i fi ţinut partea, măcar o dată-n viaţă, odraslei calului şi-a măgăriţei, micul catîr (bardot); cu-atît mai mult cu cît cîinoşii catîrgii (de prin Samaria şi de-aiurea), neţinînd seama că samarul (şi amarul) trag la cîntar mai greu decît măgarul, îl biciuie pe-acesta, ca şi pe vărul său, catîrul, cu o cruzime fără margini. Îi numeri pe degete pe catîrgiii (între aceştia, moşul şi nepotul dintr-o hîtră parafrază argheziană a unei fabule de-obîrşie orientală) dispuşi să-i facă un hatîr (e drept: de răul gurii lumii) măgarului pe care, încălecîndu-l unul cîte unul şi, in extremis, amîndoi, ar urma (la, însă, numai modul ipotetic) „să-l ia de-acuma […] dînşii la spinare“. Din fire, catîrgiii nu sînt prea hatîrgii – hatîrul, în sens cvasimeliorativ, implicînd un spirit conciliant, o indulgenţă ce frizează cumsecădenia, ba chiar bunătatea (fie şi dacă una, îndeobşte, cointeresată sau numai capricioasă), de care ei nu sînt capabili, contaminîndu-se de la […]
Maestrul se dez-lantzuie! Mi-a placut, lectzia asta de
etimologie, la nebunie. Zau!
Am &motive. Am fo\’ categorisit drept \’\’catir\’\’ (ma scuzatzi, nu mi-s \’\’catar\’\’), magar, &bou.
Si, uite, ma chiar recunosc pan toate. Shi nu, \’\’ porc \’\’ n-am fo\’ facut niciodata.
Dintre toate astea, io prefer magaru\’ . Ca-i la fel de ne-simtzit precum chiar sunt: ca, adesea, nu-i pasa decat de lumea lui. Mi-am chiar facut, asta vara, o poza cu Costica, magaru\’ din gradina vecina gradinii bunului pictor Dan Carjoi. Semanam, dom\’le, semanam, cu toate ca pajishtea aia era intzelenita, mi-au spus, cu totzii, ca semanam ca doi fratzi. Da\’ di ce sa ma opui io?
Multzam, Maestre, placu la mine, bucata asta,
Nea Marin
Domnului Serban Foarta
Multumiri pentru „ilustrata ” (nu m-ar fi surprins de-ar fi venit dintr-un peisaj barbian, ma mingaie cu atit mai mult cu cit vine dintr-un loc mie exotic) ; in ce priveste largimea marinimiei dumneavoastra, poate ne intelegem asupra geografiei: e vorba, totusi de (multi-)scitia minor, trezie neasteptata a hazardului, potriveala-i. Iaca, tocmai vad ca americanii au aggiornament, in son si film, contextul max jacobian pe care l-ati pomenit: Bless the beasts and the children… Tot (de) la ei masticatul modern al petalelor de trandafiri (sub forma de chewing gum, of course). America America.
Îl rog pe dl Daniel StPaul, multisciţia căruia e uimitoare, să-l accepte printre devoţii „asinităţii” şi pe Adrian Maniu, – din aceste versuri tandru-ironice şi, în secvenţa urechilor umilei creaturi, vag-concettiste:
În câmpul mărăcinilor,
În care ofileşte firul de grâu,
Măgarul paşte floarea albastră, dulce albinelor,
Şi mestecă funia de la frâu.
Cuminte,
Clatină urechile învechite,
Ca două limbi de ceas potrivite
Să foarfece timpul sbieratului.
Şi seara cade. Înainte,
Pe marginea satului,
Casele se fac o clipă roşii,
Pentru că soarele s-a tăiat în spini.
Pe urmă scârţâie osii,
Trec oameni străini.
… pentru „dezmăgărire” e cel prescris de către Apuleius, „Metamorphoseon” (Liber tertius): „Nam rosis tantum demorsicatis exibis asinum.”
Am sa incep cu …esentialul : pacatul B-eiB (italienii ii spun si azi La Bardot) nu mi se pare atit repartizarea “inechitabila“ a afectiunii in spectralitatea (hmmm ) lumii patrupede, cit ca a ajuns sa (se) arate asa cum se mai si vede, dupa ce, la o vreme, umbla investmintata (doar) in mireasma coplesitorului parfum SSP (Sex Symbol Planetar, a nu se confunda cu SPP…)
In ce priveste destinul mai maruntului equid, noi, cei care mai avem (vestigii de) amintiri, n-ar trebui sa ne miram, caci, fiind dumnealui ales ca martor originar intru soteriologie (pestera de dobitoace), era, prin aceasta, sortit unui oarecare paralelism existential. Sigur ca, istoriceste vorbind, prezentsa documentara a acestui blind frate al nostru, vitregit de soarta, dar mai ales de fraternitatea ce i-o aratam, nu neaparat debordeaza de imbelsugata ce e (ori, poate, inca mai avem a ne invrednici in aplecarea peste docomente). Personal, le sint recunoscator celor care mi l-au adus aminte/in minte pe rabdatorul frate, inainte-, cu mine- si dupa minemergator . La lista rarilor mai sus pomenti , i-as adauga pe: Madame la comtesse de Ségur (intr-o antica , ingalbenita carte avind pe coperta un magar, inconjurat de flacari, ducind ‘in dinti’ o domnisoruca; ilustratia, reluata in corpul cartii Mémoires d’un âne, are legenda: ’Cadichon sauve sa maîtresse de l‘incendie’…) , Stevenson cu a sa Modestina (ce caracter !), precursoarea Pisicutei lui Hogas, Elia Kazan cu America America –deznadejdea din strigatul- lament al junelui pe drumul Stambulului :Kuciuuuuuuuuuuuk ! si mai ales, Au hasard Balthazar al lui Bresson : scena de infinita inocentsa si tandrete a inceputului, in care copilasii il boteaza si “cumineca “ pe magarusul nou- nascut (mignonnuts de face sa paleasca in derizoriu cele mai exquisite animalute plusate) cu ’le sel de la sagesse’, avind pandant scena finala, aproape mériméeana, a mortii ‘bucolice’ pe pajistea alpina, printre oi si sunete de talangi (asta dupa ce tot filmul e o imagine in oglinda patruped-eroina daltuita in alb negru, ca Electra lui Kakoiannis). Parca s-a mai facut, uneori, si dreptate pe tarimul artelor…
RUGĂ SPRE A MERGE ÎN CERURI CU ASINII
Când va să-mi bată ceasu,-n sfârşit, şi, Doamne, am
să vin la tine, fie să fie-o zi de hram
cu satu-n sărbătoare. Aş vrea să-mi pot, chiar eu,
alege,-atunci, ca-n ziua de azi, drumeagul meu
spre Raiu-n care stele se văd în plină zi
clipind. Toiagu,-n dreapta, oricum, nu-mi va lipsi,
şi-asinilor prieteni le-o zice ce-i de zis:
Io-s Francis Jammes şi, iată, pornii spre Paradis,
căci Iad nu-i în olatul lui Dumnezeu. Şi lor,
cărora drag li-i cerul, le-oi spune dacă vor
să vie-acolo unde, nici şfichi, nici băţ, nici muşte,
urechile în tremur, n-au să li le mai muşte…
În mijlocul acestor făpturi umile-aş sta
când, Doamne,-am să mă aflu, sfios, în faţa ta,
ca ele, care capul atât de dulce-şi pleacă
îngenunchind, că mila te şi cuprinde-oleacă.
Am să ajung la tine-ntre-o mie de urechi
şi greabăne ce poartă panerele perechi,
între-ăi de trag rulote de bâlci cu pas de rablă
sau mici cotigi cu mături de puf, grămezi de tablă
şi altele; cu-alaiuri de măgăriţe pline
burduf, cu pas nesigur şi chişiţele pline
de plăgi, ca şi genunchii, mai niciodată goi,
ci oblojiţi cu feşe sub care e puroi
în urma-nţepăturii avidului puhoi
de muşte… Cu asinii, dă, Doamne, să ajung,
călăuzit de îngeri, pe drumu-albastru, lung,
la râurile dintre cireşii cu flori tandre
şi fructe dulci cu carne de fete copilandre;
şi fă ca, în oglinda divinei ape, eu
să semăn cu asinul, cum cu un frate-al meu,
ce chipul sărăciei şi-al blândei sale firi
răsfrânge-şi-l în unda celei mai mari iubiri.
Coup de foudre tre’ să fi fost. De-nţeles, la un armăsar şi-o măgăriţă – el, impetuos; ea, desfrînată.
În lumea cailor pur sînge, o mezalianţă. În a măgarilor, resemnare – aristocraticul cabalin, cu dreptul primei nopţi.
Figaro să-l fi chemat pe cel dintîi bardot? Nici cal, nici măgar, sau poate cînd cal, cînd măgar. Cînd puternic, ascultător; cînd îndărătnic şi mizer dar şi-ndelung răbdător.
Oricum, un mariaj morganatic, pedepsit cu veşnică sterilitate.
Atenţie la produsele modificate genetic! Unele pot fi ironic sacralizate – catîrca Papei, bunăoară, din asina alligata – aluzie la degenerarea semereniei.
Nimic despre la peau de chagrine. Acolo-i misterul…
Pentru că n-am vrut să încarc textul articolului meu, iată, în continuare, pentru neasasinii de asini, transpunerea poeziei „J’aime l’âne si doux…”:
Mi-e drag măgarul care/ păşeşte pe cărare.// Dând din urechi, le ţine/ departe pe albine;// dar pasu-i e, prin şanţuri,/ ca-mpiedecat în lanţuri.// Draga mea-l crede tâmp/ fiindcă-i poet. – Pe câmp// şi-n sat, cugetă pururi,/ are, în ochi, velururi.// Dulcea-mi iubită nu-i/
de bunătatea lui:/ Căci Domnului i-e drag/ şi,-n Rai, l-aşteaptă-n prag.// Ci ţesălat, în grajdi,/ e doar din an în Paşti,// Pe spate-ndură plezne/ şi are plăgi la glezne.// Sudori pe el se scurg/ din zori până-n amurg;//
Şi ţi se face milă/ de truda lui umilă.// La el, fugi
într-un suflet/ şi spune-i c-al meu suflet// e, ca şi el, pe drum/ din zori până acum.// Iubito,-ntreabă-l: Îs/ în lacrimi sau surâs?// Răspuns nu cred că are/ a-ţi da la întrebare,// prin drumu-n floare, blând/ cum e doar el, umblând.